Paradoxul alegerilor

O discuție TED despre noțiunea că posibilitatea de-a alege liber ceea ce vrei prin definiție este un lucru bun. Barry Schwarz povestește despre faptul că cei care au mai multe alegeri sunt, în medie, mai nemulțumiți de alegerea pe care au făcut-o.

Discuția este interesantă. Eu cred că nemulțumirea provine, de fapt, din cauza lipsei de direcție pe care o ai în viață. Mulți își petrec zilele la lucru și seara în fața televizorului. Dacă-i întrebi ce vor face peste șase luni, spun că nu știu, mascând dispererea că simt că stau pe loc. Să ai prea multe posibilități din care trebuie să alegi pare să producă paralizare. Și nemulțumire.

Bineînțeles că sunt cei care sunt mulțumiți cu locul unde se afla în viață și nu vor să se deplaseze de acolo, însă cred că acești sunt o minoritate.

Posibilitatea să alegi nu este neapărat un lucru bun. Vă recomand să vă uitați la video.

Crize

Tristă, după un copac, pe câmp
Stă luna palidă, pustie -
De vânt se clatină copacul -
Şi simt fiori de nebunie.

O umbră mormăind păşeşte...
E om... atât, şi e destul...
Şi-acum ne-om gâtui tovarăşi:
El - om flămând, eu - om sătul.

Dar vezi... m-a ocolit acuma...
El s-a temut mai mult, mai mult, - săracul...
Pe luna palidă, pustie,
De vânt se clatină copacul...

G. Bacovia

Matematica șarlatanistă

Din anii 1990 încoace, tranzacțiile de pe bursele din toată lumea și-au schimbat hainele. Cu toții ne amintim filmele despre Wall Street din anii 1980, în care o grămăda de agramați, probabil mulți dintre ei cu cocaină în sânge, țipau ”Sell” sau ”Buy” către cineva necunoscut spectatoriilor.

Azi multe lucruri s-au schimbat. La sfârșitul aniilor 1990 au apărut primele hedgefond-uri care au folosit calculatoare în loc de agramați pentru a perfecta tranzacțiile în piață. Acest schimb de paradigm a făcut ca Wall Street-ul să caute oameni cu nivel ridicat a cunoștiințelor matematice. De exemplu, mulți care și-au făcut doctorat-ul în fizica au părăsit acel domeniu, s-au alăturat partea întunecată a forței și au făcut o grămadă de bani.

Recunosc că acum câțiva ani când m-am întors înapoi în Suedia pentru a învăța am zis să învăț matematica tocmai pentru că sunt interesat de domeniul financiar. Când am dat la facultate, am zis să învăț întâi matematica și de abia apoi să-mi îndrept atenția spre piața financiară. Iar acum, matematica a devenit infinit mai interesantă decât piața de capital, ca să fiu sincer.

Acum, cu o licență de matematică pură, îmi dau seama că mulți dintre cei care folosesc matematica în domeniul financiar se c-am păcălesc singuri. Se folosesc multe metode statistice, ceea ce pentru mine este un semn destul de alarmant fiindcă statistica este o unealtă foarte înselătoare.

Chiar ieri am avut o discuție cu-n coleg care tocmai și-a terminat masteratul și care urmează să-și facă doctoratul în Franța. Specialitatea lui este un fel de matematică care, la prima vedere, nu prea are legătură cu bursa. Însă citindu-i lucrarea de masterat, așa puțin cât am înțeles, mi-am dat seama că acel soi de matematică poate fi foarte util în a descoperi simetri, sau cum se zice în română, în piața financiară. Amândoi suntem destul de convinși că am putea descoperi metode matematice, altele decât cele folosite azi, pentru a analiza piața de capital.

Azi dimineață mă trezesc și dau de următorul articol:

http://phys.org/news/2014-04-pseudo-mathematics-financial-charlatanism.html

Se pare că nu sunt singurul căruia stomacul î se-ntoarce când aude despre unele metode ”matematice” - a se citi ”analiză tehncă” - folosite pentru a convinge lumea să bage banii. Uite așa am trăit în această dimineață una dintre acele clipe în care îți dai seama că drumul pe care ai pornit este cel potrivit, chiar dacă nu știai asta atunci când ai luat-o la drum.

Gânduri și moralitate

Senzația este destul de interesantă. Să te supui un regim militar, să abandonezi din start orice gând ce începe cu ”aș vrea” sau ”aș avea chef” și să faci doar ceea ce este necesar este o senzație pe care vi-o recomand cu drag.

Multe gânduri trec prin cap când nu mai ești victima propriilor dorințe. Începi să vezi lumea altfel. De exemplu, în Suedia, oamenii de-a lungul generațiilor au creat o societate cu valori moi când vine vorba de protecția socială etc etc. Lumea cunoaște acest fenomen ca ”modelul scandinavic”. Și nu este rău de loc.

Însă, de ceva vreme încoace, nu știu cum sau exact când, totul s-a pervertit. Mai nou, în Suedia, a devenit un concurs să arați cât de dăruitor și tolerant ești. Cum? Abia te-ai dat jos din avionul de la Mogadișu și deja ai fost prins pentru tentativa de crima, crima și viol? Nu-i bai, nu-i vina ta ci vina a noastră că nu te-am iubit suficient. Voi credeți că exagerez? E caz real. S-a întâmplat nu de mult în garajul de la hotel Sheraton în Stockholm.

Până aici toate-s roz spre rozosin. Dar în Suedia, cavalierii moralității nu se opresc la ce fac ei însiși, nu, de ceva vreme au început să și judece și demonizeze cei care nu împart dragostea lor pentru a da a n-șpea șansă unei brute drogată care a distrus câteva vieți. Și aici, când se iau de mine, încep eu sa fac cu nervii.

Suedia este probabil cea mai puțin rasista țară din Europa. Păi, ce zice românul de rând despre minoritatea romă...așa ceva nu auzi aici decât la cretini fără cei șapte de acasă, sau cei noua din școală. Dar și așa, dacă îndrăznești cumvă să întrebi dacă totuși n-ar fi cazul ca unele tradiții noilor veniți să rămână acolo de unde au fugit PAC! ești rasist.

Mai am doi ani de facultate. După acești ani vreau să cred că am să mă pun într-o asemenea situație astfel încât să pot zice ceea ce văd fără ca pita mea de zi de zi să depindă de reacția unor extremiști. Vreau asta fiindcă prin geam văd cum o societate, o dată ideală, zi de zi se scufundă în mociârla adusă de alții. Iar cei care pun întrebări daca-i musai să evolueze lucrurile astfel sunt, mai mult sau mai puțin, crucificați în spațiul pulic.

Ciclul celor trei generații

Disciplina militară. Mă trezesc dimineața pe la șapte, mănânc, îmi pun cărțiile materiei de azi in rucsac și o iau la drum. Unele zile fac o pauză de câteva ore pentru a învăța, altele zile merg cei 15 km intr-una. Dar încerc să merg 15 km pe jos zilnic. Am învățat lecția trecutului meu. Nu mai am de gând să fac aceeași greșeală.

Un prieten a pomenit ieri de importanța unei disciplină protestanta de muncă. Chiar așa gândesc și eu. În jurul meu este plin de oamni cărora decizii au un singur scop - maximarea distracției și a plăcerii. E și mai rău in Norvegia din câte am citit; pare să fie boala țărilor bogate. Lenea. Distracția înaintea muncii.

Filosofia pare a fi: ”tot ce-mi place este bine pentru mine fiindcă-mi place”. Eliminarea existenței noțiuniilor ”corect” și ”greșit” și eliminarea normelor care au făcut ca societatea să aibă belșug sunt la modă. Iar, mai nou, drepturile democratice sunt oarecum selective. Așadar ați citit o descriere compactă a climei de dezbatere din Suedia.

Înțeleg acuma că prima generație creează belșugul, a doua generație îl gestionează în timp ce a treia îl pierde. Urmărind dezbaterea publică suedeză îmi dau seama ca a venit rândul cea de a treia generație.

Viața în străinătate

Văd că n-am mai scris aici de aproape un an. Acest blog a-nceput cu-n anumit scop bine definit, un scop care cu trecerea aniilor a devenit din ce in ce mai irelevant pentru mine. Eu am evoluat iar scopul blogului n-a evoluat si ca atare, postările aici au devenit din ce in ce mai rare.

In 2009 m-am mutat din București in țara unde am fost format. Titlul acestui blog se refera la trăitul in străinătate în general și nu Suedia în mod special. Eu nu mă simt în străinătate în Suedia fiincă aici m-am format. Aici mi-am creat valorile morale și etice. Aici am învățat ce funcționează dacă vrei o societate omenească. Străinătate este pentru mine România.

Cinci ani și câteva luni au trecut decând m-am intors înapoi în Suedia și am luat-o de la zero pentru a treia sau a patra oară în viață. Scriu acum din nou pe blog fiindcă joi am aflat nota care am primit-o la lucrarea de licență și mi-am adus aminte de acest loc virtual care a fost destul de important pentru mine. Să zic că am luat zece pentru lucrarea mea de licentă ar fi adevărat dar nu cinstit. Notele aici se dau în trei trepte și lucrarea noastră despre planuri proiective finite (dacă așa li se zice în româna) a fost trecută cu nota cea mai mare. Lucrarea noastră? Da, în Suedia se scrie în grup lucrarea de licență și am scris-o cu o colegă. Notele se dau individual și amândoi am primit nota maximă.

Oricum, terminatul lucrării de licență mi-a dat de gândit. Poate ar fi cazul ca acest blog să-și reînoiască scopul. Numele blogului poate să rămână același căci sentimentul de a aparține pe care l-am avut ultimii ani s-a ameleriorat. Acum, la vârsta de 37 de ani, știu că neastâmpărarea mea nu ține de vreun loc geografic. Altele sunt variabilele care decid valoriile funcției, ca să zic așa.

Așa că azi, acest blog aparține unui fost jucător de bowling, acum aproape-matematician care, într-un fel încă își caută locul. Doar că-l caută altfel acum decât pe vremea când locuia in străinătate în România.

B.

Vara a venit și a trecut

După o vară senzațională din punct de vedere suedez a venit toamna și inceput de al treilea an de facultate. Planul este că am să-mi iau licența in matematică anul acesta. După aia urmează doi ani de master, iar domeniul masterului nu este încă hotărât. Cel mai probabil voi face un master în ceea ce în engleză se numește quantitative finance.

Când vine vorba de matematică, eu sunt un Platonist convins. Adică, pentru mine obiectele studiilor mele există dincolo de omenire. Cu alte cuvinte, eu sunt de părerea că la fel cum un copac există chiar dacă nimeni nu-l observă într-un fel sau altul așa există și aceste obiecte abstracte pe care le studiăm prin matematică. Argumentul pentru această opinie (da, e doar opinia mea) este că multe obiecte, precum piramida lui Pascal, au fost descoperite în mai multe locuri. De exemplu, Pascal a trăit în Europa însă piramida care-i poartă numele a fost descorperită și in China independent de Pascal. Așa că obiectele abstracte există și sunt descoperite și nu inventate, iar să negi existență lor, existența obiectelor abstracte, este să negi esența omenirii: gândurile și ideile abstracte.

Am un prieten foarte bun în București care este, printre altele, și pictor. Prietenul meu este incredibil de talentat. Discutam cu el ieri despre forme fiindcă momentan studiez foarte multă topologie la facultate. I-am spus că i-ar fi plăcut topologia matematică fiindcă este studiul a formelor abstracte, a formelor care nu pot vizualizate in cele trei dimensiuni spatiale. Iar asta este puterea și în același timp și frumusețea matematicii. Este o limbă care deschide portița spre un univers de altfel închis pentru noi, entitățiile biologice cu posibilități de percepție limitate.

Bineînțeles că sunt alți care folosesc matematica mult mai pragmatic. Valoarea matematicii pentru un inginer este proporțională cu utilitatea ei. Pe physorg.com puteți citi un articol scris de un inginer (fie că dânsul este profesor universitar, tot inginer îl consider). Nu sunt de acord cu dânsul, iar motivele vi le-am spus mai sus.

Merită însă subliniat că există un motiv pentru care nu cimpanzeii au construit internet-ul, trimis mașinuțe pe Marte sau efectuat plimbari pe lună, iar acest motiv este capacitatea superioară a omului de gândire abstractă. Să negi limbajul abstractului este să negi cel mai frumos atuu a omenirii. Nu este vina matematicii că înginerii încă nu sunt capabili să relateze obiectele abstracte cu obiecte din universul pe care-l putem percepta.

Până la Infinit

Nu este nevoie să studiez matematică foarte mult timp pentru a te confrunta cu infinit-ul. Când suntem copii învațăm să numărăm și nu durează mult până ne dăm seama că am putea număra toată viața fără să ne oprim și fără să repetăm vreun număr. O asemenea realizare ne gâdilă imaginațiile și stârnesc tot felul de întrebări. Dacă într-adevăr există un număr infinit de numere, ceea ce uni spun că-i nonsens, care sunt consecințele? Cât este infinit plus unu? Cât este infinit plus infinit?

Dar dacă există un număr limitat de numere, atunci există o lege matematică are spune că orice mulțime cu-n număr limitat de elemente există cel mai mare element (in engleză i se zice the supremum axiom). Însă, în acest caz, care ar fi acel număr? Adică, dacă există cel mai mare număr, cât de mare este? Și ce se întâmplă dacă numeri până la acel număr? Adică, ce faci dacă vrei să adaugi unu la acel număr?

Iată un documentar BBC destul de bun legat de acest subiect. 

Teoria probabilității

Statistică și sport sunt două cuvinte care aparțin. Antrenori folosesc statistică pentru analize, televiziunile folosesc statistică pentru a avea ceva de discutat inainte și după evenimentul sportiv. Și apoi, mai sunt și cei care pariază. Iată un articol interesant pe acest subiect.

Pariuri sunt interesante din foarte multe puncte de vedere. Pe mine nu prea mă intereseaza banii caștigați. Nu sunt interesat de un câștig mare și rapid. Nu joc la loto. Dar sunt fascinat de o simpla întrebare; se poate contrui un model matematic care să genereze profit? Adică, atât modelul matematic cât și în realitate; există vreun model care să genereze profit mare sau mic?

Este o problemă superbă din punct de vedere matematic. Pe o parte sunt casele de pariuri care dau cote după propriile lor analize, adică după modelul utilizat de ei. Pe cealaltă parte sunt pariorii care acceptă sau nu cota dată de casa de pariuri. Multă lume care, cu un nas deosebit de ridicat, se uita jos către fenomenul de pariuri, pe lângă faptul că sunt prea plini de ei, nu înțeleg că și casele de pariuri pot avea găuri în modelul folosit pentru a cota un meci și că faptul că pariezi nu este ceva explicit pentru clasele sociale mai inferioare. In urmă cu câteva secole casa regală franceză a descoperit o gaură un modelul loteriei franceze. Și au profitat.

Pentru cei ca și mine, întrebarea dacă se poate este mult mai interesantă decât profitul pe urma unui răspuns pozitiv. Am să închei această postare cu-n exemplu real.

O ramură a matematicii este teoria probabilitații și statistica. Se spune că totul a început când două persoane care jucau un joc cu zaruri au fost nevoiți să întrerupă partida din nu mai știu ce motiv. Au decis să împartă banii mizați proportional după scorul din momentul intreruperii. Adică, să zicem că amândoi au mizat cate 10 lei și că scorul a fost 4-1 când partida a fost intreruptă. Așa că cel care o avut 4 puncte a luat 16 din cei 20 de lei și cel cu un singur punct a luat 4 lei. Însă, se zice că cel care a condus acea partidă la întrebat pe matematicianul Laplace, dacă nu mă înșel, dacă imparțirea baniilor a respectat șansa fiecăruia de-a câștiga partida pornind de la scorul la care partida s-a intrerupt. Se spune că Laplace s-ar fi consultat și cu alți matematicienii, Fermat dacă-mi amintesc bine, și așa s-a pus baza teoriei a probabilității și, ulterior, statistica.

Foarte puțini oameni înțeleg ce înseamnă ceea ce pe engleză se numește randomness. Acest concept este anti-intuitiv pentru majoritatea dintre noi. Un exemplu; dacă am ruga un grup de oameni să se poziționeze at random intr-o cameră, am vedea că se poziționaează oarecum simetric. Însă dacă ceva este cu adevărat întâmplător se impune și grupări, adică clustering. Creierul uman interpretează întâmplător ca și simetric. De ce? Habar nu am...

Legat de casele de pariuri și eventualele găuri în modelul după care pun cotele. Cu ceva vreme în urmă am citit în ziar că un singur jucator a schimbat modul în care se poate paria pe curse de cai din Suedia. Un singur jucător reușit să câștige atât de mult încât mizele lui afectau cotele curselor (cotele nu sunt statice la cursele da cai din Suedia, ci depind și de rulaj și cât din rulajul total s-a mizat pe un anumit cal). Așa că ATG, cum se numește casa de pariuri, a convenit cu acest jucător ca el să-și pună toate pariurile o dată pe săptămână la o anumită oră, pentru a minima impactul lui. La acea oră, jucătorul, care a optat să rămână anonim, își crescuse contul la ATG de la nimic la 4,5 milione de euro în mai puțin de un an...

Singur informație despre jucator este că-i matematician. Bine de ținut minte atunci când profesorul zice că-i bine să știi matematică, chiar dacă nu-ți poate explica de ce...

B.

Cum se trăiește în Londra, UK

Având în vedere că într-un timp nu foarte îndepărtat va avea loc cel mai mare exodus din ultimii nu știu câțiva mii de ani, când toți românii care au mai rămas pe teritoriul României își vor împacheta catrafusele și o vor lua-o spre Marea Britanie, m-am gândit să cercetez și eu ce-i va aștepta pe conaționalii mei odată ce ajung în orașe precum Londra - capitala Imperiului Englez.

Am spus că dacă un ziar precum ”The Sun”, acest bastion al adevărului plin de pornografie și produs de oameni cărora moralitate este la nivel cu domnișioarele care practică cea mai veche meserie, a putut trimite un corespondent la Cluj să vadă cum este în Cluj (Pata Raț), atunci și acest blog trebuie să trimită un corespondent la Londra să vadă cum este acolo. Mai ales că toată lumea așteaptă marele exodus esteuropean.

Fiindcă sunt un om serios, m-am informat puțin înainte să-mi iau biletul de avion. Iar ceea ce cercetările mele au scos la suprafața m-a șocat atât de profund încât am început să-mi fie teamă de siguranța mea personală în caz că aș vizita Londra. Reporterul, sau cum să-i spui, trimis de ”The Sun”, Lois Wood, a putut călători în siguranță prin Cluj. A putut vizita Clujul fără să-și facă griji despre siguranța lui personală, cel puțin de data asta. Ceea ce eu am descoperit a arătat că dacă vreau să contintinui să respir, nu trebuie să vizitez Londra pe cont propriu, că eu n-am cum să am parte de același lux de care a beneficiat reporterul, sau ce-ar fi, trimis de ”The Sun” să ”investigheze” Clujul. Vă prezint așadar descoperirile mele.

În Londra, gunoaiele sunt pe străzi. Oamenii din Londra sunt atât de amărâți, iar economia engleză este atât de fragedă, încât nu mai sunt resurse pentru sanitare. Stimatul ”domn” Wood a fost nevoit să meargă chiar pană la groapa de gunoi din Cluj, însă se pare că-n Londra, toate străziile sunt groape de gunoi. O fi o invenție moderna? Una de care nu știm noi românii, rasa mai puțin pură decât cea engleză (vai cât de mândru ar fi fost Hitler dacă știa cum a evoluat civilizația britanica!)? Poate este așa că pentru a fii civilizat trebuie să-ți arunci gunoaiele în fața casei, ca un gest de generositate față de vecinii mai săraci și animale precum mâțe și șoareci. Nu știu. Sunt român și n-am cum să-mi dau seama; la fel cum o maimuță n-are cum să știe ce este internetul.

Din punct de vedere politic Marea Britanie nu mai contează. Cândva un imperiu imens, Marea Britanie a fost dată afară din toate coloniile sale iar în politica globală contemporană, rolul engleziilor s-a redus să fie cățelușii locatarului Casei Albe din Washington, SUA. O fi așa că acest regres a civilizației engleze a produs o disperare atât de mare încât poporul, lipsit de speranță,  și-a întors spatele bunului simț și acelei civilizații de care a fost cunoscută Marea Britanie? În baza cercetăriilor mele, răspunsul nu poate fii altul decât DA! Sunt două tipuri de reacții disperate la care apelează englezii. În imagine vedem cum o domnisoară trăiește. Iar în video clip puteți vedea motivul pentru care am renunțat la planurile mele să merg la Londra ca să văd ce-i așteaptă pe români.

După ce am văzut acel video, am hotărât că o călătorie la Londra este echivalentă cu o călătorie la Bagdad. Teamă pentru viața mea m-a făcut să renunț la ideea de-a merge la Londra să informez conaționalii mei ce-i așteapta odată ce ajung acolo. Nu știu ce-i mai revoltător; ce a găsit ”The Sun” la Cluj, sau ce am găsit eu la Londra?

Concluzii? Marea Britanie este un loc periculos, în care oameni fie se droghează și beau ca să scape de realitatea în care trăiesc, fie că ies în stradă și se bat ca tâlharii care nu demult au fost colonizat tocmai de englezi. Mare Britanie este o societate cu grave probleme sanitare, încă un exemplu (de parcă mai era nevoie de expemle, nu?) puteți vedea în imaginea din stânga. Alte concluzii nu prea există, după cum vedeți de la rezultatul efortului mei considerabil (cinci minute pe google) să-mi formez o opinie ”la comandă” despre Marea Britanie.

Ah. Pardon. Îmi cer scuze. Ar mai fi o concluzie.

Dacă te uiți dincolo de sfincter, la toți ai să găsești tot felul de mizerii.

surse: Articolul a fost creat în spiritul ”The Sun” - ist și ca atare, sursele sunt secrete și inexistente. Mai ales secrete.