Când locuiam în România mă tot gândeam de ce, într-o ţară cu mulţi oameni predispuşi să trişeze pentru a câştiga, lumea se complică atât de mult. Legi şi regulamente în toate domeniile se construesc atât de complicate încât pot fi interpretate după înteres. Aşa este în toate domeniile - nu contează importanţa. Cred că românul are o frică de regulamente şi legi scurte şi la subiect. Dacă un regulament sau o lege nu se poate interpreta nu mai sunt motive de certuri şi toţi care au stat in Bucureşti îşi dau seama că fără certuri şi scandaluri oraşul îşi pierde identitatea.
A fost despre România azi la ştiri; s-a spus că sunt alegeri prezidenţiale şi că FMI, sau cum se numeşte, nu au mai dat împrumutul. Nimic altceva. Imaginea transmisă a fost una despre o republică bananieră. Şi ziarişti suedezi au dreptate. De ce? Pentru simplu fapt că în plină criză financiară, politicienii români sau certat şi şi-au neglijat sarcina pe care au primit-o de la popor. În România sau printr-o junglă în Africa - tot acolo este dacă-i întrebăm pe suedezi.
Să uităm cum parlamentarii români şi demnitari din tot felul de domeni spuneau că România nu v-a fi afectată de criză. Acea ipoteză dă dovadă de lipsa de inteligenţă sau de un scop malefic. Fiindcă nu cred ca mafioţii care "conduc" ţara sunt proşti rămâne doar cealalta variantă. Însă românul trebuie amintit că sunt aproximativ 20 de milioane de români şi doar câteva sute sau mii de mafioţi. Şi doar un Iliescu.
Alegeri? Nu prea cred. Nu sunt candidaţi sau legi care să promoveze candidaţi serioşi. În schimb sunt certuri, acuzaţii, scandaluri şi pensionari care nu îşi primesc pensia. Vine crăciunul. Acum 20 de ani...
B.
5 comentarii:
Iar esti idealist. Romanii au exact conducatorii pe care ii merita. Si daca ar fi altii, alesi la intamplare din randul poporului, ar fi la fel. Majoritatea oamenilor sunt revoltati ca liderii fura nu din principiu, ci pentru ca nu pot fura si ei.
Daca ai fi trait mai mult in comunism ai intelege...
Din nou spui că sunt idealist de parcă ar fi un lucru rău...
Nu e rau, doar ca nu schimbi nimic in Romania in felul asta...
Ştiu! Nu mă interesează să schimb. Ceea ce scriu reflectează doar valorile mele şi le spun fiindcă dacă aş tace aş fi la fel ca "ei".
@Andrian
ai spus "Romanii au exact conducatorii pe care ii merita" si prin asta ai reusit sa generalizezi si sa jignesti o anumita parte. Retine ce a scris Bogdan: "trebuie amintit că sunt aproximativ 20 de milioane de români şi doar câteva sute sau mii de mafioţi. Şi doar un Iliescu."
Trimiteți un comentariu