marți, 30 noiembrie 2010

O zi interminabilă

Așa. După încă o zi cu nasul prin cărți, pe internet și scriind pe blog sau comentand la ultimul articol de pe presalocala.com a sosit, în sfârșit, momentul să mă opresc. Oricum nu mai prea intră-n cap ceea ce citesc așa că n-are sens să continui doar ca să recitesc totul mâine dimineața. Deobicei-mi ajunge să citesc ceva o dată pentru a memora subiectul, însă acum mintea mea este mai împrăștiată decât Haiti după cutremur.

Apropo; sper ca acea tragedie să fie ultima pentru poporul din Haiti. Sper că-și vor reveni și că vor putea construi ceva pentru viitor.

Am citit unele lucruri despre locul unei brand-uri în conștința consumatorului și trebuie să zic că, deși știam asta la nivel instinctiv, mi-a prins bine ceea ce am citit ieri și azi. Parcă sunt mai structurat acum.

Sunt unele zile care de abia aștepți să treacă, iar astăzi este una dintre ele. Am eu motivele mele pentru asta, însă azi este una dintre acele zile în care sunt foarte neliniștit. Norocul meu, bine, nu e chiar noroc, este insă că sunt prea ocupat ca să gândesc prea mult.

Oricum, mai am două sau trei chestii de terminat și apoi mă voi putea dedica sută la sută subiectului meu de suflet. Matematică. Acum însă - antrenament!

B.

Zece sfaturi de la Einstein

Pe site-ul dumblittleman.com, nume genial de altfel, există o listă cu zece sfaturi date de Albert Einstein. Mai jos le găsiți traduse în română, dar având în vedere că traducătorul sunt vă recomand să mergeți și pe acel site să citiți de la sursă căci eu și tradusul în limba română nu suntem cele mai ascuțite cuțite din sertar...

Jason Fried: Why work doesn't happen at work

Reversarea partială a procesului de îmbătrânire

Cercetători de la Harvard Medical School au reușit inversarea parțială a procesului de îmbătrânire. În testele lor au reușit să creeze regenerarea țesutului cranian la șoareci. Acest lucru ar putea să fie folosit în combaterea unor boli mai rare care provoacă îmbătrânirea prematură, sau împotriva declinul funcționalității fizic și psihic la vârstnici. Știrea o puteți găsi pe physorg.com.

B.

luni, 29 noiembrie 2010

Alegeri

Suntem inconjurați de alegeri. Stânga, dreaptă, pe jos, cu bicicleta sau mașina; zahăr sau neagră, da sau nu. Alegeri care-mpart drumul vieții în nenumerate intersecții, care fiecare definesc persoana noastră. Suntem ceea ce alegem să fim, chiar dacă de cele mai multe ori nu suntem conștienți de aceste alegeri, așa cum nici nu ne gândim conștient să mai bată inima sau să mai respirăm încă odată.

Uneori alegerile altora ne forțează să alegem într-un anumit fel și atunci trebuie să ne-ntrebăm dacă-ntr-adevăr a fost vorba de o alegere, sau dacă pur și simplu am fost împinși într-o anumită direcție. Adevărul universal pare totuși să fie că viața merge înainte, fie că vrem sau nu. Noi putem insă alege să mergem înainte cu ea, cu viața, sau să rămânem pe loc, statici și neputincioși. Eu știu din experiență că rămasul pe loc este mai rău decât o alegere regretată ulterior.

Tu ce alegi?

B.

duminică, 28 noiembrie 2010

Dreptul la întrebare

Din toate drepturile lumii
Pe unul singur nu-l cedez,
E strategia mea intimă
Şi este singurul meu crez.

Nu-l dau chiar dacă vin la mine
Toate statuile călări,
E dreptul meu la îndoială
Şi de a pune întrebări.

Nu l-a epuizat nici Hamlet,
Deşi l-a folosit de-ajuns,
Cred în puterea întrebării
Chiar dacă nu-i găsesc răspuns.

Ea mi-e religie în viaţă,
Cu ea termin, cu ea încep,
Eu , simplu cetăţean al lumii,
Măcar atât mai am: întreb.

Cu pumnii strânşi în faţa morţii
La fel copiii mi-i cultiv,
Ca neamul omenesc de-a pururi
Să fie interogativ.

Adrian Păunescu

Documentar Coreea de Nord

Tinând cont de evenimentele din Coreea am căutat filme pe Youtube despre Coreea de Nord și am găsit un documentar. Multă lume critică SUA, mai ales aici în Suedia, dar uitațivă la film și apoi gândiți-vă că oameni capabili să lase propriul popor să moară de foame încearcă să-și construiască arme nucleare. Deja au capacitatea de-a produce detonații nucleare și putem lejer presupune că nu mai este mult până când reușesc să transforme tehnologia în arme.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Presa locala punct com

Ieri am mai scris un articol și vă invit să mă contraziceți. Articolul il puteți găsi pe presalocala.com. Tot ce ține de politică, adică, gânduri și analize mai profunde despre politica din România le puteți găsi acolo de acum încolo. Aici am de gând să scriu mai mult despre celălalte pasiuni ale mele (fizică, matematica etc).

Vreau să subliniez că atunci când spun mai profunde, să se înțeleagă că eu le scriu, așa că profunzimea analizelor este limitata la perspectiva mea.

B.

REM - Everybody hurts

Nu vă faceți griji (aici mă refer la cei care mă cunosc). Am auzit melodia la radio ieri și mi-am adus aminte că-mi place foarte foarte mult...

Detalii

Ştiu unde
Nu ştiu de unde,
Nu ştiu de ce
Şi nu ştiu
Pentru ce merit
Dumnezeu te-a trimis
Pe buzele mele.

Adrian Păunescu

Între lei și euro aș alege leii

Nu de mult am scris că una dintre cele mai mari dureri de cap pentru economia română este că s-a atașat prea mult de moneda euro. Lăsând motivele pentru asta; aici găsiți o listă cu țări care au ieșit din crize depreciându-și, dacă așa se zice, valuta națională. Românian nu poate să facă asta, deși ar fi benefic, fiindcă mulți au datorii în euro și venituri lei. Păcat...

B.

Un film

Cineva mi-a trimis un link către un site care conține un film. Vi-l recomand. Dacă luați ceva cu voi de la blog-ul meu, atunci sper să fie mesajul din acest film! Să aveți sonor. Mulțumesc din tot sufletul că mi l-ai trimis!

www.212movie.com

vineri, 26 noiembrie 2010

John Wooden on true success

John Wooden este antrenorul de baschet care a condus echipa universității UCLA la un număr record de victorii. Dânsul vorbește ce înseamnă adevăratul succes...

Corporatist de succes în zece paşi

Am primit textul de la cineva, mersi by the way, și nu pot rezistă temptația, de aia-l puteți citi aici pe blog. Nu știu cum să reacționez. Inițial am răs, apoi, după ce l-am recitit mi-am dat seama că, de fapt, este o tragedie pe care mulți o trăiesc și de care sunt invidiați. Oricum, intrați citiți și, nu știu, râdeți, plângeți... nu știu...

Nu mai prea sunt scuze...

Într-un articol pe physorg.com puteți citi despre un studiu făcut de cercetători de la universitatea Berkely care ne arată că țările bogate își pot micșora emisiile de carbon și, în același timp, ajuta țările mai sărace. Acest studiu mi se pare important pentru simplul fapt că le dă peste nas celor care-și îngroapă capul în nisip spunând că poluarea nu este o problemă... Articolul îl puteți găsi aici: physorg.com.

B.

Universul la început - a fost o ciorbiță fierbinte?

Departamentul ALICE de la LHC a făcut unele descoperiri surpriză care arată că universul la câteva microsecunde după naștere ar fi fost o ciorbă fierbinte plină de gluoni și - aici habar n-am cum se numesc în română așa că scriu numele englez - quarks.

Ceea ce au făcut fizicienii care participă la experimentul ALICE a fost să ciocnească atomi de plumb. Rezultatele au fost o surpriză pentru fizicieni. Rezultatul tamponării, ca să zic așa, a fost plasma fierbinte de particole elementare, aici numită ciorbiță sau ciorbă, al cărei temperatură a fost 10 000 de miliarde de grade.

De abia aștept să văd ce mai descoperă cei de la CERN.

B.

joi, 25 noiembrie 2010

Presa locală punct com

De acum încolo am să mai scriu și câte ceva pe site-ul de știri presalocala.com. Acest site conține știri despre Cluj și din câte am observat, cei care scriu acolo nu au lesa obijnuită care o puteți vedea în jurul gâtului celor care scriu. Îmi place idea și de aia am acceptat să scriu acolo atunci când mi s-a propus. Check it out...! Aici găsiți primul meu articol....

Dacă v-ați săturat să citiți știri redactate de persoane fără tangență cu bunul simț sau Clujul, atunci recomandați site-ul tuturor. Word of mouth este cel mai tare marketing din lume!

B.

miercuri, 24 noiembrie 2010

Queen - Bohemian Rapsody

În general n-am treabă cu Queen, însă melodia asta este epică...

String Theory

Această postare conține 11 filmulețe despre teoria corziilor, sau string theory cum se numește în engleză. Mă uimește faptul că această teorie provine de la Leonard Euler - funcția gamma (imaginea de sus) - și că matematica poate explica lucruri care încă nu sunt descoperite.

Leonard Euler a fost un matematician care a trăit acum vreo 200 de ani. Pe vremea aceea fizicienii nici măcar nu știau de protoni și totuși, Euler a descoperit formulele matematice care descriu ceva ce este un miliard de ori mai mic decât un proton. Unul dintre eroii mei este Leonard Euler și sper că în viitorul apropiat să am posibilitatea să mă aprofundez în munca lui.

Clipurile, deși multe, sunt doar de aproximativ 5 minute. Merită văzute deoarece această teorie poate este teoria care explică totul. Vizionare plăcută!!


Isărescu: Românii sunt cei care au îndatorat România şi nu băncile comerciale

Dl guvernator BNR susține că românii au îndatorat România și nu politicienii. N-aș zice că n-are dreptate, însă dânsul discută dintr-o anumită perspectivă, iar acest subiect poate fi discutat și dintr-o altă perspectivă.

marți, 23 noiembrie 2010

Coreea de Nord a atacat cu obuze o insulă sud-coreeană. Un militar a murit, alţi 13 sunt grav răniţi

Până la urma s-a întâmplat. Coreea de Nord a atacat o insulă care aparține Coreei de Sud, lansând mai multe obuze. Parcă văd cum se va desfășura lucrurile de acum încolo: China o să le spună americanilor că nu vor război în cartierul lor și tot chinezii o să-i convingă pe atacanți din nord să declare că a fost un exercițiu în care s-au produs câteva greșeli umane.

luni, 22 noiembrie 2010

Lewis Pugh's mind-shifting Everest swim

Badea către Dan Fătuloiu: 500.000 euro cash, 300.000 euro business, 200.000 euro final

La Antena 3 (nu știu sigur fiindcă refuz să mă uit la toate posturile de știri care încearcă să atragă vizitatori pe site-ul lor cu femei dezbrăcate) s-a difuzat acum vreo săptămână imagini cum un om de afaceri a vrut să mituiască un secretar de stat pentru a scăpa de dosare. Omul de afaceri Cătălin Chelu și apropiații dânsului i-au promis secretarului de stat Dan Fătuloiu un milion de euro pentru ca acestă să intervină în anumite dosare pentru soluționarea favorabilă.

Ar fi frumos și bine pentru România dacă toată povestea asta nu se va mușamaliza precum alte mii de povești asemănătoare de la revoluție încoace. România este o țără cu cetățeni care au zero încredere în organele statului. Pentru a putea ajunge o țară civilizată, acea încredere trebuie să crească, ceva ce se poate întâmpla doar dacă se dau exemple că toți românii sunt egali în fața legii.

sursă: mediafax.ro

B.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Prea târziu, la Paris

Rog frumos să nu comentați politic căci nu mă interesează ce-a făcut sau n-a făcut dânsul. Am fost în România când a murit dânsul și am văzut cu ochii mei câtă bucurie a putut impărtăși cu lumea din jurul său. Asta contează, nimic altceva. Dumnezeu să-l odihnească.

Intrați pentru ceva frumos...

vineri, 19 noiembrie 2010

Canibalismul cosmic a atras în Calea Lactee o planetă din altă galaxie

Este vorba de un sistem planetar din marginea Căii Lactee. Se știe de dinainte că acea zonă conține stele care inițial au aparținut unei galaxie micro care a fost înghițită de galaxia noastră. Știrea o puteți găsii - culmea - pe mediafax.ro.

B.

Vosganian: Dacă bugetul vine cu scăderi la ministere, PNL este dispus să voteze împotrivă

Într-un articol pe mediafax.ro putem citi că PNL nu este interesat de curățenie în politica română. Nu este însă de mirat având în vedere că ei, atunci când erau la putere și vremurile erau bune, nu au făcut modernizările necesare. Ei n-au avut interesul sau capacitatea intelectuală să facă ceea ce trebuia așa că s-a amânat până acuma pe timp de criză globală și economia nu mai crește cu 6-7 % pe an.

Voi când ați prefera să vă pierdeți locul de muncă (bine, niciodată este răspunsul evident, însă pentru mulți această alternativa chiar nu există)? Eu aș alege atunci când economia este în creștere fiindcă așa-mi pot găsi altceva mai ușor. Gândiți-vă la asta înainte de a arunca cu bolovanii către Boc...


sursă: mediafax.ro


B.

joi, 18 noiembrie 2010

Antimaterie prinsă în capcană magnetică

Ați văzut filmul ”Îngeri și demonii? În acel film, fizicienii de la CERN au reușit să prindă și să stocheze antimaterie. Acum, câțiva fizicienii, printre alții și unul de la Universitatea din Stockholm, au reușit să facă același lucru. Este vorba de antihidrogen care a fost prins într-un câmp magnetic timp de 0,1 secunde. Pentru mai multe detalii, citiți comunicatul de presă celor de la CERN (aici) și un articol în physorg.com (aici).

B.

miercuri, 17 noiembrie 2010

Eric Berlow: How complexity leads to simplicity

Isărescu: Arieratele sunt una dintre explicaţiile pentru care avem şi recesiune şi inflaţie

Guvernatorul BNR spune că arieratele sunt una dintre explicațiile pentru care România are și recesiune și inlație. În mod normal, cele două nu există simultan. Inflația apare atunci când economia este în creștere.

Dl Isărescu mai spune că guvernul ar trebui să dea un exemplu bun prin a-și plăti datoriile deoarece doar așa își va putea mări credibilitatea față de sectorul privat. Mi se pare destul de logic. Cine vrea să facă afaceri cu statul, dacă știe că riscul este destul de mare că va rămâne neplătit?

sursă: mediafax.ro

B.

Cum poți scoate ceva din existență la propriu

Ați văzut acele episoade în Star Trek în care kligonii atacau cu nave care erau camuflate, nefiind vizibile cu ochiul liber? Cu ceva vreme în urmă, o echipă de la Imperial College of London condusa de profesorul Sir John Pendry a arătat că se pot folosi metamateriale pentru a face obiecte invizibile. Acum, o altă echipă condusă de profesorul Martin McCall, tot de la Imperial College of London, a arătat că matematic se pot camufla și evenimente. Asta ar însemnă că mantaua care ascunde evenimentul este spațiutimpul insuși! Dar cum?

luni, 15 noiembrie 2010

De ce România rămâne o țară înapoiată

Am așteptat de ceva vreme ca să pot să vă dau un exemplu mai concret de ce, în opinia mea, România rămâne o țară înapoiată. Radu Naum este unul dintre acele maimuțe fardate din televiziunea română care are ca singur scop să creeze scandal. După un meci între CFR Cluj și Gloria Bistrița, un meci de altfel dominat clar de CFR, Radu Naum îl sună întâi pe patronul unei echipe din București cu care el personal ține și care tocmai a fost depășită în clasament de CFR și de abia după aceea îl sună pe președintele CFR-ului. Jurnalism de marca GSP/Intact/Realitatea...

Londra - by Adina

Adina, doamna al căruia tablouri le-ați mai văzut aici pe blog tocmai mi-a trimis o poză cu ultimul său tablou. Îmi place foarte, foarte mult!

Obiectul celest descoperit de NASA este o gaură neagră!

Ok, Nu am avut dreptate. Este vorba despre supernovae care s-a transformat într-o gaură neagră. In 1979 un astronom amator a descoperit o supernovae iar Chandra a descoperit că s-a transformat într-o gaură neagră.

Descoperirea este foarte interesantă fiindcă nu ni-e foarte clar ce fel de stele vor devenii găuri negre. Cam 20 % dintre toate supernovae devin găuri negre, iar acuma, din câte se pare, am putut observa nașterea unei găuri negre în timp real.

Nu este vorba de E.Și chiar chiar dacă unii sunt dezamăgiți, mie mi se pare foarte tare ceea ce au observat.

B.

Corpul celest în apropierea noastră descoperit de NASA..

Cu 90 de minute înainte de conferința de presă celor de la NASA - vedeți articolul precedent - îmi permit și eu să ghicesc despre ce ar putea sa fie vorba. Eu cred că s-ar putea să fie vorba de una dintre aceste două descoperiri:

NASA a descoperit un obiect extraordinar!

NASA anunță că telescopul Chandra a descoperit un obiect extraordinar în apropierea noastră și va urma o conferință de presă care poate fi urmărită aici incepând de la ora 19.30, ora româniei, 18.30, ora suediei.

Oare despre ce este vorba? Având în vedere că Chandra observă ”unde X” (cum se spune în română?), mă gândesc că au descoperit o sursă de X-ray, cum li se zice în engleză, în sistemul nostru solar. Ar fi interesant.

Știu că și voi vă gândiți la același lucru. Și eu. Dacă e vorba de inteligență E.T?

B.

joi, 11 noiembrie 2010

Totul este posibil în România.

În fotbalul românesc, i se da lovitură de la 11 metri la acel domn în alb. Este evident că dânsul este în careu, nu? Ei, priviți ce se întâmplă când cei din capitală devin disperați fiindcă sunt incapabili să combată valoare. Asta este fotbal, da, știu; însă acest fenomen se vede în toate domeniile din România, fapt pentru care țara arată în halul în care arată. Țara este condusă la fel cum fotbalul este condus - neputința se maschează cu ajutorul furtului. O imagine care spune mai mult decât o mie de cuvinte ținând cont că cei în vișiniu le-au luat jucăriile cluburilor din București. 

imagine: gsp.ro

Totul este alb!

Afară totul este alb. A nins cateva zile și acum s-a potolit vremea suficient de mult timp ca drumurile să fie curățate. Cu drumuri curate, nu am probleme cu iarna. Deși nu-mi place frigul, mă îmbrac mai gros și suport. Dar cât de frumos poate să fie!

Pe lângă asta trebuie să zic că mă uneori mă uimește productivitatea mea. Azi parcă s-a simțit că nu fac nimic și pe la două-trei terminasem ce aveam de făcut și acum pot citi liniștit ceea ce am de citit până mâine. Nu prea știam ce să scriu așa că v-am plictisit și eu cu acest articol despre absolut nimic...

B.

miercuri, 10 noiembrie 2010

Stefan Wolff: The path to ending ethnic conflicts

Ceva nou despre galaxia noastră

Telescopul Fermi de la NASA a descoperit o structură imensă în Calea Lacteea. Această structură, așa cum puteți vedea în imagine, se extinde aproximativ 25 de anilumină spre nord și spre sud față de planul Caii Lactee și conține, în cea mai mare parte, unde gamma. Seamănă oarecum cu jet-urile de unde gamma care ies dintr-o gaură neagră perpendicular cu planul rotației a găurii, însă acest câmp de radiație gamma seamănă mai mult cu-n balon decât cu acele jet-uri. Este o descoperire destul de curioasă având în vedere că în centrul Căii Lactee, în constelația Săgetător, există o gaură neagră. Zic că este o descoperire curioasă mai mult pentru că sunt curios dacă gaura neagră din centrul galaxiei are vreo legătură cu această descoperire. Pentru mai multe detalii, vă recomand articolul de pe sciencedaily.com.


imagine: NASA's Goddard Space Flight Center

B.

marți, 9 noiembrie 2010

Ceva cool

Știați de grafen (dacă așa se scrie-n română), da? Grafen este un material care are doar două dimensiuni fiindcă grosimea sa este de doar un atom. Cei care au descoperit materialul, profesorul Andre Geim și profesorul Kostya Novoselov, cărora li s-a acordat premiul Nobel acest an pentru descoperirea grafenului, au dezvoltat materialul prin a adauga un atom de hidrogen, care este biluța roșie din imagine. Nou material are proprietăți chimice foarte similare cu teflon-ul. Aplicațile sunt multe, de la LED-uri noi, până la detectoare foarte senzitive. Așa. Acuma sunt pregătit de noua zi...


sursă: sciencedaily.com

Coldplay - Life In Technicolor

luni, 8 noiembrie 2010

Nu am câștigat

Uneori, unele zile, trebuie sa iei o decizie care nu vrei s-o iei, dar care totuși o iei fiindcă rațional știi că este mai bine așa. Azi a fost una dintre acele zile. Nu-mi place să fiu nevoit să fac asemenea alegeri și mă gândesc foarte serios dacă-ntr-adevăr am luat decizia corectă. Oricum, știu că nu am câștigat. Nici pe departe.

B.

E prea puțin

De-atâtea zilnice-ncercări mizere,
De-atâta umilinţă şi păcat,
De-atâta moarte câtă ni s-a dat,
E prea puţin o singură-Nviere.

Şi, totuşi, pe pământul îngheţat,
Lumina lunii drepturile-şi cere
Şi-n stupi lucrează vechiul dor de miere
Şi vânturile primenirii bat.

E ca un fel de rupere de ere
Şi ca un întuneric luminat,
E lupta-ntre femeie şi bărbat,
Ca la un alt scandal pentru putere.

Şi, vai, în tot ce, zilnic, s-a-ntâmplat,
E prea puţin o singură-Nviere.

25 aprilie 1997

Adrian Păunescu

vineri, 5 noiembrie 2010

O nație de proști înving cancerul?

Putea să fie un articol frumos despre doi cercetători de origine română care au descoperit ceva foarte important în lupta împotriva cancerului (știrea este veche, știu) însă rămân cu-n gust amar, același gust pe care l-am avut și atunci când s-a anunțat că lui Hertha Muller i se va acorda premiul Nobel de literatură. Însă nu va fi un articol frumos.

marți, 2 noiembrie 2010

Monștrii din baltă....

Niciodată să nu spui niciodată. Știam asta, normal, insă parcă ultima vreme mi s-a amintit de acea lecție. Sunt intr-un loc carep-mi provoacă foarte multe amintiri și, totodată, confirmării că sunt pe drumul cel bun. Nu știu; ați avut vreodată sentimentul că ceea ce faceți este ceea ce trebuie să faceți?

luni, 1 noiembrie 2010

Miwa Matreyek's glorious visions

Discovery - ultima lansare

Nava Discovery este reparată și NASA spune că va fi lansată pe 3 noiembrie dacă condițiile meteorologice permit. Este ultima călătorie a navei Discovery. A fost în slujba omenirii timp de 26 de ani și cel puțin eu am să încerc să văd lansarea live.

sursă: physorg.com

B.