În mod normal razele de lumină, atunci când intră într-un obiect decelerează. Cu ajutorul metamaterialelor se pot manipula razele de lumină, cel puțin teoretic, astfel încât unele să decelereze și altele să accelereze.
Priviți imaginea din stânga; cu ajutorul metamaterialului razele de lumină înainte unui eveniment sunt decelerate iar cele de după eveniment sunt accelerate așa că pentru un observator, ochiul din imagine, înseamnă că evenimentul n-a avut loc. Practic, evenimentul a fost scos din existență pentru observator.Iată un exemplu menit să clarifice acest fenomen: gândiți-vă o trecere de pietoni de pe o stradă foarte aglomerată. Fenomenul descris de cei de la Imperial College of London este echivalent cu decelerarea mașinilor care sunt înaintea trecerii și accelerarea celor situate pe trecere sau dincolo de această, creând așadar o gaură în fluxul de trafic pentru cel care dorește să treacă. Cei care conduc nu observă însă nimic.
Am doar două cuvinte pentru această descoperire: Foarte tare!
imagine: Imperial College of London
sursă: physorg.com
2 comentarii:
-vizibile de doua ori
-se pot camufla si evenimente (ca-s mai multe)
-inaintea unui eveniment sunt decelerate iar cele de dupa eveniment...
-evenimentul a fost scos din existenta pentru observator (fara articol hotarat)
-situate pe trecere sau dincolo de aceasta (ca sa eviti repetitia)
Multumesc frumos! :D
Trimiteți un comentariu