vineri, 26 noiembrie 2010

Corporatist de succes în zece paşi

Am primit textul de la cineva, mersi by the way, și nu pot rezistă temptația, de aia-l puteți citi aici pe blog. Nu știu cum să reacționez. Inițial am răs, apoi, după ce l-am recitit mi-am dat seama că, de fapt, este o tragedie pe care mulți o trăiesc și de care sunt invidiați. Oricum, intrați citiți și, nu știu, râdeți, plângeți... nu știu...

Te naşti într-un sat de pe lângă un oraş mai mare (Brăila sau Galaţi, de preferinţă). Satul vostru are şi o şosea. Tu nu stai la şosea. Acolo stau ăia înstăriţi. Tu nu eşti.
 
• Creşti auzind-o pe maică-ta spunându-şi cât e de proastă că l-a luat pe tac-tu şi spunându-ţi că dacă nu înveţi ai să ajungi că el.

• La şcoala din sat eşti primul. Maică-ta e mândră, vecinele ­invi­dioase, taică-tău bea în cinstea ta.

• Dai la liceu la oraş. Primul şoc cultural. Stai la o mătuşă. Domnişoară la 50 de ani. Pentru tine e zâna cea bună, pentru vecinii ei, „nebuna de la cinci“. Îţi petreci mare parte la baie. Veceul în casă te fascinează.

• După primul an de liceu în care ai fost doar al cincilea din clasă şi maică-ta aproape că te renegase, te acomodezi şi te faci tocilar. Ţi se zice „Ţăranu“, fetele îţi vorbesc frumos doar când îţi cer tema, băieţii joacă fotbal cu ghiozdanul tău.

• Ajungi la facultate. La Bucureşti. Al doilea şoc cultural. Maică-ta îţi trimite scrisoare că poate să moară liniştită. În aceeaşi scrisoare mă-ta mare zice că ea vrea să te vadă însurat şi că moare dup-aia. Stai la cămin şi te descurci cu mâncare de acasă ţinută la rece pe pervazul ferestrei. Şi aici eşti printre fruntaşi.

• În ultimul an de facultate, te duci internship. Stai opt luni neplătit, după opt luni şeful biroului îţi zice: „Avem un post liber“. Accepţi chiar salariul minim pe economie. O suni pe maică-ta şi-i dai raportul. E atât de fericită încât, se gândeşte că, acum că te-ai realizat la Bucureşti, ar putea să-l lase pe tac-tu şi să vină să stea cu tine.

• La job vii primul şi pleci ultimul. Lucrezi în weekend şi de acasă. Eşti ultra-obedient şi pupincurist. Colegii sunt scârbiţi de tine, şeful te place şi te exploatează. Îţi măreşte salariul. Poţi chiar să îi trimiţi şi maică-tii nişte bani.

• Te însori cu cea mai frumoasă fată de la tine din sat. E şi ea venită la Bucureşti, dar nu a avut succesul tău. Faceţi nuntă în sat. Maică-ta plânge, bunică-ta nu moare, în schimb e mort de beat taică-tău.

• Eşti avansat. Ceva directoraş. Ea e gravidă. Faci credit pentru casă şi maşină. Te aşteaptă 25 de ani de rate şi vacanţe în Turcia şi Grecia. Bunică-ta a murit, maică-ta vine la voi să vă crească plodul, taică-tău e tot la birt. Nu eşti fericit, dar eşti împlinit.

Via Catavencu

Și pentru că sunt rău, uneori, trebuie să adaug că există și varianta feminină. Chiar am avut bucuria s-o cunosc personal...
B.

4 comentarii:

iga229 spunea...

Interesanta povestioara... Macar de ar fi adevrata in cel putin 50% din cazuri.

Cristian spunea...

Nici nu mi-am dat seama ca sunt pe blogul tau, Bogdan. Am ajuns pe cai ocolite. Foarte fain textul.

Am stat si eu un timp intr-o corporatie. Am scapat acum un an jumate. Acum doua zile a scapat si sotia. Hi, hi! :)

Bogdan spunea...

Desi nu este adevarat in detaliu, povestea ta scoate in evidenta un lucru foarte important: dependenta aproape liniara intre frustrarea juvenila si pupincurismul plafonat la maturitate.

Bogdan Dobondi spunea...

Asta insemnand ca lipsa de frustrari in tinerete garanteaza ca nu te plafonezi la maturitate?