luni, 31 octombrie 2011

Să dăm regatul turcilor!!!

Ați văzut meciul Petrolul-Steaua? Sau meciul Rapid-Steaua? Eu propun că toate părțile a României ce nu țin de Ardeal să fie date turcilor. Sau nu, fiindcă până și turcii au o oarecare măsură de civilizație, propun ca tot ce nu ține de Ardeal să fie exclus din Europa. Calc coziile unora acuma? Nu mă interesează. Unii se simt jigniți? Și ce? Simplul fapt că eu trebuie să fiu conațional cu ”din ăia” mă jignește. Mi-e rușine că sunt român și nici unul dintre motivele pentru care am această rușine nu are legătură cu Ardeal, ci doar cu regatul ălă jegos, murdar, plin de scandaligii care nu adaugă nici o valoare în univers.

Sincer, aș prefera ca Ardealul să fie a Ungariei. Ungarie este o civilizație europeană cât de cât, nu ca sudiștii ăștia care, dacă mă întrebați pe mine, n-au ce căuta în Europa. Propun o periodă de grație în care cei din sud care totuși sunt oameni normali și civilizați, oameni de treabă, oameni pe care-i respect, să aibe ocazia să se mute de acolo. Această mișcare populare poate fi finanțată de fonduri UE; sunt sigur că restul europei ar plăti cu plăcere pentru a scapă de acea mociârlă sudistă. Apoi, când ultimul om normal a plecat din București, Prahova, Moldova și așa mai departe, când au mai rămas doar șmecherii, cocălarii, Becali et al și întreaga ciumă politică, putem ceda acea parte turcilor.... Mă îndoiesc însă că ar accepta acest cadou....

Subscriu 100% la tot ce am scris mai sus. Nu vă place? Păcat. Nu mai treceți pe aici atunci. Sunt sigur că aveți sămințe de mâncat, șprițuri de băut și căzi de evitat. Prin această postare subscriu la toate mișcările care doresc despărțirea Ardealului cu acea mociârlă cunoscută sub numele Romania (cu greu m-am abținut să folosesc doar un r).

miercuri, 26 octombrie 2011

Cărțile cu coperta roșie

Acuma chiar a venit toamna. Copacul care-l văd uitându-mă pe geam are doar frunze galbene, care încă se țin de crengi în ciuda vântului puternic care bate într-una aici. Aștept cu suspans rezultatul de la primul examen; într-un fel este decisiv fiiindcă dă tonul, îmi șoptește dacă mi-e răsplătit efortul, sau dacă învăț degeaba.

Azi, după ce am dat „post” la această postare am să mă sap adânc în cele două cărți de analiză, ambele cu coperta roșie, o culoare aleasă de parcă vor ca să se vadă de la distanță că ești boboc, că nu știi nimica, doar credeai că știi și că de fapt acuma ai început să înveți cu adevărat; ieri am stat până am început să lacrimez de oboseală. Ieri a fost teorie. Azi urmează exercițiile.

O zi bună și mult spor!

B.

Graham Hill: Less stuff, more happiness

marți, 25 octombrie 2011

Mirosul cărțiilor de matematică

Tocmai am aplicat la TEDx Gothenburg. Sper să mă primească fiindcă de mult mi-am dorit să particip la un eveniment TED. Tema este apa și pe aplicație am fost rugat să spun ceva despre apă ce nu știe nimeni. Am scris că apa, la fel ca toate fluidele, au o formă de inteligență matematică.

Nici eu nu sunt sigur ce înseamnă asta, însă sper că a sunat suficient de inteligent încât să fiu aprobat....

Săptămâna asta încep un curs nou și ieri am fost și am cumparat cartea necesară: Linear Algebra and its Applications. Ador mirosul cărților noi de matematica dimineața; i-ar azi, dimineața a fost deosebit de dimineața: 05.30....

Spor la treaba tuturor. 

B.

miercuri, 19 octombrie 2011

Arabi bineînțeles!

În lumea fotbalului există o înțelegere universală; dacă un jucător este accidentat, și nu pare să-și revină, mingea este dată în afara terenului, în out, iar echipa care o dă afară o primește înapoi atunci când jocul este reluat printr-o aruncare de la margine. Bun.

Avantajul și, totodată motivul pentru această înțelegere, este că așa toți pot primi îngrijiri medicale repede. Înțelegerea este ceva ce se respectă în cele mai multe cazuri. Uneori, însă, se mai-ntâmplă ca o echipă, de genul cum este Steaua sau Dinamo București, echipe care ambele confundă victoriile obținute cu orice preț, chiar și trisând, cu o mentalitate de învingător, de altfel o mentalitate foarte Sud-românească, care nu dă înapoi mingea și încearcă să profite.

În Champions Leugue din Asia tocmai s-a întâmplat acest lucru; iar prin urmare, a pornit o bătaie generală. Cine n-a dat înapoi mingea? Păi, cine nu se poate încadra în normele unei civilizații; cine, pe lângă ratații de la Steaua și Dinamo, ar putea profita prin a-ncălca normele unei idei civilizate, unui obicei sănătos menit să fie la beneficiul tuturor?

Arabii, bineînțeles.

Ghinionul lor, și distracția mea, a fost că asta nu s-a întâmplat în Europa, unde lumea este prea civilizată și nu vor scandal (mai ales în Suedia, așa că arabii de aici fac ce vor, cât vor și cu cine vor.... de câte ori vor). Ascultați comentatorul cum, când cămila aia dă golul ălă, urla ca prostu'-n copac: ”Aalllaaaaaaaaah!!!!!”

Fratele meu; ia-l, taie-l, afumă-l, agată-l undeva-n pod și papa-l de crăciun, da?

Cică-și pomenește dumnezeul atunci când a făcut ceva considerat necinstit de lumea civilizată, de lumea cu niște reguli de bun simț și o oarecare stare de normalitate.

Îmi pare sincer rău că nici-un jucător din acea echipă din Qatar n-a-ncasat-o mai rău; adică un picior rupt, un cap spart, ceva... Așa, ca să se învețe și ei că există consecințe atunci cânt îți bați joc de normele civilizației. Sunt xenofob? Nu. Nicidecum.

Sunt o persoană foarte tolerantă. Ador culture exotice și istoria popoarelor din întreaga lume. Însă. După atâția ani în Suedia, privind cât de ”pașnici” sau ”pacifiști” sunt arabii, am ajuns la o concluzie:

Chiar nu-mi plac arabii... mi se rupe de istoria lor, că și așa este mai mult vorba de un profet și tăte timpeniile pe care cică le-a spus. Și nici n-aș simții lipsa lor dacă n-aș mai aude un cuvânt despre ei.

Uitați-vă la clip.

//B

duminică, 9 octombrie 2011

Ric Elias: 3 things I learned while my plane crashed

Vă aduceți aminte de acel avion care a fost nevoit să aterizeze pe fluviul Hudson din New York acum câteva luni? Tipul în acest clip vorbește despre cum a gândit stând pe scaunul 1D în acel avion.

Micul dejun din Amsterdam

Mâine dimineață aterizez la Amsterdam. De data asta am să pap acel mic dejun de care mi s-a făcut poftă ultima oară când am trecut pe acolo. Atunci nu puteam să-l comand fiindcă era seara, așa că mâine am să-mi satisfac o curiziotate.

Se vedem dacă merită trezirea la ora 03.00. Mereu mi-am dorit să călătoresc mult, așa că n-am de ce să mă plâng....

B.

vineri, 7 octombrie 2011

Caz tipic a indoctrinarea maselor

N-o să mă credeți, că doar Suedia este considerată o țară modernă cu școli care invață elevii metode științifice, gândire critică și ălea ălea. Adevărul este că din anii 1960 ziariștii, jurnaliștii, slugile unor patroni cu interese, spuneți-le cum vreți, au hotărât că doctrinele de stânga sunt cele ”corecte”. Ca atare, majoritatea redacțiilor sunt pline de idioți socialiști și anti-americani până-n prostie.

Iată un exemplu; de când cu acele clădiri acum 10 ani, americanii au fost implicați în cel mai lung război din istoria lor - Afghanistan. De când cu clădirile, jurnaliști socialiști din Suedia n-au ratat multe ocazii de-a critica prezența americană în Afghanistan. Bun. Cu asta n-am nimic. Și nici nu era vorba despre asta acum; că e bine sau nu că SUA fuge după niște tembeli nebărberiți, cu prosoape de bucătărie pe cap, care dacă ar avea ocazia, i-ar măcelării pe toți, bărbați, femei și copii, care nu vor să gândească cum spun ei, subiectul rămâne de discutat pe altă dată.

Știu însă că foarte puține persoane au mereu dreptate, dar și că la fel de puține persoane n-au dreptate niciodată. Adevărul se află undeva la mijloc și cam asta este opinia mea despre SUA, pentru cei care nu știau, sau credeau că știu...

Însă acum, cănd președintele Obama a anunțat că SUA se retrage din Afghanistan, puteai să crezi că acele ființe virusoide care ocupă redacțile ziarelor suedeze, jurnaliștii, ziariștii, sau cum vreți, s-ar bucura și ar scrie despre ”eliberarea poporului afghan” sau alte tâmpenii asemănătoare. Ai putea crede, dar.....

...nuuuuu. Am subestimat ura oarbă în sufletul jurnaliștilor suedezi de totul ce ține de civilizația occidentală. În Dagens Nyheter de azi, și acest ziar cică-i serios, cu virusoizi, jurnaliști sau ce vreți voi care cică-ș respectă meseria, putem citi un reportaj făcut de doi viruși. Titlul?

”SUA predă problemele Afghanistanului.” Aici puteți găsi articolul (in suedeză).

Sau cu alte cuvinte; au grești că s-au dus și greșesc că acuma zic că se duc. Nu știu cine-s mai duși, americanii sau ăștia de aici...

Se pare că nu-i bine nicicum; de parcă afghanistanul era modelul de civilizație înainte de faza cu clădirile acum 10 ani, iar americanii le-au șters memorile afghaniilor ducând rata analfabetismului până-n 90 %. Acum că pleacă SUA, afghanii își pot relua construcția unei societăți tolerante... am auzit că pe stadioanele din Afghanistan se vor da bolovani mai mari la execuții. Era ceva despre a fii mai uman cu femeile condamnate la moarte fiindca s-au lăsat violate...

Concluzia? Un meci între mine și un campion de sumo ar fi mai ”Fair and balanced”, cum le place cretiniilor din cealaltă extremă să spună....

B.

Procentaj ciudat

Am o vorbă; în situații când am de ales între două chestii și este cam 50/50 că alegerea mea este una adecvată, tind să aleg greșit în proporție de 80 %. Nu mă credeți? Iată, ieri am pățit-o din nou.

Ieri dimineață, când am ieșit din scara blocului, am observat că picură puțin. Pentru-n moment m-am oprit și m-am gândit dacă nu cumva ar trebui să mă întorc acasă după o umbrelă. Fiindcă doar picura am renunțat la umbrelă. M-am gândit că și așa este doar o plimbare de cinci minute până la stația de tramvai.

Așadar am reluat mersul spre stația de tramvai și, bineînțeles, cu vreo 60 sau 70 de metri înainte să ajung la stație, adică un sandwedge de 60 de grade pentru cei pasionați de golf, cineva a deschis robinetul și a dat drumul la o ploie torențială. 15 metri mai târziu, adică un put lung ca să mă-nțeleagă și golferii, am fost ud loarcă. Fiind mereu optimist, că doar așa mă cunoașteți, și în același timp clujean, am gândit cu calm:

”Nu-i bai, cumpăr o umbrela de la chioscul de unde-mi iau cafeaua când schimb tramvaiul.” Și așa am și făcut.

Am ajuns la facultate, am stat vreo trei ore cu niște colegi, la rândul lor uzi loarcă, și am văzut dacă nu cumva putem descoperi ceva ce cu toții știam că scrie în cartea care o folosim în acel curs. Pedagogia modernă este uneori un mister mai mare decât misterele matematicii. În fine; la 11.45 ne-am adunat catrafusele să mergem să mâncăm prânz. Bineînțeles că eu am fost pregatit cu umbrela. Când am ieșit din clădire am dat de un cer care-și bătea joc de umbrela mea de cinci euro; niet nori și niente ploaie. Soare și păsări care unii ar spune că-mi cântau, dar eu sunt sigur că râdeau de mine.

Însă eu nu am fost surprins, doar mi-am luat umbrelă. Și dacă nu-mi luam umbrela, cu siguranță ploaia ar fi continuat până la epuizarea tuturor norilor de pe planetă. Știți însă care este secretul unei vieți frumoase chiar și atunci când ești ghinionist?

Să nu stai în situații 50/50...

joi, 6 octombrie 2011

A murit Steve Jobs

Fondatorul Apple și cel în spatele succeselor precum iMac și iPhone, Steve Jobs, a murit în urma cancerului cu care s-a luptat încă din 2004. Compania Apple anunțaseră că Steve Jobs a decedat noaptea spre joi ora României. Dumnezeu să-l odihnească.

B.

miercuri, 5 octombrie 2011

Numere

Mai dintâi, în ajunul civilizației, omul cunoștea numerele care azi sunt cunoscute ca cele naturale (0,1,2...). Societățiile au început să crească, devenind din ce-n ce mai complexe. La moment dat era nevoie contrucțiea unui sistem de numere care conține mai multe numere decât cele naturale; era, de exemplu, nevoie de numere cu ajutorul cărora puteai să ți cont de datorii, aceste numere au fost numite numerele negative (-1, -2 ....). Cam așa a fost extinsă mulțimea de numere naturale în mulțimea numerelor întregi, sau cum se spune în română.

Grecii, nu cretinii de azi care nu știu să-și gestioneze economia, ci ăia de pe vremuri care au facut nenumarate descoperiri în domeniul matematic, au realizat că dacă vrei să măsori distanțe ai nevoie și de numere raționele (1/2, 2/6, 3457/23 și asa mai departe) așa că sistemul de numere a fost extins din nou ca să includă și numerele raționale.

La moment dat, un grec cu numele Pythagoras a descoperit, împreună cu discipolii săi că lungimea unei diagonale a unui cvadrat este un numar care, la puterea doi, este egal cu numărul doi. Au fost foarte îngroziți de această descoperire, căci acea bestie de număr nu putea fii descris în sistemul de numere pe care-l foloseau la vremea aia, deoarece nu poate fi descris cu-n număr rațional, adică o cifră impărțita cu o altă cifră, cum ar fi 1/5 de exemplu.

Inițial, Pythagoras și tovarășii săi au tăcut din gură. Însă sistemul de numere avea nevoie de extindere, așa că a fost descrisă mulțimea numerelor reale pentru a putea include numere precum rădăcina din doi, pi, e (care nu era descoperit pe vremea greciilor) și altele numere ciudate, numere noi la vremea aia. Numerele cu care s-a lărgit mulțimea numerelor raționale în mulțimea numerelor reale au fost numite numere iraționale.

Prin anii 1500, niște italieni și elvețieni și-au dat seama că mulțimea numerelor reale nu era de ajuns pentru a găsi soluțile unor ecuații precum x-1=0. Mulțimea numerelor reale a fost așadar lărgită cu numerele complexe care, de fapt, descriu perechi de numere; un număr de pe linia numerelor reale și un număr de pe linia numerelor imaginare, așa cum au fost numite.

Pentru cei care nu-s interesații de detalii; gândiți-vă că numerele complexe descriu un pătrățel pe tabla de șah; un număr pentru lățimea tablei și incă unul pentru lungimea tablei. În mare, ăsta-i rolul numerelor imaginare - descrierea unui punct în plan. Nimic imaginar cu alte cuvinte.

Ce vreau să spun? Citind istoria numerelor realizez că întâi erau numerele naturale, iar când au fost invetate numere noi, li s-au dat nume precum negative, iraționale sau imaginare. Asta este dovada supremă că omul mereu s-a ferit de schimbări și de noutăți; ceea ce era vechi era numit natural, iar totul nou primeau nume precum negativ, irațional și imaginar.

Se pare ca fiecare generație spune că era mai bine pe vremuri. Poate soarta unei generații este să rezolve probleme create sau nerezolvate de vechile generații.

B.

luni, 3 octombrie 2011

Să bloguiesc sau să nu mai bloguiesc, asta-i întrebarea!

Să bloguiesc sau să nu mai bloguiesc, asta-i întrebarea!

Care-i faza; am foarte multe pe capul meu, adică, formule de invățat, dovezi de dezvoltat și tăt felu' de ecuații de rezolvat. Blog-ul?

Păi acum când am intrat am inceput să tușesc din cauza prafului. Nu zic că se alege praful de blog-ul meu; zic doar că s-a depus un strat subțire de particole care, la intrare, sau dispersat violent în aier, provocandu-mi o tusă tbc-uloasă... În rest îi foarte tare blog-ul meu...

Lăsând gluma, când am inceput acest blog eram într-o situație foarte urâtă. Îmi aduc aminte că era pe la unul noaptea când m-am gândit să-mi fac un blog. Acum, o droaie de ani mai târziu, blog-ul meu suferă de o criză de identitate. Probabil o să-și revină și o să devină din nou ce a fost; un blog oarecare...

B.