sâmbătă, 6 octombrie 2012

Frumusețe!

Fiindcă îmi place să știu cum se numesc în română lucrurile pe care le-am învâțat ultimii ani citeam următoarea chestie prin care am trecut anul trecut:

Fie H un spaţiu vectorial  peste corpul K (K=R sau  K=C). Se numeşte produs scalar pe H o aplicaţie ϕ : H × H → K care are următoarele proprietăţi: 
1. ϕ(x+y, z) = ϕ(x, z) + ϕ(y, z) pentru orice x, y, z ∈ H. 
2. ϕ(λx, y) =  λϕ(x, y) pentru orice λ∈K şi x ∈ H 
3. ϕ(x, y) = ϕ( ) y, x pentru orice x, y ∈ H. 
4. ϕ(x,x) > 0 pentru orice x ≠ 0.
Vom nota ϕ(x,y) =   pentru orice x, y  ∈ H. Se spune că norma spaţiului normat (H, || ⋅ ||)  provine dint-un produs scalar <⋅, ⋅> dacă ||x|| =  x, x pentru orice x din H. 

Mădălina  Roxana Buneci , Metode de Optimizare, 2007 (link) 

Citind textul la moment dat la postul de radio online apare următoarea piesă:



Clipe din ăstea, cel puțin pentru mine, sunt echivalente cu concediile altora! Mă umplu de bucurie și de energie și mi se face piele de găină de la atâta frumesețe. Ajută puțin și faptul că cerul este senin.


vineri, 28 septembrie 2012

Ryder Cup

Azi a-nceput Ryder Cup, întrecerea aceea între cei 12 cei mai buni profesioniști de golf din SUA și Europa. Ryder Cup se joacă din doi-n doi ani, odată în SUA și data viitoare-n Europa undeva. În 2010 s-a jucat în Europa, iar noi am câștigat la limită, după ce irlandezul (cred) McDowell l-a-nvins la limită pe unul dintre americani. În fine, nu vroiam să scriu despre golf. Vroiam să scriu că odată cu-nceperea acestei ediții de Ryder Cup, am avut un flash-back amintindu-mi unde mă aflam acum doi ani.

Acum doi ani citeam chestii și vroiam să înțeleg. Așa că hotărâsem să învăț ca să înțeleg. Azi învăț. Învăț și-mi dau seama că, atunci când ceilalți, cei care au fost mai buni decât mine la-nceput, atunci când subiectele se puteau vizualiza oarecum, încep să se piardă pe drum, să nu mai fie la fel de buni. Iar eu, odată cu ridicarea nivelului de abstracțiune, văd lucrurile din ce în ce mai clar.

Când începi să studiezi obiecte care nu pot fi descrise altfel decât cu ajutorul limbajului matematic, realizezi cât de mare este într-adevăr universul. Și cât de frumos este. Să-ntrebi la ce-ți folosește matematică devine o jignire la adresa tuturor lucrurilor frumoase, așa că nu-ntreb, învăț și zâmbesc în fiecare dimineață când cobor din autobus și văd clădirea pe care scre ”Științe matematice”. Pentru că știu că sunt unde trebuia să fiu de la bun început, chiar dacă la moment dat eram rătăcit pe drum.

Azi fac ceea ce mi-am propus acum doi ani. E Ryder Cup, o-ntrecere frumoasă, civilizată și plină de istorie, ceea ce mă obligă să mă gândesc cum vreau să-mi amintesc următorii doi ani.

miercuri, 5 septembrie 2012

La mulți ani!

Undeva foarte, foarte departe; undeva la o distanță de miliarde de kilometri de Tera se află o navă căruia mărime este doar puțin mai mică decât o mașină Smart, căruia capacitate este de 100 000 de ori mai mică decât un iPod performant și care a fost construită pentru a explora cele mai-ndepartate planete din sistemul solor în care locuim. O navă care azi a fost pe drum timp de 35 de ani. Sau spus altfel; o navă care și-a pornit călătoria în anul în care eu, subsemnatul, m-am născut și care-n continuare funcționează și oferă date despre sistemul solar în care habităm.  La mulți ani Voyager I! Piele de găină.

Aici puteți citi mai multe amănunte.

luni, 27 august 2012

TED Talks: Gary Kovacs - Tracking the trackers

Învățând în timp ce dormi

N-ar fi o soluție genială pentru mulți studenți stresați dacă am putea învăța când dormim? Gândiți-vă: mâine ai un examen și când mergi la culcare porneși o înregistrare care-ți citește informația relevantă în timp ce dormi, iar tu o asimilezi și te trezești dimineața cu suficent de multe informații ca să treci examenul.

Problema este că pâna acum, toate experimentele care s-au făcut n-au putut să arate că omul poate învăța, adică asimila informație, în timpul somnului. Aceste experimente sunt foarte grele de făcut fiindcă există tot felul de variabile nesigure (cum știi că cel implicat în experiment într-adevăr doarme?), iar până acum s-a crezut că deși somnul este vital pentru a păstra și o organiza informație, nimic n-a sugerat că poți învăța lucruri noi în timpul somnului.

Aici pe sciencedaily.com, se anunță însă că cercetătorii de la Institutul Weizmann au descoperit că omul poate crea o legătură între un anumit miros și un anumit sunet în timpul somnului care să-i modifice  comportamentul atunci când este treaz la un nivel subconștient. Accesat linkul către sciencedaily.com de mai sus pentru a citi articolul cu mai multe amănunte despre acest subiect.

Acest experiment, dacă este validat conform normelor științifice, ceea ce rareori se-ntâmplă în domeniului științelor sociale, chiar dacă acest experiment pare să fie unul care se poate repeta și de alții, arată că omul poate asimila informații dormind. Însă de aici și până la învățatul pentru examene dormind cu siguranță mai este, așa că eu personal mă pregătesc pentru încă un trimestru cu capul printre teoremele limbii universale - matematica.

Ființa omenească nu-ncetează să ne surprindă.

duminică, 26 august 2012

A Capella Science - Rolling in the Higgs (Adele Parody)

Iată un clip foarte tare! Cine zice că fizicienii nu știu de glumă, să se uite la acest clip! Autorul este un student care acum lucreaza la lucrarea sa de masterat în fizică teoretică. Absolut genial!!

A murit Neil Armstrong

Primul om care a călcat  pe lună a decedat la vârsta de 82 de ani. Atâta timp cât vor exista cărți istorice, numele lui Neil Armstrong va continua să existe.



marți, 21 august 2012

Câștigul democrației instituționale

Se pare că mai sunt și persoane cu cap, civilizați și corecți pe holurile puterii. Referendumul a fost declarat invalid de către CC. Este clar că această decizie trebuie privită ca un semnal către clasa politcă: ”Aici este granița pe care n-aveți voie s-o treceți!”.

Problemele țării rămân; este nevoie de un program politic concret care să redreseze economia țării. Dacă era după mine, primul pas ar fi renunțarea oficială la planurile introducerii euro-ului și, totodată, forțarea băncilor să transforme toate creditele în euro în lei. Nu este treaba poporului să speculeze pe piața forex - acel risc îi aparține băncii, care încasează dobândă pentru că-și asumă printre altele și acel risc. În România, bănciile au reușit să împingă acel risc către popor, ceea ce nu este acceptabil.

Oricum, partea plină a paharului este că democrația instituțională a supraviețuit. Chiar dacă partea care a câștigat este la fel de incompetentă și necinstită ca și partea care a pierdut această bătălie politică.

marți, 14 august 2012

La noi nu-i ca la NASA!

Ei, pauză scurtă, mai lungă, tot aia e. N-am mai scris de ceva vreme fiindcă am simțit nevoia să iau un pas înapoi și să culeg impresii despre ceea ce se petrece în jurul meu. Au fost destul de multe evenimente ultimele săptămâni, atât în politică cât și-n comunitatea științifică, iar eu le-am savurat pe unele, urmărit cu scârbă pe altele și am învățat, căci începe imediat noul an universitar și nu-mi place să ajung la cursuri fără să fii citit și tocit subiectul în ziua respectivă. Așa că n-am bloguit. Ca atare, urmează acum un scurt rezumat.

CFR Cluj, echipa campionă a României, de altfel o echipă din Transilvania (normal, doar la fotbal este vorba de a munci și nu de a sta la table, șpriț și manele), arată din ce în ce mai bine. Echipa s-a calificat mai departe și este doar la un pas de Champions Leugue. A mai și spulberat speranța sudiștiilor, Vaslui-ul, cu 3-0 acasă într-un meci după care nici hienele din presa sportiva dâmbovițeană n-au putut să comenteze altceva decât ”jos pălăria”. Bine, pentru acele specimene scârboase de oameni nu-i de ajuns să-și dea jos pălăria - ei ar trebui și să stea cu capul aplecat când vorbesc despre Transilvania in general și CFR in special. Punct. Nu vă convine această analiză, citiți alt blog. Asta a fost în legătură cu fotbalul, acum trecem la următorul subiect.

Americanii, adică NASA și partenerii lor internaționali, au încheiat cea mai periculoasă fază din proiectul ”Opportunity”, ceea de a trimite nava de pe Tera pe Marte și aterizarea care de altfel a fost foarte spectaculoasă. Unele dintre primele imagini trimise de Opportunity au stârnit valuri pe Tera deoarece arătau ”ca e ceva ciudat acolo pe Marte”. Bun, ca să tai elanul conspiratoriciilor descreierați; ceea ce s-a văzut în acea imagine a fost praful ridicat de restul navei care a transportat ”mașinuța” Opportunity pe Marte. După ce Opportunity a fost pusă pe suprafața planetei, nava și-a folosit rachetele pentru a se-ndepărta de Opportunity înainte de a se prăbuși pentru a nu risca compromiterea activității lui Opportunity. Costul plătit de NASA pentru a trimite ceva de pe Tera pe Marte a fost aproximativ 2,5-3 miliarde de dolari. ATENȚIE! NASA, cu 2,5-3 miliarde de dolari a reușit să transpoarte o navă de pe Tera pe o altă planetă. Da?

Haideți așadar să comparăm cu autostrada Târgu Mureș - Iași. Știți cât costa? Conform Sabin Gherman ieri seară pe Transilvania Live, iar eu îl cred, costul acelei autostrăzii se ridică la - doamne! - 7,5 miliarde de euro. Oameni buni, acea sumă nu este departe de a fi de trei ori, de trei ori!!, mai mare decât banii cheltuiți de NASA pentru a trimite chestii pe alte planete! De ce? Simplu!

Pentru că politicienii români nu sunt tocmai NASA! Și de aia se trăiește atât de bine în România.

joi, 2 august 2012

Acum ar fi cazul, dragi români...

Acum ar fi cazul, dragi români. Acum ar fi cazul să ieșiți cu toții în stradă și să spuneți gata, nu vă mai puteți juca cu legiile și cu constituția cum vreți voi! Ieșiți acum până mai se poate repara ce a fost stricat ultimele luni.

Iată de ce spun asta (mediafax.ro):


”Curtea Constituţională a amânat decizia privind validarea referendumului până pe 12 septembrie. Cursul euro a urcat peste 4,63 lei după anunţ”

miercuri, 1 august 2012

Majoritate româno-peceristă

Citesc tot felul de comentarii pe net care spun cam același lucru: ”Nu este drept ca votul celor opt milione de români care au votat să nu fie luat în seam.”

Iată ceea ce nu poate să-nțeleagă balcanicul român; ba da! Este luat în seamă. Opt milioane de români, însă, nu este majoritate, iar în democrații chestia cu majoritatea este de nediscutat - dacă subscrii la normele democratice atunci mai e musai ca din când în când să tragi burta și taci din gură fără să te milogești.

Măi, frați, conform BEC - știți voi, ăia care se ocupă cu datele oficiale - au votat 46,23% din cei cu drept de vot, iar din cei aflați printre cei 46,23% au votat cu Plagiatorul și cu pruncii peceriști 87,52 %. Asta NU înseamnă în NICI UN CAZ că o majoritate au votat pentru demiterea lui Băsescu. Dar voi o tot țineți pe a voastră! Bravo!

Care este procentajul celor care nu l-au mai vrut pe Băsescu (de înțeles, de altfel)? Dacă facem puțină aritmetică observăm că 0,4623x0,8752=0,4046, cu alte cuvinte; 40,46% din totalul celor cu drept de vot au votat împotriva președintelui. 40,46% cu tot cu morții de pe listele din anumite județe ”plate”.Nu mai tot insistați cu ”majoritatea” voastră, fiindcă trăiți atât de bine pentru că vă lăsați spălați pe creier de foști mai-mari tovarăși peceriști. Valabil pentru Interimatu' atât cât și pentru Suspendatu'.

Momente Tiger Woods



Și următorul - ca să-nțelegeți cât de grea e acea lovitură - green-ul este tare ca și parchetul, adică mingea nu are nevoie de multă viteză pentru ca se meargă departe. Daca ar fi dat-o cinci centrimetri mai departe, ar fi fost în apă. Mingea nu s-ar fi oprit. Daca ar fi dat-o cinci centrimetri mai scurt, mingea ar fi venit înapoi aprope până locul de unde a lovit-o. Există doar un Tiger Woods.

marți, 31 iulie 2012

De unde vine mirosul de deșeuri:

Dacă va întrebați de unde provin toate deseurile din România, de unde provine acel miros de gunoaie, de excremente, că-nsfârșit am descoperit de unde vine mirosul de toaletă din massmedia română; din gurile lui Crin Antonescu și Victor Ponta.

Cum să vorbești de ”cvorum real”? Cum să spui că o majoritate din români au votat pentru demisia președintelui când peste 50% din cei cu drept de vot nu s-au prezentat la vot? Și mi se rupe de ce nu s-au prezentat; nu sau prezentat și asta spune totul despre aceste deșeuri umane care conduc USL.

Tocmai ascult cum maimuța asta drogată care poartă numele C. Antonescu spune că legea, constituția!, este doar un joc aritmetic. Cum să apelezi la CC și să te milogești în ultimul hal ca să-ncalce CC-ul constituția?

De unde vine mirosul de deșeuri?? Din gura lui Crin Antonescu, șarlatanul, și Victor Ponta plagiatorul. Un șarlatan și plagiator vor să vă conducă, dragi români. Nu-mi place de loc de Băsescu, dar... Mai bine cu marinaru' decât cu aceste două deșeuri umane; aceste scuze mizerabile de ființe umane...

Ramesh Raskar: Imaging at a trillion frames per second

Foarte, foarte tare!

luni, 30 iulie 2012

Din Ardeal, cu drag

Pentru idioții învingători la referendum, adică și ăia și celălalt, din Ardeal cu drag puteți auzi asta! Că altceva decât circ, scandal și mârlănie nu știți - nici unu' dintre voi! N-a votat Ardealul? Bada! Și a votat cu cuvântul ”Freedom”...

Libertate pentru a nu participa la circul sudist de doi lei in timp ce românii suferă din ce în ce mai mult. Nemernicilor!


duminică, 29 iulie 2012

Sunset Landscape

Că m-am săturat să comentez politică, cel puțin momentan, am să postez altceva.

Vă mai aduceți aminte de prietena mea Adina? Cea căreia pictri le-am mai postat pe blog? Ei, iată ultima operă a Adinei... Sunset Landscape



sâmbătă, 28 iulie 2012

Scop politic just, domnule președinte?

S-a plâns lumea că Băsescu nu lasă impresia de om de stat. Acum e Antonescu pe punte, chiar dacă se află acolo temporar, și aflăm că-ntr-adevăr crede că Voiculescu - știți voi, chelul are conduce trustul Intact și care și-a făcut o avere considerabilă furând poporul român din postura s-a de ofițer al securității - și trustul lui are un scop politic corect. (sursă: mediafax.ro)

Mdeaah - că de aia și-a dat șacalul chel demisia din senat, pentru că are un scop politic corect și nu pentru că urma să fie chemat la tribunal pentru ca să i se ceară responsabilitate, așa cum justiția română i-a cerut responsabilitate lui Năstase.

Vorbim aici că Antonescu s-a aliat cu un om al căruia trust a ales să nu transmită și argumentele acuzatului - e vorba de una dintre moțiuniile de cenzură împotriva guvernului Boc, când nici-o o antenă n-a transmis discursul priministrului atunci când dânsul vorbea în plen în timpul dezbateriilor în ziua votului moțiunii de cenzură.

Asta ne arată clar că justiție în ochii celor din trustul Intact, cățelușii lui Felix, este să nu dai oportunitate acuzatului să-și facă vocea auzită. Și pentru asta, în numele democrației, toți din acel trust, înepând cu Felix și terminănd cu femeia de serviciu ar trebui duși în fața instanței și apoi închiși ani buni.

Pentru că nu există un dușman al democrației mai mare decât entități cu-n comportament precum cel al trustului Intact.

În ziua în care Voiculescu are aceeași soartă ca Năstase, chiar dacă că mă-ndoiesc că Felix e la fel de tăntălău ca Năstase și că și-ar rata ținta așa cum a ratat Năstase, dau o bere. Și ciocnim paharul și salutăm că România a devenit, în sfârșit, o țară liberă.

Și atunci vor fi posibilități pentru a construi o Românie în care se poate trăi bine.


vineri, 27 iulie 2012

După ce luam control politic asupra DNA-ului

”După ce luam control politic asupra DNA-ului”, spune pucistul șef, plagiatorul Ponta. Da, dragi români, asta a fost și este singura țintă pentru USL-iști...

Umblați voi cu pancarde pe străzi susținându-i pe aceste hiene, votați DA la referendum, dar să nu credeți nici-o clipă că lui prostituata care poartă numele de bărbat  - Victor Ponta - o sa facă ceva pentru voi. Are un singur interes: puterea de ași scoate prietenii din tot felul de dosare.

Hai, insistați în prostie, dragi români; votați da la referendum...ce vă trebuie vouă democrație, stat de drept, bani sau mâncare? Un vot pentru USL este un vot pentru o cură de slăbire.... Iată clipul:

miercuri, 25 iulie 2012

Maimuțele din clasa politică

Iată un exemplu bun; azi putem citi pe mediafax.ro, printre altele, următoarele doua articole:

”Cazul de evaziune fiscală de 40 de milioane pe an: Șaizeci de persoane, aduse la audieri”

și discursul de campanie electorală - constituție cineva? - ținut de președintele interimar:

”Antonescu: Eu nu înțeleg prosperitatea și democrația unei țări prin numărul de cătușe. (link)”

Lăsând la o parte faptul că președintele interimar face campanie electorală, tocmai din postura de președinte, mai și spune că nu întelege, că nu vede legătura între o justiție care-i tratează pe toți ca egali și prosperitatea țării. Nu știu cum gândiți voi, dar pe mine mă sperie această declarație...

Și vreți să știți de ce nu vede această legătură, dragi români?

Pentru că pentru el, prosperitatea țării înseamnă ca cei de-a lui, cum este jigodia securistă Voiculescu, dar și alții, să nu cumva să trebuiască să răspundă pentru că te-au furat pe tine.

Dragi români, votul pentru demiterea lui Băsescu este un vot care, de fapt și fără să știți, le spune politicieniilor - USL-ști atât cât și PDL-iști - că ei pot să vă fure în continuare. Dacă stați acasă, sau mai bine,  mergeți și votați NU, le spuneți tuturor politicieniilor că nu pot să facă chiar ce vor ei și, mai ales, când vor ei. 

PDL-ul și așa pică, nu era nevoie de acest circ. Băsescu și așa ar fi plecat, nu era nevoie de acest circ. Întrebați-vă de ce Ponta și Antonescu totuși au ales să facă circ. Fiindcă chiar nu era nevoie, cel puțin nu dacă nu vroiau să protejeze pe cineva. Cine oare?

Dragi români, trebuie să înțelegeți că momentan nu contează cine-i la putere. Situația economică din România nu depinde doar de România, iar economia se va îmbunătăți atunci când starea economică globală se îmbunătățește. Până atunci, nu vă lăsați păcăliți de maimuțele din actuala clasă politică.

Că dacă vă lăsați păcăliți de ăștia, veți continua să trăiți la fel de bine ca până acum, oricare ar fi starea economie globală...

luni, 23 iulie 2012

În limba voastră, ca să pricepeți


Ce mă disperă cum voi USL-istii justificați incălcările constituționale cu fraza: "Păi si ceilalti făcuși la fel!" Mai, idioțiilor, chiar sunteți atât de chiori incât nu pricepeți c-asta nu poate fii o scuza, o justificare? Nu intelegeți că dacă acceptați asta, veți primi incă un Băsescu - adică o sa trăiți ca și pană acum...

Ce mă dispera este cum voi USL-istii insistați că dacă nu sunt cu voi, musai trebuie sa fiu cu Băsescu și PDL-ul. Nouă, restul, ni-e clar că turma proastă a lui Voiculescu chiar nu-ntelege că-s mulți in România sătuli de ăia dar și de ceilalți? V-aduceți aminte de ce lumea l-a votat pe Băsescu prima dată? Vă aduceți aminte că Băsescu a fost votat pentru că lumea era sătulă de PSD, de garda peceristă care pusese mână pe-ntreaga țară și o conducea în stil mafiot. Ei, unii ar spune că atunci când Băsescu și-a câștigat biroul români scăpase de drac doar pentru a da de pruncii, pruncul lui. Poate așa a fost, p-asta n-o contrazic. Dar...


Bă idioțiilor; asta-i un motiv pentru a-l chema pe drac înapoi? C-o logică din asta, nu-i de mirat că țara arată așa cum arată...


Apropo, este un paradox așa cum doar în România sunt paradoxele, că un securist cu acte-n regula laudă plagiatorul promovat la putere de câtre vechea garde peceristă și voi îl credeți și-i faceți pe alții, ca mine, securști; măi, idioțiilor, voi chiar credeți că vechea gardă-l lauda pe plagiator doar de dragul de a-l lăuda, sau că poate poate ar avea si Felix o agenda de-a lui, un interes propriu pe care-l urmărește? Chiar sunteți atât de proști în cât credeți că Felix a devenit un înger la bătrânețe?


Ceea ce nu puteți pricepe, voi USL-știi lipsiți de o gândire proprie, este că dacă crezi o literă scoasă de celor de la antene atunci clar, CLAR, că nu ai un gând propriu, iar voi înghițiti excrementele servite de slugiile lui Felix ca niște papanași; voi nu pricepeți că sunt unii dintre noi care ne-am săturat de circul politic din România? Unii dintre noi ne-am săturat de luptele teritoriale de pe scena politică și am vrea, dacă se poate, ca cei aleși să mai facă ceva și pentru popor?


Nu v-ați gândit că dacă Ponta era persoana potrivită, n-ar fi suspendat președintele. Dacă Ponta ar fi vrut, ar fi spus ”nu-s de acord cu dl Președinte, la alegeri nu va avea votul meu” și apoi s-ar fi apucat de treabă, că o țară n-o construiești prin bătălii politice. Băi idioțiilor, de ce credeți că n-a făcut asta? Avea puterea necesară, așa că de ce n-a ALES Ponta toanta să nu facă ceva pentru voi, cel care-l țucați pe unde apucați, și că a ALES să se-mplice într-un scandalul care a dus la deprecierea leului și la denigrarea imaginea țării?


Vă asigur că n-o să primiți răspunsul întrebării de la Felix. Și nici de la Ponta plagiatorul.

duminică, 22 iulie 2012

Cel mai fraier popor din istoria omenirii?

Iată ce a mai spus plagiatorul, boul șef din România:

Băsescu şi Ungureanu aveau deja vândută ţara străinilor şi celor care le dau şpagă” (mediafax.ro)


Faptul că a spus asta spune totul despre ce crede idiotul, și turma de vaci din preajma lui, despre inteligența susținătorilor săi. Știu, adică până și un neinformat ca și mine știe că Româia a fost vândută pe vremea lui Iliescu, pe vremea ratangiului Nastase care, sa nu uitam, a fost mentorul lui Ponta!


Deci, măi maneliștiilor; omul căruia mentor a fost condamnat pentru corupție a spus asta.... 


Tot rahatul, boul, licheaua asta de șmecher împuțit aruncă cu acuzații? Păi, frați, dacă sunteți atât de idioți încât sa-i dați puterea, atunci vă meritați soarta! Și nici măcar nu mi-e milă de voi. Efectiv sunteți o turmă de oi care se lasă condusă de niște lupi. Dooaaamne... cel mai fraier popor din istoria umana...


Dacă vreodată o să-l am pe Ponta în fața mea am să-i spun ce am pe suflet. Că atunci când ucigașul Iliescu a stat la același hotel ca și mine am tăcut din gură. Prost ce am fost!

miercuri, 18 iulie 2012

Și voi ați crezut că noi, restul, nu ne-am prins...

Le Figaro publica azi un interviu cu-n oficial european de la Bruxelles care spune că problema în România nu este USL ci mai mult cultura politcă. Un partid care ajunge la putere se crede îndreptățit să schimbe regulile de joc, ceea ce nu este tocmai koșer într-o democrație. (sursa)

Ceea ce m-a distrat a fost că hienele din capitală care conduc România chiar au crezut că restul Europei nu s-au prins. A intervenit criză și cred că de aia Bruxelles a cam tăcut până acum, însă am scris aici pe blog acum un an, aproximativ, că va trece criza și atunci Bruxelles se va ocupa și de circarii din București.

Și lipsit complet de modestie proclamez așadar: ce v-am spus, băi cretiniilor în cravată, băi distrugători de țară?

Mulți români se așteaptă ca un singur om să aibă toate răspunsurile și toate soluțiile. De fapt, și asta cred eu c-ar fii principalul motiv pentru care se trăiește atât de bine în România, poporul român tânjește după un cineva care să rezolve problemele pentru că este o soluție mai convenabilă decât să fii nevoit să contribui la soluție.

Însă soluția bună nu-i este automat aceleși lucru ca o soluție convenabilă.


marți, 17 iulie 2012

90% dintre români...

... nu au nici un habar când vine vorba de chestii din domeniul financiar. Surpriză? I-a să vedem....

Românul chiar crede că un singur om, pus pe o singura funcție (președintele) este responsabil pentru că econoimia națională este prăbușită...

Românul crede că politică înseamnă DOAR ceartă-n continuu și jocuri de culise...

Mulți români cred că dacă ai bani, ești cineva, iar dacă n-ai ești nimeni....

Românul crede că dacă schimbi o singură persoană dintr-o singură funcție le vor rezolva problemele...

Românul este convins că n-are de învățat de la alții (de pildă de la cei care o duc mai bine decât românii), așa că dacă cineva-i dă un sfat îl face în toate felurile...

Românul crede că tocmai el este cel mai șmecher....

Românul crede că restul lumii este subordonată lui și nu invers... fraza ”să-ți faci datoria” lipsește cu desăvârșirea din vocabularul, nu, universul românului...

Românul, când vrea să jignească pe cineva, il face securist pe respectivul în timp ce el se informează de la surse precum Antena 3 care este patronată de un securist cu acte.

... așa că nu, nu e nici-o surpriză că din punctul de vedere a funcționării unei societăți, românul, sau mai bine spus, cel puțin 90% dintre români sunt niște habarniști ordinari. Dovada este drept clasa politcă care i-a fost permisă puterea ultimii douăzeci și ceva de ani.

De aia se trăiește atât de minunat în România. Hai, da-ți drumul la-njurături, dragi români...că mi-am permis și eu să-mi dau cu părerea...

studiu realizat de ING (sursă mediafax.ro)

luni, 16 iulie 2012

Priministrul României, domnilor si doamnelor!

Iată, miniciniile au devenit atât de multe încât vin natural și fără să stea prea mult pe gânduri. Priministrul, șeful  puciștiilor români, a spus vineri că a trimis răspunsul la întrebările primite la Bruxelles. Azi aflăm că, de fapt, acel răspuns a fost doar primul draft. Știți cum numește comisia europeană acel ”primul draft”? Nu suficient de precis.

Adică.

Ponta, idiotul măgar, a-ncercat să facă ce a făcut în România; să umble cu ”păi, știți domnule că nu e chiar așa... că bla bla bla...” în stilul lui de băiat șmecher de cartier. Problema plagiatorului este că, deși-i poate lua pe mulți români de fraieri, asta nu-i prea merge în restul uniunii.

Dar gândiți-vă cât de bine se va trăi în România cu Ponta la putere; a spus acest plagiator o singură propoziție adevărată de când a devenit persoană politică? Mă-ndoiesc...

Ei, dragi români, votați-l... Ca sigur...SIGUR!... vă bagă bani în buzunar. Sau măcar bagă bani într-un buzunar. Al său. Voi? Țeapă ca deobicei, dragi români. Dar v-o faceți cu mâna voastră.

sursă: mediafax.ro

duminică, 15 iulie 2012

Ce lideri morali!

Ministrul educației Ecaterina Andronescu avertizează Universitatea București că va pierde dreptul de organiza doctorate dacă va decide că lucrarea de doctorat a priministrului este plagiat. Iată ce lideri morali aveți, dragi români. Sunt aceeași oameni care vă roagă să le dați țara pe mână pe 29 iulie. Nu uitați asta.

sursă: realitatea.net

marți, 10 iulie 2012

Mișcarea de rezistență

Citind acest articol: Decizia CC-ului despre referendumul din 29 aprilie. Și apoi acest articol:

MAI: OUG prin care preşedintele e demis cu majoritatea prezenţilor se aplică la referendum

vreau să anunți că dacă cineva inițiază viitoare mișcare de rezistență împotriva dictaturii, eu mă înscriu. Nu se poate așa ceva! Nu în UE și nu în 2012.


dușmanul #1 al poporului român




dușmanul #2 al poporului român (deși doar prin incompetență)



două dintre milioanele de victime 

luni, 9 iulie 2012

Români, ați pus-o rău de tot!

Azi, boul șef, că altfel nu-l pot numii pe acel plagiator care poartă titlul de priministru, a pus semn de egalitate între criticiile din părții lui Merkel și alții, care de-a dreptul sunt îngrijorați despre situația democratică din România, și jigniri. (sursă)

Ați pus-o rău de tot, dragi români. La putere se află o bestie care vede critici la adresa sa ca jigniri. Care este următorul pas? Logic ar fi, dacă este să ne luam după istoria partidului pe care-l conduce acest șarlatan, ca următorul pas să fie interzicerea altor partide politice. Iar apoi confiscarea tuturor resurselor aflate în domeniul privat. Ponta cere putere. Totală. Și absolută.

Bine ați venit înapoi la vremurile vechi, dragi români. V-a fost dor?

O să vedeți voi ce bine o se v-a trăii în România de acum incolo...

Eroul meu

Andrew Wiles. Sir Andrew Wiles.

Nu Merkel votează

Cancelarul Germaniei a spus că este foarte îngrijătoare situația politică din România și că trebuie restituit statul de drept. Răspunsul boului numărul unu - copilul ciumei roșii a vremurilor vechi - Victor Ponta a fost că nu Merkel votează pe 29 iulie. Bravo tati!

Eu, însă știu că nu toată lumea este ca mine, dacă mi se pare că nu mi-e bine sau ca nu sunt bun la ceva, încerc să mă uit la cei care li-e bine sau care știu ceea ce eu nu știu.Propun așadar că la referendum că să se pună și următoatrea întrebare, la care popurul să răspundă ”da” sau ”nu”:

”Te-ai muta în Germania dacă ti-ar oferii cineva de acolo un loc de muncă.”

Apoi putem spune că noi avem de învățat de la Merkel și nu învers, cvasi-domnule Plagiator. Cât de idiot trebuie să fii să insiști în prostia ta? Mare? Foarte mare? Sau Ponta?

Cred că tupeiștii din USL o să aibă o surpriză. Sper că vor avea o surpriză pe 29 iulie. Da, lumea-i sătulă de Băsescu. Dar nimieni n-a uitat ce a făcut PSD-ul. Sau PNL-ul. Referendumul este o chestie simplă; sau poporul român acceptă ca statul de drept să fie încălcat în diverse lupții pentru putere  (în timp ce poporul suferă în viața de zi cu zi) sau poporul le spune tupeiștiilor USL-iști că metodele lor n-au loc într-o țară democratică.

Băsescu v-a pleca, asta-i sigur, dar n-ar trebui demis în acest mod. Domnii din USL, în frunte cu plagiatorul, să ne explice de ce referendumul din 29 iulie este singurul în care NU este nevoie de o participare de 50%?

Merkel are dreptate. De când a intrat USL la guvernare, România s-a întors înapoi cu vreo 10 - 15 ani. Mai sunt așadar de șapte ani și țara s-a întors înapoi la vremurile vechi.

Iată de ce se trăiește atât de bine în România...

duminică, 8 iulie 2012

Degringolada României continuă

S-a cam îngroșat gluma cu clovnii din USL. Dinafara României se aud voci care spun că nu este tocmai bine modul în care s-a procedat atunci când a fost suspendat președintele.ăspunsul tupeiștiilor din USL?

Ca să vedeți cât de disperați sunt ca să ajungă să-l grațieze pe Năstase, ratangiul. Sau sunteți chiar atât de naivi, dragii mei cititori, încât credeți că graba USL-istă după putere arată cât de mult își dorește Ponta să facă bine poporului român?

Mulți chiar cred asta, iar asta este cea mai mare problemă din România. Dar revin mai jos la acest subiect.

Liderul PPE din parlamentul european a semănat situația din București cu o lovitură de stat, arătându-le șmecheriilor de acolo că deși păcălesc mulți români, nu păcălesc pe nimeni înafara României. Răspunsul USL-iștiilor care incasează vreo 7000 euro pe luna pentru a sta in plen de patru ori pe ani, iar anual pot deconta fără bon (da! fără bon!) 200 000 de euro de la parlamentul european, adică grupul parlamentar USL din parlamentul european:

 ”În numele delegaţiilor europarlamentarilor social-democraţi şi liberali, din România, vă transmitem mesajul nostru de îngrijorare şi revoltă, cu privire la afirmaţiile pe care le-aţi făcut după votul din Parlamentul României, în care a fost suspendat Preşedintele Traian Băsescu
mediafax.ro

Cât tupeu! Dragi idioți USL-iști; în primul rând, poporul român încă nu și-a spus cuvântul despre suspendarea președintelui. Faptul că cei din USL știu asta și totuși se văd îndreptățiți să vorbească în numele poporului român spune totul despre ei, despre abuzul de putere care urmează dacă puterea USL-istă va fi cimentată. Mie-mi dă fiori. Vouă nu? Alții care au făcut asta au stat la putere până la sfârșitul anului 1989. O să spuneți că exagerez, însă ceea ce se întâmpla acum în România este un regres enorm din punct de vedere democratic. Asta se vede și înafara țării.


Mulți români de rând cred că problemele din viața lor personală se rezolvă prin automatism odată cu înlăturarea președintele Băsescu. Acești oameni nu vor, sau nu pot, înțelege că problemele financiare din România nu au fost create de nici un român. Criza a lovit toate țările europene în măsuri diferite. Un politician trebuie judecat după ce a făcut în situația în care s-a aflat și nu comparat cu ce a făcut alt politician într-o situație diferită.

Să ne-ntoarcem la cea mai mare problemă din România; mie personal mi-e milă de românii care acum își pun speranța în USL căci din nou se lasă păcăliți cu promisiuni ieftine, cu promisiuni care niciodată nu vor fii împlinite.

Până românul de rând nu se învață unele ideale, până românul de rând nu se învață că fiecare cetățean are o responsabilitate mai mare decât doar pentru propria persoană sau familie, până românul de rând nu-și schimbă definiția liderului, adică ce înseamnă să fii un lider, situația din România nu se va schimba, iar românul de rând rămâne o pradă ușoară hienelor din clasa politică.

Soluția este simplă, poate chiar prea simplă și poate de aia nimeni nu crede că este o soluție, însă până românul nu schimbă cuvântul ”eu” cu cuvântul ”noi”, se va trăii exact la fel de bine în România ca și până acum.

sâmbătă, 7 iulie 2012

Office Space - Michael Bolton Rapping

Boaz Almog “levitates” a superconductor

Republica bananieră a fost menționată în Suedia

Dacă USL avea binele româniilor în fața ochiilor, n-ar fi forțat preluarea puterii așa cum au facut-o. Dacă USL  ar avea binele româniilor în fața ochiilor, n-ar vorbi atât de mult și cu atâta pasiune doar despre a ”intra la guvernare”. Dacă USL ar avea binele româniilor în fața ochiilor, deja ar vorbi despre lucrurile concrete pe care le propun să facă pentru român. Nu cred că-l interesează pe șomerul român care este numele președintelui ci mai mult dacă politicienii fac ceva pentru ca el să aibă posibilitatea de a-și găsi un job.

Dar USL n-are binele românilor în fața ochiilor. În fața ochiilor moștenitoriilor lui Ceaușescu - cei din PSD -și câțiva oameni parșivi care nu de mult s-au aflat la guvernare și a lăsat România complet nepregătită de criză - PNL - există doar lăcomie, doar dorința bolnavă pentru putere.

Ce o să faceți, dragi români, atunci când vă dați seama că deși sunt la putere, Ponta plagitatorul, Ponta rușinea țării, și Antonescu nu vă bagă lei, sau euroi, direct în buzunar; cel puțin nu al vostru? Dar am locuit în România și știu că multora le place acest circ politic. Știu că mulți români cred, îmi permit să spun greșit, că acea capacitate de-a face scandal politic înseamnă că ești politician bun. Fals! Înseamnă doar că știi să faci circ. Iar prin acest circ denigrezi imagina țării la unei republici bananiere.

Nu mai era mult până la alegerile preșidențiale. Care a fost ardeiul iute pe sfincterul celor de la USL? De ce musai acuma ni trebuie să câștige preșidenția? Are oare ceva legătură cu ratangiul care n-a reușit să-și nimerească capul cu focul de armă? După cum ați observat, nici-o întrebare nu ține de binele românului de rând din România.


De aia se trăiește atât de bine în România.


Articol despre jenanta situație din România în presa din Suedia.


B.

vineri, 6 iulie 2012

De aia se trăiește atât de bine în România

Pe vremea când locuiam la București întâlneam zilnic oameni care se mândreau că nu se lasă șmecheriți de alții în viața de zi cu zi. Nu este nimic rău în asta, având în vedere aventura care te așteaptă atunci când întenționezi să te deplasezi din punctul A până la punctul B cu taxi-ul de exemplu.

Dar aceeași români, oameni normali, oameni care-și văd de treabă în fiecare zi, se lasă păcăliți în fiecare zi de către sistemul economic din România. Eu susțin că în România, sistemul economic după ani și ani de conducere politică criminală, s-a dezvoltat în așa fel încât omul de rând să fie cel păgubit. Iată un exemplu de dinaintea crizei.

Mă aflam în România pe vremea respectivă și prin 2006, cred, am observat cum creditele au explodat. Toată lumea luau credite pentru tot felul de nevoi. Creșterea economică de atunci a fost una falsă, una făcute prin creditarea extensivă. Vă mai aduceți aminte că erau reclame pentru credite cu buletinul? În fine.

Dar care ar fi problema? Poporul suedez are foarte multe datorii la bănci și Suedia este țara din UE care a trecut prin criză cel mai bine. Diferența este că în România, multe credite au fost date în euro și în Suedia, creditele sunt date în moneda în care cel care a luat creditul își primește venitul. Are vreo importanță? Categoric. De ce? Citiți mai departe...

joi, 5 iulie 2012

Au găsit Higgs, probabil...

Ieri fizicienii de la CERN au anunțat că semnalul observat anul trecut la aproximativ 125 GeV a fost confirmat. Anul trecut cei de la ATLAS și CMS anunțaseră că au găsit ceva la acea energie, însă nu putea fi vorba de o descoperire deoarece era vorba de o certitudine de sigma 3.

Ieri însă, după încă un an de colectare a datelor, au anunțat că același semnal acum este de sigma 4,9 - adică aproape de sigma 5. Cu alte cuvinte, au găsit ceva ce arată oarecum ca și bosonul Higgs, iar riscul pentru ca această descoperire să fie o ciudățenie statistică este 1 la 1,7 millioane.

Ceea ce urmează este continuarea colectării a datelor pentru a analiza dacă acest boson nou descoperit are caracteristiciile descrise de scoțianul Peter Higgs. Dacă într-adevăr acest boson este vestitul Higgs, înseamnă că noțiunea de spațiu gol nu există în natură, ceva ce ar fi o descoperire extraordinară.

Mai multe amănunte găsiți aici: phys.org.

marți, 3 iulie 2012

Boul anului!

Iată din ce stofă este făcută noua conducere din România, acea conducere în care multi deziluzionați își pun speranța. Ieri am putut citi pe nature.com cum că Ponta - nici nu-i pot spune domnul specimenului grețos - a fost cercetat de o comisie academică și lucrarea lui de doctorat a fost găsit ca fiind copiată. Da oameni buni! România este țara condusă de unul care și-a copiat lucrarea de doctorat. Comisia a spus că aproximativ 85 din cele 307 pagini au fost copy-paste!

Ce face nemernicul împuțit care a pus mână pe România când își dă seama c-a fost prins? Păi, ce au făcut toți șmecherii care au pus mână pe puterea din România? Abuz de putere, normal! Boul desființează așadar comisia înainte ca ea să termine oficial  investigația! Știu că mama-mi citește blogul, așa că am să mă abțin la unele cuvinte pe care le merită acest bou, acest șarlatan, acest nemernic șmecher care acum a pus mâna pe România.

Felicitări idioțiilor, da, idioți sunteți!, care-l susțineți pe bou! Meritați tot, absolut tot ce se întâmpla în țara în care se trăiește atât de bine. Boul anului este așadar maimuța din imagine. Iar pentru ăia de la anumite servicii de stat care zilnic îmi citesc blogul; iată un deget. Ghiciți voi care!

B.

luni, 2 iulie 2012

Meri' mă!

Acum ceva vreme a murit hașpe-ul meu. Am vrut să-l inlocuiesc de multă vreme, insă am avut musafiri din România care au fost o prioritate. Ieri în sfârșit am fost și mi-am luat un laptop nou. Toșiba. Nu c-ar conta ce soi este, tot un aparat lipsit de inteligență rămâne. Dar e fain pentru că nu înțelege ce vreau eu să facă mai repede decât cel hașpe-ul meu vechi.

Multumesc părinților mei!

Apropo de altceva; vara dăunează grav blogul!

Să nu uităm că CFR a câștigat campionatul românesc de fotbal din nou. A treilea campionat câștigat in ultimii cinci ani. Spun asta fiindcă cred că încă nu trebuie scoasă unghia aia din gâtul echipelor - cică „granzii„ - cu palmaresul făcut în proporție de 90% pe vremea comuniștiilor. E o știre din aia care niciodată nu devine veche fiindcă-i scoate din sărite pe bucureșteni.

Cel mai tare comentar auzit în această vară: ”Bogdane, iți dai seama că după revoluție a-ncercat mafia din Italia să vină în România? Dar știi cum e românul; zice, păi, dacă eu am strâns banii, de ce să-ți dai și ție o parte din ei? Până și mafia are o structură, o organigramă și îți dai seama ce popor suntem dacă până și mafia italiană a spus că nu merită bătaia de cap?”

Apropo de ce nu s-a construit autostrăzi și altele în România....

Planul acuma este să învăț. Eu sunt cu matematica. Dar am înțeles că trebuie și să știu să programez. Oricât de mult mă plâng pentru că trebuie să-mi petrec zilele țigănindu-mă cu-n aparat prost, mi-am propus să devin tare și la asta. Așa că anul ăsta am să învăț două limbi noi. Italiană și spaniolă? Grecească și mandarin? Japoneză și limba aia folosită de cei din deșertul Kalahari, aia cu acele sunete clic-clic-clic? Nu. Și mai și!

C++ și Java. Că doar nu poate aparatul ăsta blestemat să-nțeleagă un simplu ”meri' mă!”.

B.

marți, 12 iunie 2012

Why always me?

Ieri am fost la un sportsbar pentru a urmări meciul Suediei contra Ucraina între oameni și nu singur în casă. Nimic deosebit cu asta, având în vedere că e o tradiție. Bun. Ajung la acel local. Imi cumpăr o bere și stau și mă gândesc că atmosfera este destul de diferită față de ceea pe care am avut-o ultima perioadă. N-avea lumea treabă cu Dirichlet sau Weierstrass. Bere fotbal și ”oare dă Zlatan gol”. A dat. Unul. Șevcenco a dat doua. C'est la vie!

La moment dat vin trei domni și se așează la masa de lângă mine, care se află la o distanță atât de mică încât nici dacă ai vrea, n-ai putea evita să auzi discuțiile veciniilor. Cam la fel cum a fost în apartemaentul în care am locuit în București, de altfel.

Imaginați-vă cât de surprins am rămas când am aflat că domnii sunt fizicieni și că printre altele discutau string theory. Cu tupeu mi-am cerut scuze că-i intrerup și le-am pus câteva întrebări legat de viitoarele mele studii. Matematica este un domeniu foarte larg și eram curios încotro s-o iau dacă vreau să pricep string-theory.

După ceva timp unul a plecat. Iar apoi încă unul. Singur a rămas fizicianul de origine norvegiană. Cu el am mai palavragit despre viață și fotbal (am evitat să vorbesc despre știință fiindcă locația nu mi s-a părut tocmai adecvată), iar când domnul a plecat mi-a dat cartea lui de vizită. Dânsul este cercetător în SUA, la laboratorul național de superconductivitate...sau cum se numește în română...de la Michigan State. Mi-a spus că dacă am întrebări sau idei, să nu ezit să-i trimit un mail.

Am rămas cu gura căscată. Nu mi-a venit să cred că am dat peste o persoană ca el. În lumea mea, el este ceea ce vedetele sportive sunt pentru mulți alții. Dar așa sunt eu. Mereu dau de oameni interesanți în locuri neașteptate. Mereu mi se ivesc oportunități și mereu mi se repetă lecția că relații sunt cel puțin la fel de importante precum know-how. Dar încă mă mir că pățesc chestii din ăstea; vorba lui Mario Balotteli, după golul lui contra United:

”Why always me?”

luni, 11 iunie 2012

Cheful

Cred că această pauză a fost cea mai lungă de când mi-am făcut acest blog. De ce n-am mai scris? Motivele sunt mai multe.

Am avut foarte mult de invățat, multe examene grele la final de an. Apoi nici nu prea am avut inspirație, chiar dacă subiecte au existat. De exemplu, acum o săptămână a fost pasajul planetei Venus, nu știu cum se numește acest eveniment în română, iar ieri au fost alegerile locale în România. Așa că aș fi putut să scriu, dar n-am făcut-o.

Acest blog a fost inființat într-un anumit moment încărcat cu anumite sentimente și o mentalitate ce aparține acelui moment. Lumea, fiind schimbătoare, s-a schimbat de atunci, iar eu m-am schimbat cu ea. Blog-ul este al meu, așa că v-a continua să trăiască. Însă eu m-am schimbat și probabil că acest lucru urmează să se vadă și aici.

Școala? Sunt în locul potrivit, atât pot spune. Și fac ceea ce îmi place. Mai mult? Cine ar avea nevoie de mai mult?

marți, 15 mai 2012

Boot camp

Sunt în boot camp. Ce-i boot camp? Boot camp este initiera si pregătirea unui soldat înainte ca sa fie trimis într-un teatru de război.

La cinci-făra-ceva m-am trezit. Chiar vroiam să dorm mai mult, însă o combinație între unele amintiri și faptul că am două săptămâni în care trebuie să înțeleg vreo 35 dintre cele mai importante teoreme cu doveziile corespunzătoare din analiza în variabile multiple, sau cum i se spune în română.

Serii. Da. De vreo saptamana discutam diferite criterii legate de convergența unei serii; iar una dintre cele mai importante si misterioase serii este funcția zeta a lui Riemann. Sau provocarea unei vieți, cum îmi place mie s-o numesc.

În fine. La cinci-fără-ceva m-am trezit cu alegerea să mai dorm, sau să mă trezesc și să trec la treaba. Sunt la treaba. Și este ca-n armata. Iar războiul începe peste vreo 10 zile.

sâmbătă, 12 mai 2012

Încă n-ați crăpat?

N-ați crăpat încă? Cu tot cu ”corectitudinea” și cu ”deciziile de bun simț” ale voastre?

90 + 4!

Mentalitate de învingători contra mentalitate de ciupitor și când spun mentalitate de ciupitori nu mă refer la co-naționalii de la Sibiu .

Seriozitate și muncă împotriva balcanisme, jigniri și scandaluri. Rezultatul îl vedeți în clip.

Autonomia rezolva incompatibilitatea culturala. Autonomia este win-win căci așa ”ungurii” vor fi afară din țară, cum tot vă doriți, iar voi, cei corecți și morali nu riscați să crăpați.

Respect sibieniilor pentru ca și-au dat viața pe teren și au muncit. Așa cum este normal în Ardeal. Am avut noroc și pe Maftei.



sâmbătă, 5 mai 2012

A murit trupa Beastie Boys

Cu mare tristete am aflat vestea ca a murit Adam Yauch, unul dintre membri formatiei Beastie Boys. Am crescut cu muzica acestei formatii si inca mai ascult melodii precum Sabotage si multe altele.

Personal nu mi-a placut latura punk al formatiei Beastie Boys, insa inafara de acele piese sa zicem mai galagioase, mi-a placut si-mi place in continuare sa ascult Beastie Boys cand invat.

Adam Yauch, cunoscut sub pseudonimul MCA, a fost regisorul majoritatea video-clip-urilor formatie si prin expresia sa artistica a revolutionat o industrie intreaga. In 1986 cand trupa a fost semnata de Def Jams Records a fost prima trupa formata exclusiv din persoane fara origine africana care a reusit sa devina cunoscuta.

Beastie Boys a influentat muzica moderna mai mult decat oricine si-ar putea imagina si, din pacate, decesul lui Adam Yauch este, totodata, si decesul formatiei Beastie Boys.

Adam Yauch lasa in urma s-a sotie, fiica, colegi si zeci de milione de admiratori. RIP.

B.

miercuri, 2 mai 2012

Cosmologia - știință sau credință?

Acum nu de mult am fost la o prezentare cosmologică. Domnul care a vorbit este cosmolog la o universitate din SUA și specialitatea lui este distribuția materiei întunecată în univers. Modelul este destul de complicat, însă seamănă foarte mult cu o imagine în care sunt amestecate două fluide cu viscosități diferite, gen apă cu ulei, și se bazează pe modele matematice destul de complicate. Bun.

Ceea ce mi-a sărit în ochi atunci, și încă n-am putut să mă scutur de acel sentiment, a fost numărul de presupuneri care modelele cosmologice care conțin materia întunecată necesită. Una dintre presupuneri este că se poate deduce masa unei galaxie din luminositatea galaxiei, iar astă mi s-a părut ciudat din start. Când domnul PhD a spus asta parcă mi s-a pus un nod în stomach. Sunt matematician in devenire și toleranța mea spre ghicituri tinde spre zero. Există o linie fină între erori acceptabile și speculații, iar multe dintre presupunerile cosmologilor sună periculos de mult ca speculații. Sunt faine, dar nu știu dacă se incadrează în știință.

Modelul cosmologic are unele găuri, ceea ce nu este ceva deosebit căci foarte putine modele sunt perfecte, însă în știință dacă modelul tău are nevoie de din ce în ce mai multe presupuneri, poate este cazul să reconsideri dacă modelul în sine este bun. Aceste reconsiderări sunt momentele cheie în știință căci de multe ori schimbă complet paradigmul. Asta a făcut Galileo Galilei, Newton, Einstein și mulți alții. Eu personal cred că în cosmologie, a sosit timpul pentru o reconsiderarea a modelului.

Un exemplu concret este întroducerea materiei întunecată. Această materie a fost mereu ipotetică și a fost introdusă pentru a explica de ce noi de pe Tera observă ceea ce observăm. Adică, am presupus că putem deduce cuantumul de masă dintr-o galaxie cu ajutorul luminosității acesteia, ceea ce nu putem știi cu siguranță. Apoi, folosind aceasta presupunere am dedus că lipsește masă pentru ca acele corpurile celeste să se miște așa cum se mișcă. Concluzia a fost că trebuie să există masă pe care noi n-o putem vedea. Bun, până aici totul este bine si rațional.

Însă la cât de arogant este omul, următoarea presupunere a dat naștere materiei întunecată;  am presupus că noi putem observa toată materia barionică dintr-o galaxie. Așa că dacă lipsește masă, trebuie să fie vorba de materie exotică, cum ar fi materia întunecată. N-ar fi fost mai la îndemână să presupunem că nu putem vedea și măsura masa galaxielor prin luminositate, sa că modelul folosit pentru aceste observații poate nu este kosher?

Ei, iată acest articol de pe sciencedaily.com în care o echipa de la universitatea de la Oxford propun că modelul de măsurarea masei unei galaxie cu ajutorul luminosității poate nu este atât de exact cum s-a crezut până acum.

700 și ceva de ani și încă tot n-am învățat lecția lui Occam? Nu pot să nu mă întreb când cosmologia a trecut de la știință la credință.

duminică, 29 aprilie 2012

Minuni - cum PSD a mințit poporul din nou

Cică

Ponta: Minuni într-adevăr nu se pot face, nu o să putem dubla toate pensiile şi salariile în 6 luni”

iar în articol, dânsul spune:

”Am stat şi ne-am gândit împreună: minuni într-adevăr nu se pot face. Situaţia ţării şi a Europei este foarte dificilă. Nu, nu o să putem să dublăm toate pensiile şi salariile în şase luni...”

Păi frate, cum? Eram la București în timpul unei moțiuni de cenzură inițiată de actualul premier. Vă aduceți aminte cum domnul Ponta, cu un stil golănesc de băiat șmecher de cartier, spunea că pensiile și salariile au fost tăiate nejustificat? Vă aduceți aminte cum il făcea pe dl Boc în toate felurile din cauza măsuriilor de austeritate? Ei, ”situația din Europa” nu este mai bună azi decât atunci. Așa că nu văd de ce dl Ponta să nu poată să mărească pensiile așa cum promitea celor din piața Constituției anul trecut.

Nu se pot face minuni în șase luni, dl Premier? Păi și atunci de ce ați mințit oamenii care au demonstrat? Vă spun eu de ce; fiindcă nu vă pasă de români și de soarta țării. Vă pasă doar de dumneavoastră și de acele forțe din umbră care există în partidul dvs. 

Apoi se vorbește despre măsurile care se creeze locuri de muncă:

”Daca se majoreaza acum salariile si nu se iau celelalte masuri care inseamna mai multe locuri de munca si venituri suplimentare la buget, in 2013 se va intra in colaps, lipsind sursele de finantare pentru salarii. In 2013, trebuie sa avem o economie mai dinamica si care sa produca mai multe fonduri catre bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale.”

Aha! Deci România poate intra în colaps! Păi cum, domnule Ponta? Anul trecut spuneați că măsurile de austeritate au fost inutile. Acum spuneți că economia României poate intra în colaps? Păi, atunci trebuie să-i mulțumim domnului Boc că a luat măsuri ca economia țării să nu intre în colaps, nu?

Domnul Ponta crede că problema locurilor de munca din România sunt impozitele. De dinafară, România este privită ca o țară plină da corupție și scandalagii. Ponta vorbește că trebuie create locuri de muncă și cu asta nimeni nu poate să nu fie de acord. Însă eu am o presimțire că noul premier al României știe că datoria externă a României este mică și că ar putea face ce a făcut Grecia; creșterea nivelului de trai cu bani împrumutați.


Dar rămâne întrebarea de ce dl Ponta, odată ce a intrat la putere, și-a dat seama că ”situația din Europa” nu-i permite să facă ceea ce timp de doi ani tot zicea că va face. Din nou, România are un guvern care minte, minte și minte.


Și să mă lase cu băieții șmecheri din energie...


B.

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Vorbe

Iată ce spune noul premier al României că vrea să împlementeze cât mai urgent:  Cele mai importante 15 măsuri economice ale lui Victor Ponta. 


Eu am însă o întrebare; cum s-a gândit să finanțeze toate aceste promisiuni? Repet; datoria externa a României este foarte mică în comparație cu alte țări. Tare mă tem că cvasi-domnul Ponta va crește salariile cu bani imprumutati, ceea ce este mai rău decât situația actuală.


Pentru românul de rând sper că va face totul ceea ce zice fără să împingă România într-o prăpasite fiscală. Așa că trebuie să întreb și știu că nu am să primesc răspuns, dar cine și cum vor fi finanțate acele măsuri ”domnule” Ponta? Că de dat din gura știam de dinainte că puteți. Aia-i partea ușoară...


B.

P.S. Rog pe dl Ponta să nu uite cotizația către Felix, cea promisă de câțiva ani încoace, căci altfel senatorul va trimite cățelușii, jurnaliștii...nu.. cățelușii e cuvântul mai adecvat, după domnul tovarăși premier și la cât latră acei cățeluși, riscăm să avem un guvern nedormit. Sau adormit.

Felicitari

Se pare că-ntr-un final s-a-ntâmplat. Felicitări românillor! Ponta e la putere. Conform logica aia bananieră România nu mai se află în criză.

Mă aștept că-ntr-o săptămână două, toți care nu au loc de muncă să primească unul și salariile să fie la nivelul europei occidentale. Că doi-trei ani am tot ascultat hienele de la USL care, împreună cu javrele din trustul Intact, au uitat să menționeze că a fost o criză financiară monumentală și că România a trecut prin acea criză și a ieșit cu o datorie externă mai mică decât Suedia și multe alte țări.

Acum, un PSD-ist este din nou la putere. Mai trebuie să vă amintesc ce a făcut PSD de când s-a inființat? Sau ce a făcut cei care au inființat PSD-ul? Mai trebuie amintit că acești oameni au mâinile mânjite cu singele multora români, oameni de rând, oameni care sperau la o viață cât de cât normală,?

România este acum condusă de un partid căruia președinte de onoare,da, de ONOARE (!?), este un ucigași și ex-comunist. În Europa mai este doar unul ca ucigașul Ion Iliescu: președintele Belarus Aleksandr Lukaşenko. Frumoasă compania, nu? 

România are acum un premier care în loc să fie politician și să propună ceva concret mai mult a dat din gură prin presă, fără să aibă nici un strop de rușine, spunând că actuala situație din România li se datorează celor care atunci se aflau la guvernare. De criză nimic. De faptul că partea noastră a lumii a trecut prin momente financiare foarte urâte.

Iar jurnaliștii/prostituații alături de șmecherul Ponta odată n-a pus o întrebare de genul: dumneavoastră ce ați face? Aceiași prostituați, că altfel n-am cum să-i caracterizez pe cretinii de la Intact, n-au reușit să menționeze că rata de șomaj din România este cam jumate cea din Suedia și cam de patru sau cinci ori mai mică decat cea din Spania. Singura chesti ce au putut să spună este ce le-a spus peștele să zică: jos Boc și jos Băsescu. Fiind prostituate s-au conformat. Sincer, nu înțeleg cum se pot privi în oglindă cei de la Intact...

Așa că dacă Ponta este șmecherul pe care-l văd că este (n-are cum să fie altfel fiindcă dacă era, nu conducea PSD-ul) atunci va putea face ce a făcut și grecii; datoria externă a României se află astăzi la aproximativ 33 la suta din PIB. Se poate lejer dubla fără sau chiar tripla dacă stâm și ne gândim că datoria greciilor este de 120% din PIB. Salariile vor crește și toate vor fi bune până la următoarea criză, atunci când datoria externă chiar este o problemă. ȘI atunci, dragi români, să nu uitați că creșterea voastră a fost pe seama copiilor voștrii, că banii imprumutați de voi vor fi trebuit platiți de copii voștrii.

Dar nu-i bai; cine trebuie să se gândească atât de mult în viitor când următorul șpriț la o terasă este mai aproape, nu?

Uite așa pot cetățenii din republica bananieră România să continue să se mintă singuri și să compromită orice posibilitate de dezvoltare adevărată și sănătoasă. Felicitări româniilor. În sfârșit aveți un lup adevărat care să vă guverneze. Că popoare de oi merită să fie guvernate de lupi, cum zicea Stuart Mill...

marți, 24 aprilie 2012

Articolul anului

Azi am citit unul dintre cele mai bune articole scrise de un jurnalist român de când am început să urmăresc presa din Romania. Domnul Cristian Hostiuc a reusit sa scrie un articol cu care sunt de acord 100% si nu doar 99% sau ”in mare parte”.

Înainte să vă dau linkul ca să-l puteți citi vreau să-mi spun și eu părerea. În primul rând, muliți care citesc acel articol probabil se gândesc că ar vota daca ar avea cu cine. Însa dl Hostiuc menționeză că mersul la vot este doar jumatate din munca de cetățean pe care toți cetățenii trebuie s-o facă; cealaltă este să iasă în stradă și să protesteze atunci când este cazul. Prin aceste două metode, cetățenii pot cere socoteala celor care-i guvernează.

Dar dacă nu-mi place nici unul dintre candidați, atunci ce fac deșteptule?

Păi, ce să faci; faci ceea ce fac toți oameni responsabili din țările în care se trăiește bine. Te maturizezi si votezi cu cel mai bun dintre candidați, care poate la fel de bine să fie cel mai puțin prost candidat, chiar dacă nu este candidatul tău ideal.

Știu că româniilor le place să fie comozi, ca să nu zic leneși, gândindu-se că ideal ar fi că o singură persoană să vină la putere și să rezolve toate problemele. Această gândire are o maturitate echivalente cu un tânăr adolscent care ma degrabă stă și joacă WOW decât să invețe. În lumea normala, unde se trăiește bine, acolo unde mulți cu care am vorbit ar vrea să plece, lumea gândește altfel. Așa că marș la vot (da, marș!) și dacă cel cu care ai votat nu se ține de treabă, atunci afară în stradă și cere-i socoteala.

Dacă nu faci asta, singurul de vină pentru situația din România ești tu. Restul sunt scuze lamentabile.

Acum vă dau linkul către articolul menționat mai sus. Țineți minte că majoritatea dintre noi care deși suntem români, suntem crescuți în societăți cu alte valori, suntem 100% de acord cu dl. Hostiuc. Chiar dacă nu vă convine vouă, cei de pe terase, din mall-uri sau aflați la iarbă verde în loc de secția de vot.

Sunteţi vinovaţi! De cum arată oraşul vostru, de primarul vostru şi de ţara voastră! Sunteţi vinovaţi că soarta vă este decisă de un litru de ulei. Voi, toţi cei care nu mergeţi la vot!

sâmbătă, 14 aprilie 2012

Diferente de la care Romania refuza sa invete

Sunt la facultate si d'aia textul este fara literele care trebuie...  

Un proces care a durat patru ani pana a ajuns la prima instanta si care va urma inca 5-6 ani pana se va da verdictul final este dosarul "Transferurilor" in care inculpatii sunt acuzati de spalare de bani, evaziune fiscala, fals si uz de fals. Nimeni n-a murit, nimeni n-a  fost batut (din cate se stie). Este vorba doar de cativa smecheri de cartier care au sesizat o ocazia de-a mai ciupii cate ceva si despre justitia intr-o societate

Un alt proces. Un om. Un gand nebun. Multa ura. Rezultatul a fost distrugerea cladirilor in care conducerea tarii se aflau, insa omul nu s-a multumit cu asta; inarmat cu arme militare si imbracat ca politist s-a dus intr-o tabara de tineri pe o insula si s-a jucat Counterstrike. Unul cu unul i-a pocnit si nu s-a oprit pana n-a stins 77 de vieti, marea majoritate dintre cei ucisi au fost adolscenti. Intr-un an, dosarul a fost facut si acuma s-a ajuns la tribunal. Dupa doar un an! Si chiar daca fapta comisa este mult, mult mai grava decat cea din dosarul "Transferurilor". Pe langa multe altele este vorba justitia dintr-o societate. (link catre sursa)

Prima este Romania, a doua este Norvegia.

Da. Tocmai de aia se traieste atat de bine in Romania. Dar haideti sa nu mai comparam, fiindca doamne fereste daca am invata ceva si s-ar imbunatatii situatia din Romania. Atunci pentru ce sa ne mai plangem?


marți, 3 aprilie 2012

Hoția este legalizată în România

Iată, dragi români de ce trăiți atât de bine: sentințele dosarului transferurilor.

Dosarul este unul de documente ceea ce inseamnă ca totul este alb pe negru. Singurul lucru pe care trebuia să facă judecătorii a fost puțină aritmetică. Dar n-au făcut-o. Uite cum hoția este legalizată în România.

Vă mai mirați că românul trăiește atât de bine?

Deodato - Shazam

Shazam! Gustați acest cuvânt. Shazam!

vineri, 30 martie 2012

Sinuciderea perfectă a fizicianului

Natura este plină de simetrie. Mintea noastră este un catalog în care memorile sunt păstrate, uneori decenii întregi, până, sau dacă vreodată acea bucățică de informație devine utilă din nou. Acesta este motivul pentru care omul generalizează. Simetria din natură este și sursa multora teorii conspiratorice zic eu.

Dacă ai un stoc suficient de mare de date și îți propui să cauți ceva specific, cum ar fi urme de viață inteligentă pe planeta Marte de exemplu, vei începe să vezi tot felul de clădiri și urme de viață inteligentă în imaginile cu suprafeța planetei Marte.


În articolul de mai jos, cel despre cum Bucureștiul minte provincia, despre asta am scris. Nu vreau să mă credeți pe cuvânt, fiindcă nu ăsta-i scopul meu. Eu mi-aș dori ca cei care citesc știri, cei care zilnic consumă de la masa massmediei, să gândească critic. Există o mentalitate ”lasă că știe toată lumea” în România. Nu știu de câte ori am văzut acuzații și jigniri al cărora argument este doar ”lasă că știe toată lumea”. Însă acel argument nu duce nici un strop de greutate, nu dovedește nimic căci de unde să știm noi, fiecare dintre noi, ce știe toată lumea?

Legat de simetrie; ieri mi-a povestit un profesor despre o simetrie foarte interesantă legată de planeta Tera.

Gândiți-vă că am săpa un tunel de la Polul Nord până la Polul Sud care trece prin centrul planetei. O persoană care cade în acea groapă, sau tunel, va iesi din tunel pe partea opusă 42 de minute până piatră va trece tot tunelul. (Mișcarea este una harmonică, sau cum se zice în română, care ascultă legea lui Hooke, dar nu-i important pentru povestea asta.)

Pe da altă parte, dacă tragem cu pistolul și glonțul are viteza necesară pentru a menține o altitudine constantă peste suprafața planetei (pentru asta trebuie să ignorăm fricția și faptul că Tera nu este o sferă perfectă), atunci, dacă ne alfăm la Polul Nord și țintim spre Polul Sud cu pistolul, glonțul v-a ajunge la Polul Sud după 42 de minute. Așadar, sinuciderea perfectă a unui fizician este să tragă cu glonțul exact în aceeași clipă când sare în tunel la Polul Nord, astel ca el să fie nimerit de glonț când el și glonțul ajung la Polul Sud...

Încă o simentrie din natură care nu neapărat înseamnă altceva decât o legătură între diamtrul planetei, masa ei și jumatătatea circumferenței. Însă acum că am ”descoperit” acest atuu al planetei Tera rămâne doar să găsesc și o ipoteză care se potrivește cu ”descoperirea” mea și, presto change-o, am dreptate, nu? Ceea ce tocmai am descris este un fel de ”metodologia anti-științifică” și dacă aș proceda așa la facultate, n-as trece nici un examen.

Din păcate însă, această metodologie este folosită de presa din București (nu doar, însă la București această metodologie este atât de obișnuită încât a devenit obiceiul de casă al ”jurnaliștiilor”). Așa mint ”jurnaliștii” din România cetățenii români dăndu-le ocazii politicieniilor de tip hienă să prospere. Vă mai întrebați de ce românul trăiește atât de bine? Sau ”lasă că știe toată lumea” care-i problema...?

miercuri, 28 martie 2012

Cum minte Bucureștiul provincia

Normalitatea a fost restabilită în fotbalul românesc. CFR Cluj arată din nou de ce Ardealul și civilizația și cultura din Ardeal este superiară cu cea din sud. Este pe locul întâi, un loc bine meritat dacă ținem cont că echipa din Cluj a dat cele mai multe goluri și, totodată, a primit cel mai puține goluri dintre toate echipele din Liga 1.

Dar la București, această gaură neagră a României, nu se poate suporta că cineva este mai bun. Ura față de provincie, față de totul ce nu aparține de București este monumentală. Până acum nu de mult, toate mijloacele de putere din toate domeniile ale societății române s-au aflat la București. Fotbalul este însă unul dintre puținele domenii în care Bucureștiul o primește peste bot, ca folosesc și eu un limbaj înțeles de mitici.

Iată, așa cum am anticipat acum vreo două-trei luni, presa din București dă o lecție tuturor despre modul în care informează întregul popor. CFR a jucat acasă cu Oțelul Galați și a-nvins cu 2-0. Spărgătorii de semințe din rușinea aia de oraș cu numele București urlă ca a fost blat.

În clipul de mai jos veți putea vedea lovitura liberă la care CFR a marcat primul gol. Daca citiți presa sportivă din București veți afla ca jucătorii Oțelului s-au dat la o parte din zid ca sa-i permită jucătorului CFR-ist să șuteze către poartă. Acele hiene de la redacțile bucureștene prezintă această poză ca dovadă:



Vedeți pe unde trece mingea? Acea ”gaură” este dovada supremă tovarășiilor de la București că meciul a fost aranjat. Bucureștiul urlă azi că jucătorii gălățeni s-au dat la o parte și că au creat acea gaură din zid pe care o vedeți.

Bun. Einstein a spus că totul este relativ și că una dintre consecințele relativismului este că poți vedea același eveniment în diferite feluri, depinde de perspectiva pe care o ai. Iată o altă perspectivă la aceeași fază.


Deci, secunda 6: in acea gaură din imaginea de mai sus se află doi jucători CFR-iști. În acel videoclip se dă reluari filmate din spatele porții și în aceste reluări se vede clar că ”gaura blatului” a fost, de fapt, o schemă foarte obijnuită în fotbal. CFR nu este prima echipă care pune oameni în zid care la momentul executării se dau la o parte pentru ca executorul să șuteze acolo. Concluzie? Presa din București minte cu tupeu. Așa cum o fac mai mereu...

Trebuia jucătorii Oțelului să închidă acea gaură? Da! Au făcut-o? Nu! Este mai degrabă o dovadă a unei greșeli comise de o echipă epuizată fizic decât dovada unui blat. Oameni buni; dacă o greșeală întotdeauna înseamnă blat, atunci toate meciurile de fotbal din întreaga lume sunt blaturi. La București nu există însă bun simț sau proporții civilizate, așa că ne trezim cu articole ca cele din presa sportivă din capitală. 

Din câte ați văzut în acest articol, presa din București se folosește din nou de acel truc retoric în care prezintă doar datele care le confirmă ipoteza. Așa se minte cu statistcă, dragi prieteni. Omiți toate datele care te contrazic și gata, ai dovedit ce vroiai.

Vi se servesc doar imaginiile care confirmă ipoteza oamenilor din București cărora interes este să facă scandal, nu să promoveze performanța. Nu trebuie să țineți cu CFR ca să vă dați seama că sunteți mințiți. De data asta este vorba de fotbal, da, într-adevăr, dar gândiți-vă că în orice domeniu a societății din România este la fel. Iată cum provincia din România, o țară capabilă cu oameni capabili, este furată de la București. Acest este și motivul pentru care românul trăiește atât de bine. Problema în România, adică problema de la care toate celălalte probleme pleacă se poate descrie cu-n singur cuvânt: 

București.

B.

luni, 26 martie 2012

Contrast

Câteva știri, doar e luni și nu putem sa pornim săptămâna fără sa ne informăm.

Președintele Rusiei spune conform mediafax.ro că planul lui Kofi Annan este ultima sansa pentru a evita un război civic în Siria. Bun, înțeleg că e rus, că e sluga lui Putin, cel care mimează democrație și a furat poporul rusesc într-un fel în care-i face pe ai noștrii să arate ca și copii care vara mai șterpelesc merele vecinului, dar cât de nesimțit poți să fii? ONU a propus un plan pentru a interveni contra regimului medieval din Siria acum câteva luni, dar Rusia și China s-au opus. Motivul pentru care celalalte planuri ale comunității internaționale nu au funcționat este că Rusia, împreună cu China, le-au oprit! Apoi mai este și faptul că președintele Medvedev folosește expresia ”pentru a eviat un război civic de durată”; înseamnă că acum nu-i război civic? Cum, oare, definește președintele rusiei război civic?

Politicieni sunt politicieni. Liderii din Iran instigă la ură. Liderii din Iran sunt la putere pentru că le-au băgat în cap iranieniilor că Israel-ul vrea distrugerea Iranului. Bun. Metodologia este similsară cu cea lui Hitler. Liderii din Israel sunt așadar cu ochii pe acel nespălat, acel gândac al omenirii cu numele Ahmedijan, sau cum se scrie, pentru că, până la urma, care dintre noi n-am sta cu ochii pe tipul care urlă isteric că nu se va opri până nu ne-a șters de pe fața pământului? Concluzia este că Iran-ul și Israel-ul sunt două țări conduse de oameni care au de câștigat dacă cele două popoare se urăsc.

Știrea faină este cum un designer israelian a creeat un grup pe Facebook cu numele Israel Loves Iran, în care acest clip a fost postat.


Vreau să- rog frumos pe cei care se uita la acest clip și văd o conspirație a ”jidaniilor”; nu mai faceți pauze și să luați/vă medicația așa cum a ordonatul nenea în halatul alb!

La scurt timp după ce a fost creeat acel grup,  răspunsul a venit din Iran, tot pe Facebook, împreună cu acest clip pe youtube.


Două știri care arată distanța galactică între politicieni și oamenii de rând. Contrastul este orbitor...

marți, 20 martie 2012

Îs nebuni ăștia...

Nu sunt infocat după hochei pe gheață. Locuind în Suedia, am fost la câteva meciuri, am o echipă cu care țin, dar sincer să spun nu prea mă uit. Ieri s-a intâmplat ceva într-un meci de hochei din NHL, cea mai tare ligă din lume, care m-a făcut să râd. În meciul dintre cele două echipe din New York, Devils și Rangers, antrenorul oaspeților a dat lista cu cei cinci care vor porni meciul, așa cum scrie regulamentul că trebuie să facă. Antrenorul gazdelor a turbat când a văzut că oaspeții au ales să bage toți bătăușii echipei în formația care urma să pornească meciul și s-a hotărât să răspundă cu aceeași monedă. Rezultatul îl puteți vedea în videoclip-ul la sfârșitul acestei postări. Vreau să subliniez două chestii; ceea ce vedeți este primul lucru ce se întâmplă în acel meci și dați sonorul la maxim și ascultați reacția publibului... îs nebuni ăștia...!

duminică, 18 martie 2012

Prostănacul univeral

Cum ziceam; mi-a murit ecranul si am fost neovit sa fac rost de un cablu HDMI ca sa pot sa folosc televizorul ca monitor de calculator. E mai mare televizorul decât ecranul laptop-ului, da, dar și distanța e mai mare așa că de văzut mai bine tot una este. Cu alte cuvinte, am nevoie de o masă și un laptop.

Nu am fost foarte activ pe net din cuza facultății. Am avut doua examene destul de grele pe care, cel puțin imediat după ieșirea din sală, am crezut că le-am trecut cu brio. Apoi, după ce am mai vorbit cu colegii și după ce mi-am amintit ce răspunsuri am dat am rămăs fără orice strop de moral. Sunt un idiot. Altfel nu-mi pot explica de ce dau răspunsuri trăsnite la întrebări pe care le știu, întrebări simple. Mă gândesc la una în mod special. Este vorba de o definiție care se poate scrie în două feluri; primul mai direct si al doilea mai indirect ca negarea primei variante. Eu am scris prima jumatate ca și cum aș scrie definiția în primul fel, cel direct, iar a doua parte ca și cum aș scrie definiția în felul indirect. Pus una lângă cealaltă, ce am scris eu este greșit. Rușinos de greșit. Spun sincer că mi-e rușine să mă întâlnesc cu profesoara.

Sincer, incep să am dubii că sunt la locul potrivt. Înțeleg totul și nu am fost atât de fericit cum sunt când merg la cursuri.. Problemele din literatură le rezolv fără, mmmm, fără nici-o problemă... Dar când vine să scriu examene, parcă mintea mea nu mai funcționează. În privința facultății, sunt extrem de mâhnit și dacă începusem să prind puțină încredere fiindcă mi-am dat seama că înțeleg mai ușor odată ce complexitatea a crescut, acum acea încredere a dispărut complet. Vom vedea ce va fi,

Monitorul lap-top-ului a murit după ce descărcasem dovada lui Andrew Wiles de pe net. Documentul PDF are 109 pagini de algebra și câteva cuvinte care traduse în română ar fi: ”și”, ”deoarece”, ”însă” samd. Mă uimește complexitatea acelei dovezi și aș vrea s-o pot ințelege, însă am mari dubii că voi ajunge atat de sus încât să am acces la acele cursuri. De ce spun asta? Fiindcă în ziua examenelor, eu sunt cel mai prost om din univers și trebuie să treci examenele pentru a putea ajunge la acele cursuri. Degeaba înțelegi. Oricum, dovada lui Wiles a fost prea mult pentru laptop-ul meu care a clacat. Sau a clacat pentru că este vechi. Spuneți-mi voi fiindcă eu nu prea mai am încredere în concluziile prostănacului universal.

Oricum, încep să cred că rolul meu pe această planetă este a unui măturător de străzi. Că pentru mai mult nu cred că sunt bun. Dar sunt optimist. În Suedia, iarnă să dă cu nisip pe străzi și primăvara nisipul trebuie măturat, așa că muncă sigur există.