marți, 28 iunie 2011

Ordine pe piața financiară

Se pare că frica investitoriilor are un impact mare asupra piețelor financiare. Un studiu făcut de câțiva fizicieni de la Universitatea din Tel Aviv arată că decizia de a investi nu întotdeauna este una rațională, așa cum presupun cele mai obișnuite modele financiare.

Cercetătorii au verificat volatilitatatea volatilității, ca să simplific un pic, și au descoperit că piața financiară nu este chiar așa de imprevizibilă cum s-a crezut până acum. O descoperire importantă, care dă peste cap multe modele matematice folosite pentru determinarea conținutul unui portfoliu, este că prețul acțiunilor are memorie. Multe modele matematice presupun că prețurile acțiuniilor fluctuează fără a ține cont de evoluțile istorice ale prețurilor, însă se pare că fluctuația cotațiilor totuși are o ”memorie”.

Pe mine mă miră faptul că cineva a putut să creadă că piața n-are memorie, având în vedere câți traderi iau decizii bazate pe analiză tehnică, ceea ce practic înseamnă un studiu istoric asupra evoluția prețurilor. Articolul este foarte interesant și-l puteți găsi aici.

B.

Lacul

La geamul meu de lângă lac
Se bate apa-n scânduri,
La geamul meu de lângă lac
Se fac încet şi se desfac
În mine-atâtea gânduri...

Pe rând vin undele de mor
Şi-n murmur se destramă,
Pe rând vin undele de mor
Şi parc-aleg din gura lor
Pe nume cum mă cheamă...

Eu m-am gândit de-atâtea ori
Şi mintea mea se-ntreabă,
Eu m-am gândit de-atâtea ori:
Ce tainici, nepătrunşi fiori
De-ntinsul lac mă leagă?...

Pesemne, tu, care te-ai dus,
I-ai rătăcit pe maluri,
Pesemne, tu, care te-ai dus,
Într-un târziu şi trist apus,
Te-ai oglindit în valuri...

De-atunci îl zbuciumă mustrări
Şi-n noapte plânge lacul,
De-atunci îl zbuciumă mustrări
Şi simte-aceleaşi frământări
Ca dorul meu, săracul...

Octavian Goga

luni, 27 iunie 2011

Prin Göteborg

Am fost plecat, din nou, și se pare că atunci când sunt pe drumuri blog-ul suferă. De data asta am fost în orașul suedez Göteborg. Orașul este unul dintre cele cinci orașe cu o universitate de matematică la care am dat și există o probabilitate reală că mă voi muta acolo.

Sâmbătă seara am fost să mănânc la un restaurant situat pe cea mai cunoscută stradă din Göteborg iar la capătul străzii era o gașcă de ”ai noștri”, cu tobele în mână, fără să cânte nu știu ce melodie, însă cu o lăduță de plastic în mână pe care o-ntindeau sub nasul trecătorilor. În acel grup erau cel puțin zece persoane, iar pe câțivă i-au trimis să stea la intrarea pe Avenyn, cum se numește strada, în timp ce alți mergeau de la terasă la terasă.

Schemă era, cu alte cuvinte, foarte bine gândită, ceea ce nu caracterizează oameni săraci fără nici o altă soluție decât să iasă la cerșit. Ceea ce am văzut eu semăna mai mult cu-n grup de oameni foarte bine organizați și cu-n scop foarte clar: să-i fraierască pe blonzi cât se poate de mult. Dintr-un motiv necunoscut, stând acolo și uitându-mă la ei, n-am putut să șterg imaginea de bâta de baseball din subconștientul meu. Habar nu am de ce; mă gândesc că-mi place sportul foarte mult.

”Uff ce milă mi-e de ei!” a spus cineva. ”Ai internet pe iPhonu' ăla?” am întrebat eu. Și i-am arătat unde merg banii de la cerșit și câți bani adună românașii mei. Mila a trecut iar eu, în gândul meu, le-am mulțumit celor care au creeat Youtube. Pâmă la urmă m-a cuprins o scârbă imensă; ori cât de tolerant încerci să fii, până la urma nu pot accepta ca niște nespălați își bat joc de oameni cărora chiar le pasă de alții. Ca să ajungi să cerșești în Suedia - mă refer acum la cei care sunt în Suedia legal - trebuie să vrei să ajungi în acea situație. Această țară oferă atât de multe șanse oamenilor încât este foarte, foarte greu să ajungi pe stradă cerșind.

Și totuși...

Subliniez că nici o clipă nu mi-a fost rușine că-s român, căci România este mult mai mult decât ceea ce am văzut pe Avenyn sâmbătă seara. Ceea ce m-a deranjat a fost senzația că, cel puțin pentru o clipă foarte scurtă, nu sunt în Göteborg ci, mai degrabå, undeva prin piața Unirii în București.

Iar când am chef de București, merg la București și nu la Göteborg.

B.

miercuri, 22 iunie 2011

Matematica rezolva problema...

Câțiva chimiști de la MIT și alte universități au descoperit veriga slabă al virusului HIV. Una dintre problemele cu acest virus este că are o capacitate extraordinară de mutare și de aia este greu să ataci virusul. Chimiștii au fost folosit o metodă statistisca numită, în engleză, ”random matrix theory” și au descoperit că virusul are unele părți care trebuie să rămână relativ de intacte pentru ca virusul să supraviețuiască. Sunt unii infectați cu acest virus care au norocul să aibă un sistem imunitar care atacă tocmai acea parte a virusului HIV, iar chimiștii propun ca medicamentele să fie ghidate spre acea zona a virusului.

Normal că matematica rezolva problema...

sursa: medicalexpress.com

B.

marți, 21 iunie 2011

Am revenit după o călătorie

Am făcut și eu o pauză de la blog. Ultimele două săptămâni au fost extrem de incărcate, întâi aici în Suedia, și apoi la Munchen, unde am fost și anul trecut. N-a fost timp pentru internet și atât mai puțin pentru blog. La Munchen a mers bine, chiar mai bine decât anul trecut iar orașul este minunat și merită vizitat.

Toată săptămâna petrecută la Munchen am mâncat la un restaurant în incinta hotelului Leopold, care este situat pe Leopoldstrasse 119. Domnul Gabriel, proprietarul restaurantului, este un român stabilit în Germania de vreo 6-7 ani din câte am înțeles. Dacă sunteți prin sudul Germaniei și vie pofta de mâncare româneasca trebuie neapărat să mergeți la domnul Gabriel. Eu unul sunt mort după mici; ei, vă pot spune că micii de-acolo sunt printre cei mai gustoși mici pe care i-am servit vreodată. Domnul Gabriel, împreună cu echipa lui, sunt adevărați meseriași și vreau să le mulțumesc, din nou, pentru bucatele gustoase pe care ni le-au pregătit cât am stat la ei.

O să-ncep să scriu din nou pe blog, însă nu știu cât de des se va întâmpla acest lucru. Sunt într-o periodă în care am foarte multe de rezolvat legat de viitorul meu și, așa cum probabil vă puteți da seama, îmi este ușor să uit de blog.

Am revenit de la o călătorie și nu mai este mult până plec din nou.

B.

luni, 6 iunie 2011

Noapte roșie

Trecând ca o nălucă, prin vifor, prin noroi
El fuge-nvins şi bezna pădurilor l-înghite;
Nu simte cum în valuri, din rănile cumplite,
Îi curge mândrul sânge pe platoşă şiroi.

Dar gându-i vajnic zboară sălbatic înapoi,
Şi când îşi aminteşte cum, de păgâni răpite,
Plăpândele domniţe în lanţuri zac robite,
Şi cum tăiaţi pieriră coconii amândoi,

Pe-un mal de râpă calul şi-opreşte deodată,
Priveşte plin de turbă spre zarea-nflăcărată,
Şi alba barbă-şi smulge şi blestemă hain,

Şi-ameninţând văzduhul, cu pala-n mâna dreaptă,
Se-ntoarce Voievodul mânat de-un aprig chin
În valea unde lupta şi moartea îl aşteaptă.

1904

Mateiu Ion Caragiale

sâmbătă, 4 iunie 2011

Pacea

Am citit mai de mult o vorba lui Nelson Mandela care mi-a plăcut foarte mult și care se potrivește extraordinar in acest moment:

Pace nu înseamnă să ai liniște; înseamnă să fii în mijlocul evenimentelor cu liniștea în suflet.

B.

România – în a câta lume?

Fostul premier, dl. Călin Popescu Tăriceanu, a criticat actualul guvern și FMI spunând că măsurile anti-criză au fost insuficiente și că România n-ar avea nevoie de FMI deoarece FMI-ul lucrează cu țări din lumea a treia, iar dânsul refuză să privească România ca o țară din lumea a treia.

Citiți mai departe pe presalocala.com

B.

vineri, 3 iunie 2011

Ardealul e cel mai tare!

Sibiul este singurul oraș român care a primit trei stele în ghidul turistic Michelin. Asta înseamnă că orașul este considerat ca unul care neapărat trebuie vizitat.

Pentru cei care poate nu știu, Sibiul se află în Ardeal....

sursă: mediafax.ro

B.

joi, 2 iunie 2011

Primul calculator quantic comercial

Compania D-Wave a vândut primul calculator cuantic celor de la Lockheed Martin. Prețul a fost 10 milioane de dolari și la baza calculatorului este un cip de 128 de qubits.

Cei de la D-Wave au publicat unele rezultate care arată că au obținut efecte cuantice într-un sistem de 8 qubiți, iar ceea ce au vândut acuma este un aparat cu 16 asemenea sisteme. Criticii spun însă că nu este sigur că operațiunile efectuate de acest calculator sunt, într-adevăr, cuantice. Dar Lockheed Martin a avut calculatorul în probe timp de un an. Iar dacă l-au cumparat după ce l-au testat un an, înseamnă că aparatul face ceea ce se zice că face.

Oricum foarte interesant dacă este adevărata știrea!

sursă: physorg.com

Creep - Radiohead

În loc de o poezie...

miercuri, 1 iunie 2011

De ce nu ies?

Și cum totul este verde afară, eu mă-ntreb de ce nu ies din casă, de ce nu petrec mai mult timp afară în aierul liber și printre oameni îmbrăcați de vară. Întrebarea nu este rea, căci-ntr-adevăr îmi place atunci când este cald și frumos, îmi place să stau și să mă uit la oameni, planificând diverse alternative pentru viitor. Acuma, însă, n-am nici-o tragere de inimă să ies. Și să nu credeți că sunt deprimat, fiindcă nu-s. Ba chiar din contra; sunt foarte entuziasmat!

Iar entuziasmul mă face să prefer să stau-n casă și să-mi văd de matematica mea. Și nu-n ultimul rând; afară bate vântul și mi-ar strica freza...

B.

Nod 33

Am gândit un mod atâta de dulce
de a se întâlni două cuvinte
încât în jos înfloreau florile
şi sus
înverzia iarba.

Am gândit un mod atâta de dulce
de a se izbi două cuvinte
de parcă iarba verde ar înflori
iar florile s-ar ierbi.

Nichita Stănescu