Prin Göteborg

Am fost plecat, din nou, și se pare că atunci când sunt pe drumuri blog-ul suferă. De data asta am fost în orașul suedez Göteborg. Orașul este unul dintre cele cinci orașe cu o universitate de matematică la care am dat și există o probabilitate reală că mă voi muta acolo.

Sâmbătă seara am fost să mănânc la un restaurant situat pe cea mai cunoscută stradă din Göteborg iar la capătul străzii era o gașcă de ”ai noștri”, cu tobele în mână, fără să cânte nu știu ce melodie, însă cu o lăduță de plastic în mână pe care o-ntindeau sub nasul trecătorilor. În acel grup erau cel puțin zece persoane, iar pe câțivă i-au trimis să stea la intrarea pe Avenyn, cum se numește strada, în timp ce alți mergeau de la terasă la terasă.

Schemă era, cu alte cuvinte, foarte bine gândită, ceea ce nu caracterizează oameni săraci fără nici o altă soluție decât să iasă la cerșit. Ceea ce am văzut eu semăna mai mult cu-n grup de oameni foarte bine organizați și cu-n scop foarte clar: să-i fraierască pe blonzi cât se poate de mult. Dintr-un motiv necunoscut, stând acolo și uitându-mă la ei, n-am putut să șterg imaginea de bâta de baseball din subconștientul meu. Habar nu am de ce; mă gândesc că-mi place sportul foarte mult.

”Uff ce milă mi-e de ei!” a spus cineva. ”Ai internet pe iPhonu' ăla?” am întrebat eu. Și i-am arătat unde merg banii de la cerșit și câți bani adună românașii mei. Mila a trecut iar eu, în gândul meu, le-am mulțumit celor care au creeat Youtube. Pâmă la urmă m-a cuprins o scârbă imensă; ori cât de tolerant încerci să fii, până la urma nu pot accepta ca niște nespălați își bat joc de oameni cărora chiar le pasă de alții. Ca să ajungi să cerșești în Suedia - mă refer acum la cei care sunt în Suedia legal - trebuie să vrei să ajungi în acea situație. Această țară oferă atât de multe șanse oamenilor încât este foarte, foarte greu să ajungi pe stradă cerșind.

Și totuși...

Subliniez că nici o clipă nu mi-a fost rușine că-s român, căci România este mult mai mult decât ceea ce am văzut pe Avenyn sâmbătă seara. Ceea ce m-a deranjat a fost senzația că, cel puțin pentru o clipă foarte scurtă, nu sunt în Göteborg ci, mai degrabå, undeva prin piața Unirii în București.

Iar când am chef de București, merg la București și nu la Göteborg.

B.