Paul Krugman n-a fost niciodată un apărator aprig al proiectului european. Intr-un articol pe blogul lui ne aminteşte că el deja în 1998 a avertizat că slăbiciunea euro-ului sunt crizele asimetrice, precum cea din momentul de faţa. UE nu are aceeaşi flexibilitate ca SUA şi nu se poate adapta la fel de repede şi uşor atunci când unele ţări membre (Grecia în acest caz) o iau pe arături. Articolul de pe blogul lui Paul Krugman il puteţi citi aici.
Citind articolul putem trage mai multe concluzii, dintre care una iese la suprafaţă precum o insulă vulcanică în ocean, adică încet dar sigur. Americanii au ştiut de la bun inceput care-i punctul slab al euro-ului şi asta poate însemna totul sau nimic. Opinia populiaţiei generală al uniunii europene, şi în general şi a mea, este că americanii sunt ca noi; suntem aliaţi, colaboram printre altele în cadrul NATO, avem democraţia ca fundamentul pe care ne-am clădit societăţiile şi, în general, dacă n-ar exista ameninţarea terorismului, am putea fi aceeaşi ţară atunci când calătorim între SUA si UE. Însă nu este chiar aşa.
La fel cum mafia din Neapel incearcă, fără a avea vreun succes considerabil, să evite crime şi violenţă la lumina zilei fiindcă acel modus operandi nu face bine imaginii şi atrage tot felul de atenţie nedorită, la fel se luptă şi ţări care la suprafaţă sunt aliate. De ce să speri populaţia generală? Toţi au de pierdut într-un conflict cu arme, sau, dacă nu chiar cu arme, măcar o ceartă pe faţă şi oficială, aşa cum fac conducătorii cluburilor de fotbal din Bucureşti. În lumea dinafara Bucureştiului, uşa cortului a fost însă abandonată de mult, dar asta-i altă poveste.
Revenind la subiect; eu sunt ferm convins că orice eveniment de pe piaţa financiară are mai multe motive ascunse şi, pentru a putea înţelege ce se întâmplă, trebuie să punem întrebări care ajută să ne ilumineze trenduri, direcţii şi oportunităţi. Una dintre acele întrebări importante este: "Cine are cel mai mult de câştigat din ceea ce se întâmplă?"
Articolul lui Krugman m-a facut aşadar să mă întreb cine ar avea de câştigat din tâmpenia elenă? Cine are de câştigat dacă, dupa Grecia, urmează Portugalia şi/sau Spania? Cine are de câştigat dacă francezii se satură şi reintroduc franc-ul? Sau dacă nemţii spun că n-avem chef să facem curăţenie în curtea altcuiva? Răspunsul este: printre alţii SUA, însă aş vrea să-mi permit să spun, deşi nu mă prea văd ca marele analist, că SUA are cel mai mult de câştigat.
Dacă euro-ul se desfinţează, cerinţă de dolar pe plan internaţional va creşte din cauza lipsei de concurenţă. Îmi provoacă gânduri foarte incomode faptul că economia americană se bazează pe rolul dolarului ca valuta preferată pe plan internaţional; mă întreb dacă nu cumva tribunalul internaţional de la Haga ar fi instanţa la care directorii de la Goldman Sachs ar trebui judecaţi.
Nu cred, sau mai bine zis, nu vreau să cred că este un plan meschin al "băieţilor deştepţi"; cine sunt de fapt aceşti aşa-zişi "băieţi deştepţi"? Nu vreau să cred că totul a fost premeditat deoarece sunt primul care recunoaşte că teoriile conspiratorice se nasc atunci când omul incearcă să-şi explice evenimente despre care n-are toate informaţile sau propria neputinţă.
Este însă destul de interesant că ar fi foarte greu să-l contrazici pe cel care ar spune că totul a fost premeditat; că SUA şi-a aparăt dolarul cu împrumuturi sub-prime, colapsul lui Lehman Brothers etc etc. Chiar dacă eu personal nu cred că este aşa, este destul de înspăimântător că ar putea să fie aşa...
B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu