miercuri, 30 noiembrie 2011

Presa regățeniilor o comite din nou

Iată încă un exemplu despre ceea ce pute cel mai tare in România: Regatul și presa lor. Azi au publicat un articol în care cămătarul Victor Becali, omul care-și tratează clienții ca sclavi,  își dă cu părerea despre o echipă de fotbal din Ardeal: CFR Cluj. Aici puteți găsi articolul.

Ceea ce este interesant de știut este că Victor Becali n-are scl..scuzați, jucători la CFR.

Victor Becali acuză CFR-ul de provocarea scandalurilor in fotbalul românesc. Fain. Tare. Chiar foarte tare! Victor Becali acuză cineva că face scandal. Asta-i ca și în logică, atunci când vezi o dublă negare: ”Da? Nu nu, așa că da!”; sau în matematică: ”minus cu minus face plus”.

Scandalagiul x îl face scandalgiu pe y egal cu y de fapt liniștit...

Chiar așa, domnule Tolontan*; tocmai Viktor Becali? Dintre toți atotnestiutorii din regat, n-ați putut găsi cineva care nu face parte din grupul infracțional ”Becali Inc”? Sau ați trecut cu toții la partea întunecată?

Dar... ca să fie lămuriți și regățenii:

Eu nu cunosc un CFR-ist care să nu fie împotriva ceea ce a făcut Beto, portarul CFR-ului, în meciul cu Voința Sibiu. Majoritatea CFR-iștiilor spun că egalul ar fi fost mai corect, eu sunt unul dintre ei. Majoritatea CFR-iștiilor NU vor să vadă asemenea chestii la comportamentul jucătorilor de la CFR. Citind comentarile legate de acel meci, nu pot găsi vreun CFR-ist care apără acțiunea lui Beto.

Și asta este diferența.

Dacă era o echipă din regat, atunci agenții centralelor de distribuția rahatului (Intact, MediaPro, et al) ar fi dat vina pe gazon, pe vreme, pe PDL/PSD/PNL/cine ar mai fi, grupul Bilderberg, americanii, evreii, părul în ochi sau, pur și simplu, s-ar fi făcut că plouă și ar fi ignorat evenimentul.

Așa cum ignoră că nu există acea mizerie pentru care toți oamenii de treabă din Regat ar pleca dacă ar putea.

Noi, Ardelenii și restul lumii civilizate, nu încercăm să găsim scuze atunci când ceva nu-i bine sau cineva greșește. Noi facem curat și încercam să reparăm. Știm că nici la noi nu-i perfect, dar noi măcar încercam. Însă ce-i curețenia sau corectitudinea față de încă niște euroi în cont, nu-i așa domnule Tolontan? De fapt, ăsta-i compasul moral din regat: și ce dacă-i mizerie - să vină banul!

Așa că iertați-mă domnule Tolontan, agent-distribuitor șef, dar Victor Becali și acel articol reprezintă doar încă o piatră, doar una din nenumerate, care este aruncată în casa de sticlă care poartă eticheta ”Romania”.

*pentru cei care nu știu, Cătălin Tolontan este coana mare la GSP

UPDATE: Ca să vedeți că nu vorbesc prostii; iată stiulul caracteristic de sclavagiu al clanului Becali. Și conform GSP, acest Victor Becali e bun de ținut morală unei echipe din Ardeal. Mda... (link).

Demis Russos

O spun din nou; poate nu prea o au cu economia, grecii, dar unii dintre ei cu siguranță o au cu muzica. Iata Demis Russos, cel pe care-l puteți vedea la sala Palatului pe 22 decembrie.

Propun ca grecii, de acum incolo, să fie numiți șefii de spectacol a uniunii. Nemții pot să fie agenții lor...

Ceea ce-mi amintesc atunci când aud vocea lui Russos este vacanțele cu mașina din copilărie. Mama și tata, cei doi din față, eu și sora mea stăteam mai mereu în spate, ascultau muzica ”lor” și îmi aduc aminte de vocea lui Demis Russos. Și zâmbesc.

luni, 28 noiembrie 2011

Alexander Tsiaras: Conception to birth -- visualized

Absolut incredibil de tare! Cuvântul viață capătă alte proporții după acest clip! Să fiți atenți cum arată pruncu' după 9-12 săptămâmi; sincer, acum îi înțeleg mai bine pe cei care spun că avort este crimă...

joi, 24 noiembrie 2011

Două puncte

Azi am stat și am învățat împreună cu un coleg. La moment dat, discutând ceva despre cum să atace o problemă, am ajuns amândoi la concluzia, probabil amatoristă, sau cum se zice, că dacă știm distanță dintre două puncte și un alt punct putem construi întregul univers. Ideea este că nu-s așa de sigur că se poate, însă simplul fapt că mai sunt și alții ca mine, cărora ni se face piele de găină la asemenea idei, mă inspiră foarte mult.

B.

duminică, 20 noiembrie 2011

Herbie Hancock - Jazz Fusion Cantelope Island

Ah... sunt la capitolul despre "subspaces in R^n and dimensions of subspaces"...  În sfârșit am inceput cu chestii cool... Sărbătorim cu Herbie Hancock, da?


Încă una, ultima... citeam următoarea propoziție:

”We call such correspondence an isomorphism, and we say that H is isomorphic to R^2."

Știu, nu pare a fi nu știu ce; dar citiți-o din nou și de data asta ascultând următorul clip....piele de găină, nu-i așa??

La mine la ”școală”...

Știri de la mine la ”școală”; nu știu dacă știați, însă una dintre cele mai ciudate efecte a teoriei cuantice este cea care spune că vacuum nu este chiar vacuum. Cu 40 de ani in urmă, teoreticenii au sugerat că-n vacuum, fotonii apar și dispar din existență.

Mâine se va publica o lucrare de către fizicienii de la Chalmers, adică profesorii din ”clădirea” unde merg eu, care descrie experimentul cu ajutorul căruia au reușit, pentru prima dată, să confirme această teorie.

Practic, ceea ce inseamnă este ca au reușit să facă astfel încât unele dintre perechi de fotoni care apar și dispar din realitatea nostră să rămână cu noi, ca să zic așa, suficient de mult timp încât să fie măsurați. Au creat fotoni din vacuum. Foarte, foarte tare...

Și mai este incă ceva...

Toate cursurile mele sunt fie în clădirile institutului de matematică și fizică. Gândul că undeva în acele clădiri, cinevă se gândește la asemenea lucruri mă motivează și mai tare.

Gata, am de învățat... o zi minunat vă doresc!

Mai multe despre această descoperire puteți citi pe physorg.com

B.

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

La Roma

Săptămâna trecută am fost la Roma. Luni seară, după ce m-am întors, mâncam și vroiam să mai îmi tai o bucățică de salam când am reușit să mă tai atât de adânc, chiar am simțit cum cuțitul se-nfinge în carnea degetului meu, încât am fost nevoit să merg la spital. Medicul, după ce s-a uitat să nu-mi fi tăiat vreun nerv, a spus că n-are sens să mă coase și că-i mai bine să mă lipească. Poftim? Da, spunea el, cu lipici. Acuma știți de ce nu am mai prea scris pe blog...

Legat de Roma; orașul este foarte frumos. Cea mai frumoasă memorie o am de la vizita la Fontana di Trevi, absolut minunată de altfel, în care, după ce am stat și am gândit și mi-am amintit, am aruncat o coroană suedeză (o monedă, pentru cei care nu știu).

Nu mă mir că am reușit să mă plimb prin centru Romei și, fără să vreau, să ajung într-o piață plină de oameni exact atunci când Berlusconi și-a anunțat demisia. Am și eu talentul ăsta...

O să revin cu poze, cred...

B

luni, 7 noiembrie 2011

Roma cu fântâna aia

Mâine decolez spre Roma. Am spus că dacă mai merg în Italia vreodată, merg doar ca să văd Roma. Nu prea îmi place țara aia și o evit dacă pot. Însă Roma trebuie văzută, nu? Cu fântâna aia...

B.

Andre Rieu



Și bineînțeles, asta, pentru regățenii noștrii; iată, deștepțiilor atotștiutori, ce face lumea normală pe stadion... Știu, departe de voi....

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Încă o dovadă a mentalității de pierzător din Regat

Eram sigur! Iată un exemplu clar despre acea mentalitate care domină Regatul, aceeași mentalitate ce le-a tras cortina în fața ochiilor româniilor, care acum, din prostie, chiar cred că vina este a politicieniilor. Mai de mult, cineva mi-a spus că să fii un câștigător sau un pierzător nu ține doar de rezultat, așa cum mulți tind să creadă; adică, un învingător nu câștigă mereu și un pierzător nu pierde mereu. Acele două mentalități au mai multe definiții, iar azi am să vă dau două exemple despre mentalitatea de ratați ce domină presa română și, din păcate, o mare parte dintre români.

Azi este meciul între prima și a doua clasată din campionatul român de fotbal. A doua clasată, CFR Cluj primește prima clasată Dinamo București în Gruia iar meciul este un adevarat derby. Cele două mari surse de împrăștiat rahat peste regățeni, ziarele sportive Gazeta Sporturilor și ProSport, au următoarele două articole:

GSP: ”GSP a avut dreptate, Alexandru Tudor arbitrează finala toamnei » Dinamoviştii îl acuză că e CFR-ist!”

ProSport: Temeri pentru ”câini” înainte de derby-ul cu CFR! Arbitru de coşmar şi un complex vechi de 37 de ani.”

Încă nu s-a jucat meciul și arbitrul este deja de vină. Iată care-i scopul acestor articole:

1. Să pună presiune pe arbitru, ceea ce implicit înseamnă că nu cred în valoarea propriei echipe, adică Dinamo. Mentalitate de pierzător cu alte cuvinte.

2. Dacă cumva Dinamo va pierde, atunci vor găsi, cu ajutorul televiziunii, faze care după enșpe mii de reluări arată că arbitrul a greșit în favoarea adversarului. Bineînțeles că vor omite toate greșelile de arbitraji în favoarea echipei din Regat. Din nou, asta arată că nu cred în valoarea echipei pe care o susțin. Mentalitate de pierzător cu alte cuvinte.

3. Dacă Dinamo câștigă, ceea ce din păcate este destul de probabil, atunci ziariș... scuze, hienele cu trăsături de cimpanzee care tastează prin acele două redacții se vor mândri că au ajutat echipa să câștige. Din nou, asta înseamnă implicit că n-au încredere în propria echipă, căci dacă aveau nu era nevoie s-o ajute cu presiuni asupra arbitrului. Mentalitate de pierzător cu alte cuvinte.


Un învingător mai pierde din când în când, vedeți doar sportivi precum Roger Federer, Pete Sampras sau mulți alții. Un looser, cum este termenul în engleză, mai câștigă din când în când, vedeți meciul Steaua București cu Maccabi Haifa care s-a terminat 4-0, sau toate titlurile câștigate de toate echipele de fotbal din ”capitală”. 

Este un fapt incontestabil, cel puțin pentru cei de dinafara regatului, că doar un looser își pregătește scuzele de dinaintea bătăliei. Această practică este o regulă în Regat și nu doar în sport. Legislația română este făcută în așa fel în cât să fie cât mai interpretabilă; așa, hoții și-au pregătit scuzele înainte să fure. Iar în lumea mea, dacă furi ești un mare ratat căci doar atât te-a purtat mintea. Dacă aveai ceva-n cap, nu era nevoie să furi. Și în Regat se știe că orice succes este o hoție, înafară de propriul succes bineînțeles. Mentalitate de pierzători cu alte cuvinte.


Și sincer, asta-i motivul pentru care eu nu mă identific cu România, ci doar cu Ardeal. Dacă sunt întrebat spun fără nici o ezitare: sunt Ardelean și din întâmplare, Ardealul face parte din România.


Despre meci? Eu cred că Dinamo câștigă, deși sunt un fan impătimit al CFR-ului. De ce cred asta? Pentru că sunt suficient de bărbat să recunosc când echipa mea are probleme, sau când alte echipe sunt mai bune, iar din câte am văzut în ultimele meciuri, noi nu jucăm prea bine. Asta nu este vina arbitrului, nici a condiților meteorologice sau terenurilor. Sper însă că m-am înșelat și că CFR-ul este mai bun decât ce a arătat ultimele meciuri.


Cea mai bună echipă să câștige!


B.

UPDATE! Dinamo a învins, așa cum mă temeam. Bravo lor. Felicitări pentru dăruire. Fanii lui Dinamo au arătat susținerea față de acea persoană care a intrat pe teren și a lovit un jucător. Mi se pare ceva normal să-și arate susținerea; în lumea regățeniilor, chestii din ălea sunt ok. Mna, oricum, echipa a jucat destul de bine. Uneori câștigi, alteori pierzi. Diferența între noi și regățeni rămâne însă de ani lumină. Încă o dată, felicitări Dinamo București. Azi ați fost mai buni.

vineri, 4 noiembrie 2011

Mulțumiri


Economia globală

Citeam despre situația economică a Greciei și mi-a venit ideea că economia globală este ca și o partidă de Monopol; nu știu dacă așa i se spune jocului în România, sau dacă există în România, însă este un joc cunoscut în care jucătorii dau cu zarul, își mută piesele pe tablă și ajung să cumpere străzi pe care pot construi case sau hoteluri. Ceilalți jucători care trec pe strada lor trebuie să plătească o taxă. Câștigătorul este cel care are cel mai mulți bani.

Bun.

Economia mondială este precum o partidă de Monopol.

1. Jucătorii se adună și jocul începe. Toți au la fel de mulți bani; la masă se gumește și tătă lumea-s prieteni.
2. Un jucător are norocul să ajungă primul pe străzile care i vor aduce cei mai mulți bani. Ceilalți încearcă cumva să contrabalanțeze asta prin diferite manevre.
3. Încet încet, cuantumul de bani (jocul are bancnote speciale) se mișcă spre acel jucător care a putut cumpăra străzile scumpe. Acele străzi îî stoarce pe ceilalți de fonduri.
4. În curând, câțiva dintre jucători rămân fără fonduri. Nu-i nimic zice, mai nou, barosanul cu străzile scumpe; poți să te împrumuți de la mine! Și jocul mai continuă. Aceast punct se repetă până toți sunt îndatorați barosanului.
5. Lumea nu mai glumește; cineva se enervează, să zicem că îl cheamă Papandreo, și zice că nu mai vrea să se joace. Răstoarnă tabla de joc și pleacă supărat de la masă, lăsând pe ceilalți la fel de supărați fiindcă nici ei nu stau prea bine cu banii.
6. Lumea se ceartă asupra rezultatul partidei; aierul este plin de acuzații. Supărarea este omniprezentă.
7. Cineva zice; haideți bre, este doar un joc. Acum a câștigat barosanul, data viitoare poate altcineva câștigă! Lumea se liniștește; glumele încep din nou.
8. Lumea se asează la masă și încă o partidă de Monopol începe. Toți au la fel de mulți bani; la masă se gumește și tătă lumea-s prieteni.
 9. Un jucător are norocul să ajungă primul pe străzile care i vor aduce cei mai mulți bani. Ceilalți încearcă cumva să contrabalanțeze asta prin diferite manevre.
 10. Încet încet, cuantumul de bani (jocul are bancnote speciale) se mișcă spre acel jucător care a putut cumpăra străzile scumpe. Acele străzi îî stoarce pe ceilalți de fonduri.
11. În curând, câțiva dintre jucători rămân fără fonduri. Nu-i nimic zice, mai nou, barosanul cu străzile scumpe; poți să te împrumuți de la mine! Și jocul mai continuă. Aceast punct se repetă până toți sunt îndatorați barosanului.
12. Lumea nu mai glumește; cineva se enervează, să zicem că îl cheamă Papandreo, și zice că nu mai vrea să se joace. Răstoarnă tabla de joc și pleacă supărat de la masă, lăsând pe ceilalți la fel de supărați fiindcă nici ei nu stau prea bine cu banii.
13. Lumea se ceartă asupra rezultatul partidei; aierul este plin de acuzații. Supărarea este omniprezentă.
14. Cineva zice; haideți bre, este doar un joc. Acum a câștigat barosanul, data viitoare poate altcineva câștigă! Lumea se liniștește; glumele încep din nou.
15.  Lumea se asează la masă și încă o partidă de Monopol începe. Toți au la fel de mulți bani; la masă se gumește și tătă lumea-s prieteni.

Întrebrea este, evident, cine va răsturna tabla de joc de data asta?

B.



miercuri, 2 noiembrie 2011

Dânsul l-a refuzat pe inventatorul internetului

Iată un discurs de marca TED în care Ian Ritchie povestește cum la refuzat pe un tânăr care i-a propus colaborarea la un proiect cu numele ”World Wide Web”... Ritchie este așadar cel care a spus că world wide web n-o să prindă...

marți, 1 noiembrie 2011

Generalizez

Apropo de articolul de mai jos, cel în care am scris că putem da partea din România ce nu ține de Ardeal turciilor, deși mă îndoiesc că turcii o vor; am primit un comentar azi de la cineva în care mi s-a sugerat ca să nu generalizez. Că cică nu toți sunt așa...

Au contraire!

Singura soluție este să generalizez, chiar dacă-ntr-adevăr nu toți sunt așa, căci o majoritate copleșitoare, totuși, sunt exact așa. Am trăit acolo, în Regat, și am văzut ce înseamnă Regatul. Știu din experiență că cei care sunt de treabă, cei care sunt civilizați și cei care dețin un nivel normal de moralitate sunt la fel de puțini precum economiștii responsabili și competenți în Grecia, chiar dacă am avut eu norocul să cunosc câțiva. Așa că generalizez.

Dacă o majoritate nu erau scandalagii, atunci massmedia pe care o avem în România n-ar exista, iar motivul este simplu; massmedia servește ceea ce crede că va creea cea mai mare audiență. Toate ziarele și posturile de TV sunt murdărite cu femei în ipostaze obscene, cu accidente rutiere, cu crime oribile și cu miștouri asupra politicienii din tabăra opusa cea a patronului. În Regat nu doar prostituatele sunt ... prostituate. În Regat, nu doar hoții sunt ... hoți.

Un prieten de-al meu, Clujean din Dieji, Dej pentru regățeni, m-a întrebat, atunci când m-am mutat în panarama aia de oraș cu numele București, dacă mi-am făcut dosarul. Nu știam despre ce vorbea, dar mi-a explicat că în capitala civilizației regățeană, trebuie să faci dosar în care să strângi date compromițătoare despre cei din cercul tău social, ca să poți să intri tare peste ei dacă ai nevoie. Am crezut că glumea. Am fost fraier.

Generalizez fiindcă în regat, orice eșec, la orice nivel și-n orice domeniu, nu doar cel sportiv, este explicat cu o conspirație. Mereu există o scuză, ceva ce este construit cu scopul de-a scuti omul de răspundere. În regat, nimeni n-a pierdut niciodată pe bune, toți au fost mereu furați, sau făcuți, sau ce vreți voi. Ceea ce nu înțeleg regățenii este că atunci, implicit, nici o victorie, nici un progres și nici un succes nu este meritat. Doar furat. Nici un progres nu este curat, ci doar șmecherit (vedeți contractul cu Bechtel, de exemplu). Și asta înseamnă că nimeni nu poate fi bun, capabil și meseriaș. Ca să ai aceste trei aptitudini trebuie să fii responsabil pentru eșecurile tale. Nu mai dezvolt acest gând fiindcă mă îndoiesc că regățenii care-mi citesc blog-ul ar înțelege la ce mă refer.

Iată un alt gând: ceea ce majoritatea regățeniilor refuză să înțeleagă este că primul pas spre a-ți creea o mentalitate de învingător este să devi capabil să zici: ”Nu pot mai mult!” sau ”Felicitări, azi ai fost mai bun!” și nu ”arbitrul/Boc/Băsescu/PDL/PNL/PSD este de vină”!

Și de aia ziceam că turcii n-ar accepta să preia regatul; cine ar vrea câteva milioane de oameni cu o mentalitate de ratați?

Așa că iertați-mă dragi cititori, dar generalizez. Și învăț minte să nu cumva să fiu și eu așa. Acum câteva zile am avut ocazia să mă antrenez cu unul dintre cei mai buni sportivi din lume, mă refer la sportivii care practică sportul meu bineînțeles, și nu jucam prea bine. La moment dat, Martin, așa cum îl cheamă, mi-a dat câteva sfaturi. Reacția mea m-a surprins; am tras aier în piept cu gândul să-i explic de ce nu-mi ieșeau execuțiile. Dar m-am oprit. Mi-am dat seama că sunt Ardelean și nu Regățean. Cum să-i spun eu lui care mi-s problemele, când este de mii de ori mai capabil de cât mine să vadă greșelile pe care le fac. Am tăcut, m-am gândit, apoi i-am spus:

”Da Martin, ai dreptate, așa e cum spui; mersi pentru sfat, am să mă antrenez ca să nu mai fac greșeala asta.” Cuvinte care niciodată nu vor fi rostite de majoritatea regățeniilor.

B.

Star Trek în realitate

Ați văzut in unele filme sci-fi, de gen Star Trek sau Star Wars, cum navele sunt dotate cu ceva ce se numește ”tractor-beam”, cu care agața și cară obiecte cu ajutorului unui laser? Ieri am citit aici că băieții și fetele de la NASA cercetează posibilitatea de a crea ceva asemănător.

Încă un pas spre o societate precum cea din Star Trek...

B.