joi, 18 iunie 2009

Merita efortul. Sper....

Vai, nu mai am nici un pic de inspiratie. Nu stiu daca este din cauza vremii, dar chiar n-am chef de nimic. Trag totusi tare ca sa-mi termin treaba, dar zile ca ultimele zile chiar simt ca nu se intampla nimica. Sunt cam nerabdator si uneori mi-e greu sa-mi maschez iritatia ca totul merge atat de incet. Cineva zicea ca o calatorie lunga se face cu pasi mici. Habar nu am ce inseamna asta deoarece eu sunt genul care vrea sa ajunga la destinatie cat mai repede. Dar ma gandesc ca oricat de incet inaintez, pana la urma tot am sa ajung la destinatie.

Nu stiu cat mai dureaza pana la finalul proiectului meu si nici nu vreau sa ma gandesc prea departe. Ma tem ca o sa ma descurajez atunci cand vad cat de putin am inaintat. Sper ca merita. Toti imi spun ca merita. Probabil ca merita. Eu habar nu am. O fac pentru ca oameni in care am incredere, cei care au fost alaturi de mine in toamna trecuta si in primavara asta, ma incurajaza si imi spun ca merita. Si in ei am incredere. Eu nu cred nimica momentan. Si cred ca este mai bine asa. Pana la urma o sa duc chestia asta pana la capat. Nu vreau sa dezamagesc persoanele care mi-au fost alaturi si care m-au incurajat cand eu imi pierdusem tot curajul.

Acum o saptamana am stat cateva zile i Stockholm. Am locuit intr-un apartament de studenti chiar langa campus-ul Universitatii din Stockholm. A plouat non-stop si termometrul n-a urcat peste 15 grade. Dar mi-a placut. Am avut mult timp sa ma gandesc la toate si la nimic. Am si tras cateva concluzii in privinta cu viata mea si cu persoanele din viata mea. Pana la urma vine un moment in viata in care trebuie sa incepi sa ai incredere in instinctul tau si asta m-am hotarat sa fac. Mi-a devenit foarte clar ca sunt mult mai cinic acuma si poate ca asta este bine. Daca stau sa ma gandesc, lipsa de cinism m-a pus in situatia aia aiurea in care m-am aflat, asa ca daca ma fac si eu mai cinic poate am doar de castigat. Nu stiu, dar din pacate undeva mi se pare logic.

Mi-a mai trecut inca un gand prin cap stand tremurand de frig la o terasa in centrul Stockholmului. Ma intrebam cum as numi acest capitol in viata mea. Am decis ca acest capitol se numeste caut dupa ceva de cautat. Asa se simte. Caut ceva de cautat. Daca intelegeti este bine, daca nu intelegeti nu-i bai, ca nici eu nu-s sigur. Stiu doar ca sunt in cautare de ceva de urmarit in viata si ca inca nu am gasit acel ceva. Starea mea este oarecum de asteptat. Acum 7 ani aveam o ideie si un plan foarte clar cum vroiam sa-mi evolueze viata, dar azi habar nu am. Nici unul dintre visele mele nu sau implinit si acum vreo 3 luni am decis sa abandonez acele vise si sa caut altele. Cred ca de aia ma gandesc la acest capitol din viata mea ca sunt in cautare dupa ceva de cautat.

Nu mai stiu ce sa scriu asa ca mai bine ma intorc inapoi in lumea cartilor.

B.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Succes! Esti tare! se merita!
Vei vedea in viitor de ce.