Ma uitam acum cateva zile la un serial science fiction, Star Trek, si a fost o scena foarte frumoasa. Am sa incerc sa o explic si sper ca cei care nu prea au rabdare cu science fiction sa aiba rabdare, sa se uite dincolo de lucrurile fanteziste si sa vada simbolismul.
Caracterele scenei sunt capitanul navei Voyager si Leonardo da Vinci. Cei doi s-au transportat in modul caracteristic a Star Trek-ului (prin teleportare) dintr-un local, fiind urmariti de cativa fabricanti de arme sub-nucleare. La moment dat s-au oprit pentru ca Leonardo da Vinci refuza sa mai fuga daca nu i se explica ce se intampla; cum a putut sa fie intr-un loc apoi in urmatoarea clipa sa fie altundeva? Pentru cei care nu stiu, in Star Trek este posibila teleportarea. Este un mod de a calatori in care ai putea sa calatoresti din Bucuresti pana la Cluj in cateva secunde. E o chestie de mecanica cuantica si Capitanul Janeway stia ca nu are rost sa sa-i explice lui da Vinci cum functioneaza teleportarea. Cum explici fizica din anii 2400 pentru cineva cu spiritul si nivelul de cunostinta a universului din anii 1400-1500? Dar a fost nevoita sa spuna ceva, fiindca erau urmariti de oameni care nu le doreau binele. Capitanul s-a gandit o clipa scurta apoi se uita spre da Vinci, zambeste si incepe cu o voce blanda, ca si cum ar vorbi cu un copil:
- Maestro, daca dumneavoastra erati o randunica, care erau notiunile vietii atunci? intreaba capitanul.
- Hmm...ca si o randunica as zbura p-aici p-acolo, as aduna bete ca sa-mi construiesc cuibul, as culege rame si alte insecte pentru a ma hrani si primavara as canta cat mai frumos pentru a atrage cineva cu care sa ma imperechez, ii raspunde Leonardo da Vinci capitanului.
- Am inteles, spune capitanul, dar din cuibul dumneavoastra de randunica - cum a-ti privi stiinta, politica si evenimentele din Florenza? intreaba capitanul.
- Pai...n-as putea sa stiu care sunt definitiile acelor fenomene. Ar fi vorba de notiuni care nu le pot intelege nici daca mi-as folosi totul ce stiu ca si randunica, chiar si ca cea mai desteapta randunica din lume, explica da Vinci. Nu as avea cum, continua dansul cu o voce mai scazuta si cu ochii privind in jos spre pamant.
- Atunci, maestre, puteti intelege ca ar fi lucruri si evenimente in aceasta lume, pe care dumneavoastra nu le puteti concepe fiindca sunt dincolo de definitile lumei dumneavoastra? intreaba capitanul.
- Oricat de mult as incerca, n-as putea sa inteleg fiindca sunt o randunica, realizeaza cu o voce mahnita Leonardo da Vinci. Da, haideti sa continua!
Apoi cei doi isi continua fuga si sunt salvati in ultima clipa de nava Voyager. Mi-a placut foarte mult simbolismul acestei scene.
Daca citim istoria omului aflam ca mereu au existat imposibilitati. Iar aceste imposibilitati au fost mereu impuse de limitele omului din era respectiva. Inainte de a putea zbura cu viteza hipersonica, savantii spuneau ca acest lucru este imposibil si ca natura, foarte probabil, nu permite viteze asa de mari. Daca noi nu putem - atunci nu se poate! Omul este foarte arogant in privinta asta. De ce n-ar exista ceva ce noi nu putem auzi sau vedea? Daca suntem atenti si ne uitam in istorie, cele mai mari realizari au fost facute de oameni care n-au acceptat imposibilitati. Si totusi, in societatea de azi, oameni care refuza sa creada in imposibilitati sunt ridiculizati si vazuti ca visatori care nu o sa faca niciodata nimic. Stiu asta fiindca fac parte din acea categorie.
Sunt 32 de ani si de abia acuma am realizat unele lucruri. Un lucru care nu-l mai pot nega este ca n-am ce cauta cu picioarele pe pamant. Sunt un visator si daca nu mi se da voia sa fiu asa nimic n-are sens. Poate am sa realizez lucruri mari, poate nu - este irelevant. Important este sa continui sa fiu ceea ce sunt. O randunica care si-a dat seama ca exista mai mult decat betisioare, rame si cantece de primavara.
B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu