Ce dacă vine primăvara
Atâta iarnă e în noi
Că martie se poate duce
Cu toti cocorii înapoi
In noi e loc numai de iarnă
Vom îngheta sub ultim ger
Orbecăind pe copci de gheață
Ca un stingher spre alt stingher.
Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuiburi si-au făcut la streșini
Si lânga mine nu esti tu
Ninsori mai grave decât moartea
Au fost si sunt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa facă schi.
Si ninge până la prasele
Ninsoarea-mi intră-n în trupul tot
Un dans de oameni de zăpadă
Ce îmbrățișarea n-o mai pot
La noi e iarnă pe vecie
Doi fosti nefericiti amanți
Ia-ți înflorirea, primăvara
Si toți cocorii emigranti.
Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poți sa pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.
Adrian Păunescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu