Se vorbește de civilizație. Cică: ”Da bre, dar nu se compară cu dincolo. Acolo - dincolo - oameni au altă educație și altă gândire.” Normal. Nu se compară. Și totuși eu compar. Și știu că mi-au sărit ochii la totul și cu totul altceva plimbându-mă prin București, prin centrul istoric și printre toate clădirele și monumentele ceaușiste. Nu vedeam neapărat arhitectura atât cât vedeam fața oamenilor pe care-i întâlneam pe stradă.
Toți, sau aproape toți, erau încruntați. Toți se târșeau pe străziile Bucureștiului cu o față de parcă pe umerii lor se odihnea soarta planetei, iar tocmai ei, și nimeni altul, au fost rugați s-o scoată la plimbare în ziua respectivă. Acuma mulți dintre voi vă gândiți că este normal ca românul să fie încruntat și trist, că doar trăiește în România. Urmat de întrebarea: ”Păi nu vezi că nimeni nu ne ajută?” Cu subînțelesul că este neajutorat.
Sunt însă sigur că dacă România se afla pe hartă unde se află Olanda, de exemplu, sau dacă pur și simplu am schimba locul cu olandezii, iar locurile geografice își păstrează istoria politică și culturală, atunci românul cu siguranță va fi la fel de încruntat. Nu cred că hora milogiei ar înceta, așa cum cred mulți care zilnic mă felicită că locuiesc în Suedia. Probabil doar ar suna un pic altfel: ”Păi, vai, doamne ferește dacă nivelul mării crește cu unul sau doi metrii; toată țara va fi inundată! Și politicienii nu fac nimica! Dar asta este, nu? Halal popor merită să fie inundat.”
Toți au probleme. Rezolvarea lor nu este neapărat schimbarea geografică. Poate-i mai simplu și mai eficient să mărești digul ca să nu intre apa. Toți devin însă surdo-muți atunci când cineva, de pildă eu, le zice că sunt mai tari și mai capabili decât cred. Sau că se poate.
Să fii neajutorat și incapabil pare să fie identitatea multora. Și păstrarea identității pare să fie mai important decât îmbunătățirea calității de viață. Iar asta este ceva trist.
B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu