Azi plec. Am stat cât am stat pe malurile dâmbovițene, iar acum trebuie să mă-ntorc la cealaltă realitate, la matematică, la un ritm mult mai lent și la o vreme mult mai răcoroasă. Nu mă plâng fiindcă îmi place matematica și răcoarea. Cu ritmul însă voi avea de muncit fiindcă mereu după o absentă am senzația că primele zile în Suedia mă-mpiedic de toată lumea. Dar nu este o problemă. Doar o observație pe care am facut-o mergând și venind spre și din România.
Ieri, sau alaltăieri, nu mai știu sigur, mă-ntrebam cum pot să știi că șoferul taxi-ului în care te afli este meseriaș. Eram, firește, într-un taxi - nu mi-aș fi pus o asemenea întrebera altfel - și mi-am dat seama că șoferul ”meu” era meseriaș deoarece frâna foarte târziu în toate situațiile. Se băga peste tot, între mașini parcate, între oameni de pe trecerile de pietoni nesemnalizate. Îi băga pe toți în ... și, dacă nu era destul, pe lângă bagatul mai și ieșea câte-o înjurătură la fiecare trei-patru cuvinte. Inițial m-am enervat deoarece nu-mi place acel soi de oameni, acel comportament. Dar ulterior, undeva pe Ulița Mare din Capitală, mi-am dat seama că mă enervez degeaba. Și c-ar trebui să privesc situația un pic altfel pentru că nervii mei erau și așa degeaba.
M-am hotărât, așadar, să încerc să apreciez pasiunea și hotărârea cu care șoferul meu mă ”șoferează”. Transformarea a fost totală și surprinzătoare. Practic, omul a luptat un râzboi pentru mine, pentru sosirea mea la o anumită destinație mai mult sau mai puțin teafăr. Asta dacă vreodată v-ați pus problema cum să transformi un manelist besmetic într-o mașină galbenă în acel tip care-i dădea lanțeta cavalerului aflat pe un cal chiar înainte de luptă.
Întrebarea rămâne însă; cine-i cavalerul? Și care a fost lupta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu