Plâng apele în noaptea asta
Şi, într-un vaier îndelung,
Oftări mi-ating în zbor fereasta,
Şi-n zbor la patul meu ajung.
O groază sufletu-mi supune
Şi-n aşternut eu mă cufund
Când stihuri de îngropăciune
Vin din prăpăstii fără fund.
Plânsori şi gemăte şi şoapte
De-a lungul apelor s-aştern,
Şi-n pacea miezului de noapte
Par smulse dintr-un plâns etern.
Pesemne-acu-i grozava clipă
Când moartea s-a pornit la drum,
Şi bate tainic din aripă
Deasupra mărilor acum.
Toţi robii zăvorâţi sub apă
Îşi simt stăpâna şi tresar,
Ei sparg a valurilor groapă
Şi plâng cu plânsul lor amar.
Împins de-o nepătrunsă lege
Se cere lutul în pământ:
Sărmane suflete pribege
Îşi cer o cruce şi-un mormânt...
O ramură întârziată (1938 - postum)
Nu ţi-a fost dat să vezi vreodată,
Când toamna palidă coboară,
Într-o grădină despoiată,
O ramură întârziată
Ce-a înflorit a doua oară?
Nu te-ai oprit atunci în cale
Să te întrebi: ce taină, oare,
Ascund înţelepciunii tale
Înfriguratele petale,
Ca mâine stinse, fără soare?...
Şi dac-o blândă-nduioşare
Ţi-a frânt o clipă-n ochi lumina,
Cum stai aşa, întrebătoare,
Uitându-te la biata floare,
Ai înţeles a cui e vina?
E raza, care toamnei mute
I-a dat fiorul primăverii.
Şi-n preajma morţii abătute
A picurat, pe neştiute,
Un strop din cântecu-nvierii...
Octavian Goga (1881-1938)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu