Eu sunt un idealist care crede în diverse noţiuni nobile şi nespecificate; un fraier cum se mai spune prin Bucureşti. Când eram mic, că acuma-s mare, chiar dacă în unele aspecte încerc să ramân mic, eram fascinat de stele, de univers şi de posibilitatea de a merge acolo departe. Când am auzit "to boldly go where no man has ever gone before" am devenit fan Star Trek.
Dar nu credeam că v-a fi cum e în acel serial, am devenit fan pentru că personajele erau ca mine, uitându-se mereu spre cer şi întrebându-se oare ce-i dincolo de steaua aceea sclipitoare. Apoi m-am lovit de relativitate, de Albert Einstein, care mereu vroia să-mi omoare visul aflări secretelor dincolo de sistemul nostru solar, de galaxia noastră sau de universul nostru. Acea idee absurdă cum că ar putea exista mai multe universe, ceea ce unii care se ocupă de teoria corziilor susţin că este o posibilitate, dacă calculele lor sunt într-adevăr corecte, erau fantezi în capul meu când aveam vreo 10 sau 11 ani şi mie nici acuma nu mi se pare chiar aşa de absurdă noţiunea universelor multiple...
Sunt unii, visători ca mine, care nu pot accepta teoriile lui Einstein. Ba chiar le refuză. Şi eu ştiu de ce. Einstein a avut dreptate. Dânsul este însă un erou pentru mulţi. Teoriile lui sunt valabile şi acum cu o 100 de ani mai târziu şi el este cel mai celebru fizician din lume. Dacă cauţi cuvântul "geniu" într-un dicţionar vei găsi o poză cu austriacul sau neamţul, sau ce-a fost, cu o mustaţă şi-o freză care-i sfidează propriile teorii. Şi-atunci de ce mai există oameni care nu acceptă ceea ce ne-a dovedit el?
Răspunsul este simplu; pentru că Einstein ne-a micşorat universul. Cei cărora li-e greu să accepte rezultatele lui Einstein sunt visători care nu vor să accepte că pentru noi, la nivelul la care suntem, universul devine foarte repede foarte abstract şi de neatins. Eu nu mă-ncadrez în categoria celor care nu acceptă relativitatea. Deşi sunt şi eu visător, încerc să-mi folosesc şi celulele gri din când în când. Aşa că mă aflu-n categoria celor care admiră complexitatea muncii lui Einstein, dar care cred că vom putea merge cu curaj unde alţii n-au fost niciodată, trebuie însă să descoperim ceea ce l-a depăşit până şi pe Albert Einstein întâi.
Acum câteva zile am găsit un articol al căruia titlu anunţaseră că au fost observaţi fotoni trecând prin materie complexă cu o viteză mai mare decât viteza luminii. Vă daţi seama că un articol din ăla e pentru unul ca mine ceea ce e o femeie pentru un matematician cu-n salar amarât de la o universitate oarecare; un vis prea bun pentru a fi adevărat. Şi-ntr-adevăr aşa a fost.
A fost vorba de o iluzie optică pâna la urmă. Nici-un bit de informaţie n-a călătorit mai repede decât acea barieră de viteză (C), ceea ce este necesar pentru a putea merge acolo departe; iar eu, precum matematicianul, mi-am înghiţit dezamâgirea, am închis calculatorul şi m-am bagat la somn cu gândul că dacă nu acumă atunci cu siguranţă altcândva. Nevoia de a nu renunţa la un vis, precum nevoia primală de a avea un partener de sex opus, face parte din omenire.
Articolul, dacă vă mai înteresează, şi chiar vi-l recomand deoarece a fost destul de interesant lăsând la o parte titlul înşelător, îl puteţi găsi pe aici: sciencedaily.com
B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu