Eu eram mereu foarte neastamparat pe vremea cand locuiam in Suedia si niciodata nu puteam intelege de ce nu pot gasi pace si liniste. Eram mereu tachinat de prieteni cum ca eram un pic ciudat, ca opiniile mele erau ciudate si ca mereu aveam prea multe haine pe mine decat ar fi indicat de anotimp. Sa stiti ca suedezi poarta tricou vara pentru ca este vara si nu pentru ca este cald. Eram mereu cel cu temperamentul vulcanic, eram mereu Ilie Nastase intr-o societate plina de Bjorn Borg. Acest lucru ma facut mereu sa simt ca nu apartin intre ei.
Prin 2002 am mers impreuna cu inca 59 de insi la un team-building in Estoril, Portugalia. Eram singurul om din grupul nostru care nu era de origine scandinava, restul erau toti suedezi sau finlandezi. Deja de la aterizarea noastra pe aeroportul din Lisabona am inceput sa scap de sentimentul ca inca nu apartin undeva. Totul era atat de familiar, desi eu nu fusesem niciodata in Portugalia. Imi aduc aminte ca nordicii se uitau ciudat in jurul lor strambandu-si nasul la "ciudatenile" sud-europene. Eu, pe de alta parte, ma simteam ca pestisorul in apa, adica, ca acasa, iar acest sentiment surprinzator ma facea si pe mine, la randul meu, sa-mi stramb nasul. Mi se parea ciudat ca ma simteam acasa undeva unde sunt pentru prima data-n viata. Limbajul corporal al persoanelor din grupul nostru era asadar uniform, toti isi strambau nasul, doar ca unul, adica eu, se afla ca deobicei intr-un univers diferit de restul.
Teambuilding-ul era programat zilnic intre orele 10.00 si 13.00, dupa care puteam face ce vroiam. Vremea era cum este la noi la-nceputul lunii Mai. Pe la ora 13, cand terminam "cursurile", toti mergeau sus in camerele lor, se schimbau si fugeau repede-repede la piscina. Eu nu puteam sa-mi inchipui sa mor de frig, asa ca, in loc sa stau cu ei si sa devin o sculptura atractiva de gheata, preferam sa ma plimb prin Estoril. Am gasit, printre altele, un mic magazin cu trabucuri Cubaneze si evident ca mi-am cumparat cateva. Daca aveti ocazia, va recomand Estorilul cu mare placere. Este foarte frumos.
O zi nu am mai avut chef sa ma plimb, asa ca la ora 13, cand toti se grabeau sa se schimbe si sa ajunga la piscina m-am dus si eu sus in camera si m-am schimbat din costum in jeansi, o camase alba bengoasa si o geaca neagra de piele care ma facea sa arat ca unul dintre cei din Oceans Eleven. Pe drum spre piscina m-am oprit la bar si mi-am comandat un Cuba Libre (pentru cititorii pocaiti, Cuba Libre este Bacardi cu Coca Cola) si, pana barmanul mi l-a facut, am aprins unul dintre uriasele mele trabucuri Cubaneze, care aveau o lungime de 15 cm si un diamtru de 3 cm.
Inchipuiti-va ca am iesit afara la eschimoi imbracat super-hollywood-cool, cu ochelari de soare smecheri, cu-n mega trabuc in gura si un Cuba Libre-n mana. Pana si Pablo Escobar ar fi fost gelos de tinuta mea. Instantaneu s-a facut liniste printre eschimoi si pingvinii nu mai stropeau cu apa din piscina. M-am dus si m-am asezat pe un scaun si am inceput sa privesc cum 59 de scandinavi, cel putin in ochii mei, se jucau jocul "cine moare de frig primul". 59 de dezbracati care incercau sa se bronzeze si unul imbracat care savura un trabuc imens se aflau asadar langa o piscina undeva in Estoril atunci cand viata mea a-nceput sa se schimbe.
Cei 59 incepuse la moment dat sa se lege de omul cu trabucul. "Mai Bogdane, nu ti-e cald?" sau "Ce ciudat esti!" spuneau ei. Niciodata nu m-am simtit atat de lasat pe din-afara ca atunci. Aproape ca mi-a venit sa plang de tristetea, deoarece imi doream atat de mult sa apartin si eu undeva. Asa ca le-am intors spatele ca sa nu vada ca, desi ei radeau si glumeau bineintentionat, pe mine chiar ma durea. Cum le-am intors spatele am inceput sa privesc oameni de pe strada, cum se plimbau si, mai ales, cum erau imbracati. Erau imbracati ca mine!
Atunci mi-am dat seama ca nu eu sunt cel ciudat ci ciudatii sunt cei 59 de dezbracati. Portughezii sunt ca spaniolii, care sunt ca francezii, care sunt ca italienii, care sunt ca croatii care sunt ca noi. Pe tera se afla vreo 9 milioane de suedezi, 4 milioane de finlandezi si restul omenirii. Eu semanam cu restul omenirii, desi toata viata am crezut ca sunt ciudat, in clipa aia s-a aprins vestitul bec asupra capului meu si am realizat ca nu-s ciudat. Realizarea ca, de fapt, eram un om normal care traia intre oameni ciudati a fost uluitoare pentru mine. Imi dadusem seama ca poate este loc si pentru mine undeva.
Aceasta concluzie a-nceput un proces in mine, care a rezultat ulterior in mutarea mea in Romania. A durat cativa ani, dar incet-incet mi-am gasit si eu identitatea. Poate este greu de inteles daca esti crescut in tara ta natala si este foarte usor sa ma judeci ca un om irational si chiar iresponsabil. Pentru cei care ma judeca si stiu ca sunt cativa (cel putin doua surori), va provoc sa umblati o zi in pantofi mei.
E greu sa ai vreun habar, atunci cand n-ai nici macar habar despre ce n-ai habar.
B.
PS Daca cineva are chef sa-mi corecteze aceasta postare (si celalalte), astept cu nerabdare mail-urile voastre. Adresa de mail o puteti gasi in profilul meu. DS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu