joi, 31 decembrie 2009

La mulţi ani!

A trecut şi 2009. A fost un an ciudat, un an în care am învăţat care mi-s prietenii şi cine-şi doreşte cu adevarăt binele meu. Am invăţat ce înseamnă să fii minţit cu tupeu şi am cunoscut o generozitate enorma care şi acuma-mi provoacă lacrimi când îmi amintesc. A fost un an plin de dezamăgiri amare, dar şi de descoperiri care m-au bucurat enorm de mult. A trecut şi acum aleg să privesc spre viitor, spre 2010.

Vreau să-i mulţumesc familiei Niţu din Bucureşti. Voi fii mereu dator... Nu ştiu ce-ar fi fost fără voi. Acuma ştiu doar că-ntr-adevăr există îngeri. Sunt oameni extraordinari care intervin chiar atunci când trebuie şi n-o fac din obligaţie - o fac fiindcă sunt îngeri. Cuvântul mulţumesc nici măcar nu începe să exprime ceea ce vreau să le spun familiei Niţu din Bucureşti. Dar fiindcă sunt un analfabet când vine vorba de limba română sunt forţat să mă rezum la un simplu: Mulţumesc!

Doresc tuturor un an nou plin de bucurii, de prosperitate şi de frumuseţe. Cele mai bune clipe din 2009 să fie cele mai rele din 2010!

Acum merg să aprind o lumânare. O dată pe an merg şi eu - în caz că... Am să aprind o lumânare pentru cei care mi-s dragi cu dorinţa că ei vor avea un 2010 plin de prosperitate si că dorinţele lor se vor îndeplini!

B.

Un comentariu:

Fam.Nitu spunea...

Multumim mult pentru cuvintele frumoase! Esti binevenit oricand! La multi ani si tie si sa dea Domnul sa fie primul cel mai bun an din cei ce vor urma!