miercuri, 29 decembrie 2010

La o cafenea din Stockholm

De cele mai multe ori bloguiesc de acasă, în pijama și cu o ceașcă de cafea rece, căci mereu uit să beau și cafeaua ajunge mereu să se receasca. De fapt cred că așa am ajuns să-mi placă cafeaua rece. Așa că scriu pe blog până mi se răcește cafeaua.

Azi nu bloguiesc de acasă. Sunt la o cafenea în orașul vechi din Stockholm. Cafeaua din fața mea este atât de fierbinte încât sunt convins că, de fapt, este în starea de plasmă, deci prea fierbinte pentru a fi băută, sau suficient de fierbinte pentru a iniția procesul de fuziune dintr-un tokamak, punctul de vedere depinde de inclinația filosofică fiecăruia, iar înainte de a fi băută, cafeaua mea, trebuiă să se mai răcească puțin.

Aștept să vină un prieten. Prima întâlnire pe care o aveam programată azi a fost anulată din cauza lipsei de timp și o lucrare care trebuie terminată până mâine, așa că am vorbit doar la telefon cu persoana respectivă și am convenit să ne vedem altcândva, atunci când este mai convenabil din punct de vedere al timpului.

Am observat ceva ciudat în drum spre cafeneaua mea preferată din Stockholm. De la stația de metrou și până la cafenea sunt mai multe trasee, unele mai aglomerate, altele mai puțin aglomerate, dar toate sunt cam la fel de lungi dacă ar fi să le măsurăm. N-am mai fost pe aici de ceva vreme și mă-ndreptam spre cafenea pe unul dintre traseele mai aglomerate când mi-am adus aminte de ce s-a-ntâmplat acum câteva săptămâni nu departe de unde mă aflu acum, mă refer la acel atac sinugicaș, iar asta m-a făcut să aleg unul dintre traseele mai puțin aglomerate.

Acum, stând înauntru în căldura cafenelei, cu o cafea fierbinte-n fața mea, prea fierbinte pentru a putea fi băută, atât de fierbinte încât reacția din ceașcă produce suficinet de multă energie electrică pentru a-mi menține laptop-ul pornit, iar eu trebuie să aștept să se răcească că să nu-mi pârlesc limba și gâtul, îmi dau seama cu-n strop de tristețe că Stockholm-ul și-a pierdut un pic din acea inocență care totuți exista. Și când mă gândesc că sunt milioane de oameni care zilnic trăiesc aceeași teamă, dar de nenumărate ori mai gravă, mi-e greu, chiar imposibil, să nu simt o oarecum mulțumire că sunt aici și nu dincolo.

S-a răcit cafeaua.

B.

2 comentarii:

nico229 spunea...

Am citit azi articolul tau despre cafeneaua din Stockholm si pe cele despre Assange.
Nu ma pot opi sa nu fac o paralela intre exemplul dat de tine si un eveniment petrecut acum 3 ani in Petrila, judetul Hunedoara.
In acel caz a fost vorba despre o explozie la mina in care au murit oameni. Poate ca-ti va parea absurd dar nu am realizat niciodata ca astfel de lucruri mi se pot intampla mie tie sau oricarei persoane dragi pana in acea zi.
o persoana importanta pentru mine lucra la vremea respectiva in mina de la Petrosani. La stiri nu se precizase exact unde a avut loc explozia respectiva.
Pana in ziua de azi imi aduc aminte de ce am simtit in momentul in care vorbind la telefon cu acea persoana mi s-a spus doar atat "Sunt bine, nu am patit nimic".
In exemplul tau ar fi putut fi oricine dupa cum ai spus si tu...
Poate ca ti-ai "pierdut inocenta" in astfel de situatii dar macar pentru un moment ai fost in situatia de a astepta cu disperare sa auzi la telefon "sunt bine nu eram acolo" ?
Pentru ca ceea ce simti tu acum cred ca e un sentiment de deviatie al Vinei supravietuitorului, si asta o spun partial din pricina situatiei prin care am trecut anterior.
Da se poate intampla oricui un astfel de lucru dar pana nu se intampla langa cineva cunoscut sau drag macar partial suntem cu totii nepasatori fata de existenta unor astfel de evenimente...
Mi-ai spus o dat ca daca ai avea cum ti-ar placea sa faci un aparat capabil sa calculeze cand un sofer va depasi viteza, intr-un mic orasel de provincie cu centrala candu alaturi.
Presupun ca eu as vrea mai degraba sa poti creea un aparat capabil sa calculeze cand cum si unde au loc astfel de evenimente... poate asa inocenta lumii inconjuratoare va dura mai mult

Crenguta spunea...

si-asa mi-era dor de stockholm, articolul tau nu ma ajuta :)) acum mi-e si mai dor. enjoy! eu numar zilele pana ma intorc in suedia :))