duminică, 30 noiembrie 2008

JFK si Neil Armstrong - vise umede pentru carcotasi

Viata este plina de oportunitati. Suntem mereu bombardati de oportunitati, iar unii stiu sa profite mai mult decat altii. Totul depinde de visele omului, caci fara vise mari omul stagneaza si se scufunda-n mediocritate. De cand suntem mici, socieatate ne invata ca studiile sunt cheia succesului, dar marea majoritate din oamenii cu cel mai mare succes sunt fara facultate.

Top 10 cei mai bogati oameni din lume nu au nu stiu ce studii superioare. Sunt studii in SUA care arata ca doar 25% din tot ce se preda la univeristaiile de economie are relevanta in "viata adevarata". Societatea sustine totusi in continuare ca SINGURA cheie al succesului sunt studile superioare. In opinia mea acest lucru este un mare fals. Daca nu esti capabil sa visezi si sa vezi oportunitati, nu conteaza facultatea. Asta nu inseamna ca studii superioare sunt o pierdere de vreme, dar ele nu-ti garanteaza succesul. Multi fac greseala ca cred ca "sau scos" pentru ca au o facultate. Multi parinti cred ca copii lor sunt asigurati pe viata doar pentru ca au terminat o facultate. Citigroup dau afara 50 000 de oameni si alti 70 000 au ajuns fara serviciu pe Wall Street. Marea majoritate au cel putin o facultate.

Evident ca o facultate nu strica, dar nu mai este asa cum era acum 20 sau 50 de ani, cand facultatea iti garanta o buna-stare materiala. Este nevoie si de alte lucruri care nu se predau in nici o scoala. Siguranta si stabilitate in viata este, in opinia mea, abilitatea de a vedea oportunitati. Daca esti genul care vede oportunitati nu conteaza ce ti se intampla, mereu aterizezi in picioare si gasesti altceva. Dar pentru a putea vedea oportunitati trebuie sa ai curajul sa visezi si atunci cand totul este negrul si esti cuprins de un frig naucitor.

Cele mai nerealiste vise nasc cele mai imposibile teluri care, la randul lor, inspira la cele mai extraordinare fapte. Orice vis poate fii transformat cu usurinta intr-un tel. Se face prin a-i da visului un termen limita, un dead-line. Omenirea a avut mereu un vis imposibil. Sau scris carti despre acest vis si, de exemplu, cartea scrisa de Jules Verne pe aceasta tema a devenit o carte clasica. Dar totusi, cine au fost primi care au calcat pe suprafata lunei?

Primi care au tranformat acel etern si imposibil vis al omeniri intr-un tel au fost americanii. Presedintele John F. Kennedy a spus in 1961 ca nu numai ca au sa trimita un om pe luna, dar si ca intentioneaza sa-l trimita in acel deceniu, transformand asadar visul imposibil intrun tel nerealist. Americanii au fost primi care au spus concret cand aveau sa ajunga pe luna si nu este de mirat ca ei au fost primii.

Pe data de 20 iulie 1969 Neil Armstrong a calcat pe luna devenind asadar un Cristofer Columb contemporan.



Omenirea a calcat in premiera pe un alt corp celest pentru ca suficient de multi oameni au crezut in vorbele lui Kennedy. Oare cati oameni in 1961 nu-l luau la misto pe Kennedy? Oare cum ar fi reactionat la noi carcotas cu emisiuni a la Huidu si Gainusa daca traiau atunci in 1961? Probabil ar fi facut misto de Kennedy pana in 1969. Pe de alta parte, carcotasi nu au contribuit constructiv niciodata la altceva decat la propria lor fericire. Pacat ca la noi li se acorda atata importanta. Dar este mai usor sa faci misto decat sa fii constructiv si nici nu-ti trebuie atata inteligenta ca sa iei totul la misto. Nu ma refer doar la cei doi mentionati mai sus, ci la toti carcotasi din tara noastra. Niste imbecili care pun bete in roata oamenilor constructivi care incearca sa faca ceva.

Eu ma intreb cati oameni in societatea noastra au ajuns plafonati doar pentru ca sau invatat sa fie realisti? Cati oameni traiesc anchorati in mediocritate pentru ca, din frica, sau maturizat si nu mai traiesc cu capul intre nori ci cu picioarele pe pamant? Cati oameni au ajuns carcotasi pentru a-si ascunde propria lor neputinta? Avand in vedere cat de populara este emisiunea "Cronica Carcotasilor" imi dau seama ca sunt milioane de romani care nu mai viseaza ci carcotesc. Au fost alegeri azi. Se va schimba ceva? Sau continuam sa fim o tara cu potential, dar care nu mai are curajul sa viseze?

Sa fii un om liber, un om excelent, este sa ai vise mari si sa muncesti pentru visele tale. Devenim ceea ce gandim asa ca trebuie sa avem grije cum gandim. As face bine sa-mi ascult propriul sfat.

B.

PS Rog frumos sa-mi corectati limbajul si gramatica. DS

Comentarii

M-am uitat prin setari si am observat ca nu oricine poate sa scrie comentarii. Acum am schimbat acest lucru.

B.

joi, 27 noiembrie 2008

Estoril, Cuba Libre si tinuta lui Pablo Escobar mi-au schimbat viata....

Eu eram mereu foarte neastamparat pe vremea cand locuiam in Suedia si niciodata nu puteam intelege de ce nu pot gasi pace si liniste. Eram mereu tachinat de prieteni cum ca eram un pic ciudat, ca opiniile mele erau ciudate si ca mereu aveam prea multe haine pe mine decat ar fi indicat de anotimp. Sa stiti ca suedezi poarta tricou vara pentru ca este vara si nu pentru ca este cald. Eram mereu cel cu temperamentul vulcanic, eram mereu Ilie Nastase intr-o societate plina de Bjorn Borg. Acest lucru ma facut mereu sa simt ca nu apartin intre ei.

Prin 2002 am mers impreuna cu inca 59 de insi la un team-building in Estoril, Portugalia. Eram singurul om din grupul nostru care nu era de origine scandinava, restul erau toti suedezi sau finlandezi. Deja de la aterizarea noastra pe aeroportul din Lisabona am inceput sa scap de sentimentul ca inca nu apartin undeva. Totul era atat de familiar, desi eu nu fusesem niciodata in Portugalia. Imi aduc aminte ca nordicii se uitau ciudat in jurul lor strambandu-si nasul la "ciudatenile" sud-europene. Eu, pe de alta parte, ma simteam ca pestisorul in apa, adica, ca acasa, iar acest sentiment surprinzator ma facea si pe mine, la randul meu, sa-mi stramb nasul. Mi se parea ciudat ca ma simteam acasa undeva unde sunt pentru prima data-n viata. Limbajul corporal al persoanelor din grupul nostru era asadar uniform, toti isi strambau nasul, doar ca unul, adica eu, se afla ca deobicei intr-un univers diferit de restul.

Teambuilding-ul era programat zilnic intre orele 10.00 si 13.00, dupa care puteam face ce vroiam. Vremea era cum este la noi la-nceputul lunii Mai. Pe la ora 13, cand terminam "cursurile", toti mergeau sus in camerele lor, se schimbau si fugeau repede-repede la piscina. Eu nu puteam sa-mi inchipui sa mor de frig, asa ca, in loc sa stau cu ei si sa devin o sculptura atractiva de gheata, preferam sa ma plimb prin Estoril. Am gasit, printre altele, un mic magazin cu trabucuri Cubaneze si evident ca mi-am cumparat cateva. Daca aveti ocazia, va recomand Estorilul cu mare placere. Este foarte frumos.

O zi nu am mai avut chef sa ma plimb, asa ca la ora 13, cand toti se grabeau sa se schimbe si sa ajunga la piscina m-am dus si eu sus in camera si m-am schimbat din costum in jeansi, o camase alba bengoasa si o geaca neagra de piele care ma facea sa arat ca unul dintre cei din Oceans Eleven. Pe drum spre piscina m-am oprit la bar si mi-am comandat un Cuba Libre (pentru cititorii pocaiti, Cuba Libre este Bacardi cu Coca Cola) si, pana barmanul mi l-a facut, am aprins unul dintre uriasele mele trabucuri Cubaneze, care aveau o lungime de 15 cm si un diamtru de 3 cm.

Inchipuiti-va ca am iesit afara la eschimoi imbracat super-hollywood-cool, cu ochelari de soare smecheri, cu-n mega trabuc in gura si un Cuba Libre-n mana. Pana si Pablo Escobar ar fi fost gelos de tinuta mea. Instantaneu s-a facut liniste printre eschimoi si pingvinii nu mai stropeau cu apa din piscina. M-am dus si m-am asezat pe un scaun si am inceput sa privesc cum 59 de scandinavi, cel putin in ochii mei, se jucau jocul "cine moare de frig primul". 59 de dezbracati care incercau sa se bronzeze si unul imbracat care savura un trabuc imens se aflau asadar langa o piscina undeva in Estoril atunci cand viata mea a-nceput sa se schimbe.

Cei 59 incepuse la moment dat sa se lege de omul cu trabucul. "Mai Bogdane, nu ti-e cald?" sau "Ce ciudat esti!" spuneau ei. Niciodata nu m-am simtit atat de lasat pe din-afara ca atunci. Aproape ca mi-a venit sa plang de tristetea, deoarece imi doream atat de mult sa apartin si eu undeva. Asa ca le-am intors spatele ca sa nu vada ca, desi ei radeau si glumeau bineintentionat, pe mine chiar ma durea. Cum le-am intors spatele am inceput sa privesc oameni de pe strada, cum se plimbau si, mai ales, cum erau imbracati. Erau imbracati ca mine!

Atunci mi-am dat seama ca nu eu sunt cel ciudat ci ciudatii sunt cei 59 de dezbracati. Portughezii sunt ca spaniolii, care sunt ca francezii, care sunt ca italienii, care sunt ca croatii care sunt ca noi. Pe tera se afla vreo 9 milioane de suedezi, 4 milioane de finlandezi si restul omenirii. Eu semanam cu restul omenirii, desi toata viata am crezut ca sunt ciudat, in clipa aia s-a aprins vestitul bec asupra capului meu si am realizat ca nu-s ciudat. Realizarea ca, de fapt, eram un om normal care traia intre oameni ciudati a fost uluitoare pentru mine. Imi dadusem seama ca poate este loc si pentru mine undeva.

Aceasta concluzie a-nceput un proces in mine, care a rezultat ulterior in mutarea mea in Romania. A durat cativa ani, dar incet-incet mi-am gasit si eu identitatea. Poate este greu de inteles daca esti crescut in tara ta natala si este foarte usor sa ma judeci ca un om irational si chiar iresponsabil. Pentru cei care ma judeca si stiu ca sunt cativa (cel putin doua surori), va provoc sa umblati o zi in pantofi mei.

E greu sa ai vreun habar, atunci cand n-ai nici macar habar despre ce n-ai habar.

B.

PS Daca cineva are chef sa-mi corecteze aceasta postare (si celalalte), astept cu nerabdare mail-urile voastre. Adresa de mail o puteti gasi in profilul meu. DS

miercuri, 26 noiembrie 2008

Lidership

Din nou scriu desi ar trebui sa dorm, dar, din motive pe care doar cateva persoane apropiate de mine le stiu, nu vreau sa ma duc acasa.

Azi am vorbit cu-n prieten bun din Suedia. Il cheama Arto si este fostul meu mentor. Vorbind cu el mi-am dat seama cat de mult am regresat ultimii doi-trei ani, dar recand peste acest lucru, am si-nceput sa ma gandesc la ce vorbeam cu Arto atunci cand locuiam in Suedia. Noi doi vorbeam foarte mult despre lidership, adica manieara in care o persoana pusa-n pozitie de conducere conduce. Sunt de parere ca multi, poate chiar marea majoritatea dintre cei cu pozitii superioare in firme sau in societate, mai ales la noi in Romania, nu sunt lideri in adevaratul sens al cuvantului. Cati dintre oameni cu functii de lider in Romania ar avea urmasi daca n-ar avea posibilitatea sa foloseasca biciul concedieri? Daca iti faci un SRL si angajezi doi oameni, esti lider sau patron? Daca ai bani inseamna neaparat ca esti expert in toate domenile? Daca ai 2,5 miliarde de euro, inseamna ca sti fotbal?

Sunt foarte multi oameni care sunt sefi, patroni, directori, presedinti si tot ce mai este, dar eu indraznesc sa spun ca 95% din ei nu sunt lideri. Un lider trebuie sa conduca o multime de oameni intr-o directie prestabilita folosind uneltele obisnuite lider-ului - biciul si morcovul. Vreau sa spun ca eu sunt absolut convins ca daca li se ia biciul sau morcovul oamenilor cu functii de conducere din tara noastra, ei n-ar mai sti cum sa conduca. Dovada? Parlamentari nostri!

Aproape toti au fost in postura de conducere inainte sa intre in parlament. Acum sau apropiat alegerile si ei au nevoie de voturi pentru a-si mentine functia. Ganditi-va ca nu mai au biciul. Ei sunt nevoiti acum sa ceara voturi de la oameni, dar nu au cum sa-i ameninte cu biciul deoarece nu-i poate da afara din Romania pe cei care nu-i voteaza. Si fara bici ce au facut? Evident! Au exagerat cu morcovul. Au marit salarile profesorilor cu 50%! Incredibil. Adica, sa nu ma credeti un om rau, profesorii ar merita o crestere de salariu chiar cu 400%, dar acest lucru nu este posibil. Nu se poate nici macar o crestere cu 50% atata timp cat romanul nu este dispus sa plateasca mai multe impozite. Acum stam cu toti si ne uitam la circul care a urmat cand acesti neputiciosi incearca sa se scoata fara sa-si asume vreo responsabilitate. Un lider isi asuma responsabilitatea si la bine si la rau - seamana cu un prieten adevarat si este la fel de rar ca un prieten adevarat.

Cea mai populara persoana in functie de conducere din Suedia este directoarea pe Suedia de la IKEA. A fost votata de DAGENS INDUSTRI (echivalentul Ziarului Financiar de la noi sau Financial Times in Marea Britania) Ea si-a inceput cariera lucrand la casele de marcat. IKEA este cunoscuta ca o companie unde poti sa incepi maturand pe jos si sa ajungi director de magazin sau de tara. Ea a fost votata drept cel mai popular sef si cel mai popular lider din Suedia. Este interesant ca ea, desi este marea directoare, cel putin o zi sau doua pe luna se duce si lucreaza la casele de marcat, nu pentru ca trebuie, ci pentru ca vrea. Respect! Un adevarat lider nu se vede mai presus decat cei pe care-i conduce. Un adevarat lider este lider prin fapte si nu prin fite a la Becali, Borcea si tot cum ii cheama. Un adevarat lider nu le cere altora ce n-ar face si el. Daca este nevoie, un adevarat lider este primul care soseste dimineata la birou si ultimul care pleaca. Un adevarat lider spune "faceti asa pentru ca asa am facut eu", "faceti asa pentru ca asa as face si eu" sau ca "faceti asa pentru ca asa fac si eu". Daca un ordin de-a lui nu se incadreaza in aceste trei categori, nu este lider. Poate are o functie de lider, dar nu este lider.

Din pacate peste tot in lume, nu numai in Romania, oameni care prind un loc de conducere, in clipa in care lau prins, nu mai au binele colectivului pe care-l conduc in fata ochilor. Tot ce gandesc este cum sa nu-si piarda functia. Intr-un fel este de inteles deoarece, daca esti pe varful piramidei, singura cale este in jos.

Un adevarat lider nu a cautat lidershipul, ci a fost nominat lider de cei din jurul lui pentru ca a facut doar ce ar vrea sa faca altii pentru el. In asa fel, el poate continua sa ia decizii corecte si cand se afla in varful piramidei, deoarece n-are frica ca-si va pierde functia. Daca tot ce esti in lumea asta este sa fii director la o firma, si tu trebuie sa iei o decizie care tu sti ca este una favorabila pentru colectiv, dar nu si pentru pastrarea functiei tale, vei mai lua acea decizie? Sau iti vei proteja functia? Daca tot ce esti in lumea asta este sa fii director la aceasta firma, atunci probabil esti mult mai dispus sa-ti aperi functia chiar daca colectivul pe care ar trebui sa-l conduci pierde. Asta este adevarata problema al lidership-ului nostru. Sunt niste banci prin lume care si-au dat seama de acest adevar ultimele luni.

Am vazut un film, "Any Given Sunday", in care cineva s-a batut de piept si a spus "I'm a leader", la care cineva i-a raspuns: "Yeah, you're a leader allright, but is there anyone following?" O replica absolut geniala!

B.

P.S Sunt absolut frant si din acest motiv va rog sa treceti peste greselile gramatice... Am scris pentru ca trebuia sa iasa din mine, nu pentru ca scriu corect. D.S

Actiune civica

Asociatia Umanista Romana invita presa la o actiune civica de informare corecta a opiniei publice
cu privire la gravele deficiente ale procesului electoral
care vor conduce la desfasurarea unor alegeri profund nedemocratice in data de 30 noiembrie 2008.

Actiunea va avea loc pe trotuarul din fata intrarii in TVR din Calea Dorobantilor nr. 191 (la intersectia cu strada Ermil Pangrati),
joi 27 noiembrie, intre orele 13.00 - 14.00.

In cadrul actiunii vor fi prezentate presei o serie de detalii legate de faptul ca alegerile din 30 noiembrie, prin felul in care au fost organizate,
incalca grav principiile minimale pentru a putea fi considerate universale, egale si libere.

Alegerile sunt organizate in conditiile:

- unei grave discriminari intre partide
- unei grave discriminari intre alegatori
- unei premiere mondiale: este pentru prima data in istoria alegerilor cand vor participa partide care nu au nici macar o sansa teoretica de a obtine vreun mandat ceea ce anuleaza pretentia scrutinului din 30 noiembrie de a reprezenta alegeri democratice. In aceasta situatie se afla 3 partide din cele 11 care participa la alegeri.
- unui demers ratat de reformare a clasei politice romanesti: Legea electorala nr. 35/2008 cu modificarile ulterioare nu raspunde dezideratului de a reforma clasa politica, ci va genera un si mai mare scepticism din partea cetatenilor asupra clasei politice. Noul sistem adoptat este, pe de o parte, unul original romanesc si contine grave deficiente, iar pe de alta, este deosebit de greu de inteles de catre nespecialisti.


De asemenea, Asociatia Umanista Romana atrage atentia asupra numeroaselor informatii incorecte transmise publicului despre modalitatea de vot din 30 noiembrie.
Cateva exemple:

1. Se vorbeste despre introducerea in Romania a sistemului de vot uninominal la alegerile din 30 noiembrie 2008, in conditiile in care sistemul de vot adoptat nu este un sistem vot uninominal!

Tehnic vorbind este vorba despre sistem proportional cu candidaturi in colegii uninominale. Chiar daca se candideaza in colegii uninominale, acest tip de vot nu poate fi numit uninominal intrucat mandatele nu sunt atribuite conform principiului unui sistem de vot uninominal. Vot uninominal inseamna atunci cand acel candidat care obtine cele mai multe voturi in colegiul sau va obtine mandatul de parlamentar (intr-un tur sau doua).
Or nu aceasta este situatia in Romania, unde mandatele vor fi atribuite nu acelor candidati care obtin cele mai multe voturi in colegiile lor, ci partidelor, in functie de numarul de voturi obtinut de acestea la nivel de circumscriptie judeteana in prima faza de repartizare a mandatelor si, prin redistribuire, la nivel national in cea de a doua faza de atribuire a mandatelor. In esenta, mandatele de parlamentari vor fi atribuite dupa un sistem de calcul utilizat si la alegerile precedente din 2004, prin metoda d'Hondt.
Uneori, castigatorii mandatelor vor fi chiar candidati care au participat la alegeri in alte colegii, din alte judete.


2. S-a vorbit foarte des despre atribuirea mandatelor acelor candidati care obtin 50% plus 1 din voturi, in timp ce legea nu prevede asa ceva.
Aceasta informatie privind atribuirea mandatelor acelor candidati care obtin 50% plus 1 din voturi in colegiile lor a fost larg promovata in ziare si la dezbaterile politice televizate dar ea contravine modalitatii de atribuire a mandatelor de parlamentari prevazuta de Legea 35/2008.


3. Cu rare exceptii, liderii partidelor parlamentare actuale nu au contracandidati puternici in colegiile lor, iar la nivelul capitalei si al multor orase, in functie de apartenenta politica a primarilor, pare sa fi avut loc o intelegere tacita in a avea semi sau non-combat in multe colegii uninominale.
In cartiere sau orase intregi afisele electorale de pe strazi sunt ale cate unui singur partid in proportie covarsitoare. Astfel ca alegerile nu sunt, in realitate, alegeri reale, ci doar mimeaza, stangaci, acest lucru.

Detalii despre aceste aspecte si despre multe altele privind scrutinul nedemocratic din 30 noiembrie 2008 vor fi oferite in cadrul actiunii de informare de maine.

PS: site-ul asociatiei nu este accesibil momentan din cauza unor probleme tehnice.

Remus Cernea
Presedinte
Asociatia Umanista Romana
www.secularhumanism.ro
tualegi.eu@gmail.com
0727.583.594

marți, 25 noiembrie 2008

Prieteni stiu de ce.....

"Esenta prieteniei sta in integritate, generozitate si incredere deplina, ea nu poate banui sau incuraja infirmitatea, singurul fel de a avea prieteni este de a fi prieten."

Ralph Waldo Emerson (1803-1882)

Un citat pentru cei care se simt singuri si nu stiu de ce.

B.

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

Padurea arde, dar vine trenul?

De o luna urmaresc cu mare interes bursele prin lume si aceasta saptamana, pana vineri cu vreo ora inainte de inchidere, bursele in SUA au avut un trend usor descendent. Cu o ora inainte de inchiderea burselor din SUA, presedintele Obama a anuntat viitorul ministru de finante. Aceasta nominare a injectat speranta in randul investitorilor si ei, daca va vine sa credeti, au inceput sa investeasca (!), crescand asadar DOW-ul cu 6,5% intr-o ora si-un pic.

Am citit ca brokerii de pe bursa din New York, cei pe care-i puteti vedea-n filme urland "sell" sau "buy", spun, mai in gluma mai in serios, ca toata lumea vede lumina la capatul tunelului, doar ca nu se stie daca chiar este sfarsitul tunelului sau daca sunt farurile unui tren care urmeaza sa ne zdrobeasca. Politicienii si presedintii bancilor nationale din intreaga lume trebuie sa arate consumatorilor si investitorilor ca lumina la capatul tunelului este intr-adevar sfarsitul crizei si nu prabusirea economiei mondiale. Economia mondiala n-are nevoie de comentarii precum cele facute de prim-ministrul Marei Britanii Gordon Brown, care in urma cu ceva vreme a confirmat ca Marea Britania se afla-n recesiune. Toti si-au dat seama deja de aceasta realitate si toti mai de graba vreau sa auda ceva despre vestita lumina la capatul tunelului. Vine trenul sau ce?

Ca o mica paranteza trebuie sa spun ca nu m-a surprins ca-n ziua urmatoare, lira sterlina a suferit cel mai sever atac din ultimii 37 ani.

Este atat de evident ca singura cale de scapare din aceasta criza economica este ca politicienii sa-i injecteze pe investitori si pe consumatori cu speranta si sa-i asigure ca nu este sfarsitul lumii, pentru ca-n momentul de fata toti vorbesc despre sfarsitul lumii, iar pentru unele firme este intr-adevar sfarsitul lumii. Acele firme sunt cele care, ani la rand, au fost tinute-n viata pe cale artificiala de contabili creativi si de credite acordate de catre banci care au crezut ca economia va creste-n continuare si cu aceeasi viteza pana la nesfarsit. Multe dintre marile compani din lume au avut conduceri care au avut doar bonusuri financiare in fata ochilor. Daca conduci o firma cu angajati, ai o responsabilitate fata de ei si fata de proprietari. Firma trebuie sa mearga, iar tu ca director trebuie sa o faci sa mearga si sa mearga pe bune si nu doar pe hartie, altfel o patesti asa cum au patit-o multe banci.

O mare parte din cresterea burselor in ultimi ani a fost speculativa, bazata pe iluzia ca economiile mondiale vor creste cu aceeasi viteza pana la nesfarsit. Vara trecuta ascultam cum un politician ii asigura pe ascultatorii postului de radio Realitatatea ca-n Romania nu va fi nici o cadere pe piata imobiliara. Daca ore-ntregi conduci cu peste 180 km/h, de pilda pe autobahn in Germania, si trebuie sa reduci viteza la 110 km/h sau 90 km/h, ai sentimentul ca te-ai putea cobora din masina si alerga mai repede. Conducand cu 180 km/h este foarta inspaimator primele 30-40 de minute, pot spune acest lucru din propria experienta, dar dupa vreo jumatate de ora creierul se obisnueste cu viteza cu care peisajul trece pe langa tine si viteza nu mai pare asa de mare - devine o viteza "normala". Acel politician a condus cu 180 km/h de multa vreme si mintea lui credea ca 180 km/h este o viteza "normala". Economia a crescut cu 180 km/h ultimii ani, iar marea majoritatea politicienilor si expertilor din intreaga lume ne-au tot asigurat ca aceasta crestere este normala. Acum adevarul ne arata ca cresterea economica, de fapt, a fost nesanatoasa si anormala, sustinuta nu prin productivitate, ci prin speculatii si o consumatie bazata in prea mare masura pe credite.

Asa cum padurile ard pentru a face loc pentru copaci noi si sanatosi, asa arde acum lumea financiara pentru a face loc pentru firme sanatoase si noi directori de firme cu-n lidership si management puternic care poate aduce cresteri economice reale si nu doar "pe hartie".

B.

marți, 18 noiembrie 2008

Schopenhauer si Jefferson la Casino

“Caracterul omului poate fi dedus din manifestarile lui marunte. Pentru lucrurile importante oamenii isi iau precautii; in gesturile mici ei se manifesta dupa natura lor si fara a-si da osteneala sa se mai ascunda .”
Arthur Schopenhauer

"Onestitatea reprezinta primul capitol din cartea intelepciunii."
Thomas Jefferson

Nu stiu de ce, dar simt ca aceste doua citate au fost importante pentru mine ultima vreme, iar azi, vroiam sa mai scriu si eu cate ceva, dar chiar n-am putut sa scap de aceste doua citate si nu stiu de ce nu le-am putut scoate din cap - este foarte, foarte ciudat si foarte irelevant pentru ce urmeaza...

Azi am avut o zi lunga si simteam melancolia obisnuita, care ma caracterizeaza atunci cand a venit timpul sa dorm, cand un tip de la masa langa a mea ma-ntreaba cat este ceasul. I-am raspuns foarte rezervat, deoarece parea un pic suspect omul. Suspiciunile mele sau dovedit inspirate atunci cand imi spune, cu un ton care dezvaluie o disperare neagra si adanca, ca a pierdut 1400 de lei la casino. Se vede clar ca aceasta suma nu este una confortabila pentru el. Eu ma gandesc ca s-a dus salarul si acuma sta aici pentru ca nu stie cum sa se duca acasa sa-i spuna nevestei ca a pierdut salarul...

Cat de mult ma-ntristeaza prostia asta cu casino-urile noastre. Sunt prea multe si au voie sa faca o reclama prea agresiva si chiar falsa. Exista un adevar: La jocuri de casino, matematica spune ca pierzi. Viteza cu care-ti pierzi bani depinde de joc, dar matematic vorbind, NU AI CUM SA CASTIGI!!!! Din cate stiu eu, de exemplu la ruleta vreo 6% din banii tai raman la cazino, adica, pierzi 6 lei din fiecare 100 de lei pe care-i mizezi la ruleta. Nu exista sisteme, n-ai cum sa fii mai smecher decat casino-ul. Totul este construit cu scopul ca banii tai sa ajunga, intr-un final absolut si inevitabil, in buzunarul casino-ului. Poti sa ai noroc, intr-adevar, dar cu cat mai mult timp petreci intr-un casino, mizand bani pe tampenile de-acolo, pierzi fara discutie. Cate persoane, care au castigat sume mari la ruleta, nu mai joaca niciodata dupa ce au castigat?

Inapoi la omul de la masa de langa mine. Este atat de tragica situatia lui. Limbajul lui corporal urla ca a pierdut totul. Iar el va mai pierde totul de multe ori de-acum incolo. Este o boala si trebuie tratata ca atare. Acesti oameni nu mai detin controlul asupra vietii lor si, ca heroinistii, fac chestii din ce-n ce mai costisitoare si daunatoare pentru ei si societatea in care traiesc. Ei sunt dependenti si este o dependenta creata de promisiuni false si, in multe cazuri, de o saracie coplesitoare. Acesti oameni au nevoie de ajutor si sunt studii facute care arata ca, din punct de vedere ale finantelor puplice, este mai rentabil sa-i ajuti pe acesti oameni decat sa-i pedepsesti. Pentru ca ei, oamenii prinsi-n mlastina neoanelor ale salilor cu jocuri de noroc, nici daca ar vrea nu se pot lasa, iar problema lor nu este doar problema lor ci si a familile lor si victimele lor. Ma umplu de groaza cand trec prin centrul Bucurestiului si vad casino-uri practic perete-n perete. Ma gandesc la vietile care zilnic se spulbera in acele gauri negre a omenirii.

De ce putem regula piata de tutun, iar casino-urile se pot comercializa ca niste locuri unde toate visele tale se vor implini? Sunt mai multi oameni care arata cool cu o tigara in gura decat care castiga premiile promise de catre casino-uri. Si totusi avem casino-uri peste tot unde te uiti, in timp ce nu mai prea vezi reclama de tigari...

B.

Ps Cum naibii se scrie casino in romana? Cazino? Casino? Casino-uri sau cazinouri? Cineva? Ca nu pot sa-mi dau seama, dar asta mi-a trebuit...sa scriu cand trebuia sa dorm...noapte buna DS

luni, 17 noiembrie 2008

Protest - Marti 18 nov 2008, ora 13.00 - Centrul de Informare al Comisiei Europene la Bucuresti

Am primit un mail cu o invitatie care merita onorata. Mai jos gasiti mail-ul...


Asociatia Umanista Romana organizeaza marti, 18 noiembrie, intre orele 13.00 - 14.00,
o actiune civica de protest in fata Centrului de Informare al Comisiei Europene la Bucuresti
(Calea Victoriei nr. 88, langa Biblioteca Centrala Universitara).

Tema actiunii o reprezinta gravele deficiente ale sistemului electoral actual care genereaza discriminari grave atat intre partide cat si intre alegatori.
Scrutinul din 30 noiembrie nu va putea fi considerat unul democratic intrucat in Romania nu vor avea loc alegri universale, egale si libere...

Detalii puteti citi aici:
http://www.secularhumanism.ro/index.php/lang-ro/comunicate-de-presa/36-motivele-principale-pentru-care-alegerile-din-30-noiembrie-2008-nu-pot-fi-considerate-democratice

Detalii despre demersurile intreprinse de Asociatia Umanista Romana gasiti aici:
http://www.secularhumanism.ro/index.php/lang-ro/comunicate-de-presa/38-asociatia-umanista-romana-petitioneaz-cncd-si-avocatul-poporului

O alta tema la fel de grava, pe langa viciile legale ale sistemului electoral, este ca, in realitate, pe 30 noiembrie 2008, nu va fi vorba de alegeri reale.
Noul sistem de vot nu va conduce la reformarea actualei clase politice, ci va perpetua actualele partide cu aproximativ aceiasi lideri.
Practic vom asista la un "inghet" al vietii politice romanesti dominate in continuare de aceleasi figuri.
Marile partide au inteles primele acest lucru, in marea majoritate a colegiilor inregistrandu-se o situatie de semi sau non-combat.
Liderii marilor partide nu au contracandidati notabili, iar campaniile electorale sunt realizate adesea
predominant pentru cate un singur partid in cate un colegiu sau in cate un sector din Bucuresti.

Spre exemplu, sectorul 3 din capitala are dispuse pe strazi, in proportie de peste 90%, afise si postere electorale PDL (primarul acestui sector fiind de la PDL),
sectoarele 2 si 5 au in aceeasi proportie afise si postere electorale PSD (primarii fiind ai acestui partid),
iar aproximativ acelasi lucru se petrece in sectorul 1, controlat de PNL (unde primar este un reprezentant al PNL).
Fenomenul se repeta in mare masura la nivel national, in functie de partidele care controleaza primariile locale.

O astfel de situatie graieste de la sine despre faptul ca alegerile din 30 noiembrie nu sunt alegeri reale, ci doar mimeaza, stangaci, un proces electoral.
Intregul proces electoral actual reprezinta un imens pas inapoi pentru fragila democratie din Romania.

Remus Cernea
Presedinte
Asociatia Umanista Romana
www.secularhumanism.ro
tualegi.eu@gmail.com
0727.583.594