Interviu cu Marius Oprea

Interviul cu dl Oprea îl puteţi găsi în ediţia online a Adevărului - link

Am citit un interviu foarte interesant cu Marius Oprea. Dânsul îi cercetează pe securişti şi comunişti în cadrul IICCR şi susţine că fostele glorii al patriei nu s-au desfinţat ci doar privatizat. "Suntem conduşi de 10 000 de ticăloşi" ne spune dl Oprea, confirmând aşadar ceea ce este cunoştinţă generală şi motivul pentru care mulţi oameni de rând din România nu mai au speranţe că lucrurile se vor schimba în bine. Articolul este interesant din foarte multe motive, însă ceea ce m-a atins cel mai mult a fost ceea ce spune spre final:

"Au liste cu mii de ofiţeri de Securitate. De ce nu dau publicităţii aceste liste? În Germania s-a făcut acest lucru, în Polonia la fel. Nu să-i supună oprobiului public şi nici să dea date cu caracter personal. Să le dea numele şi locul unde au lucrat. Să ştiu şi eu dacă vecinul meu a fost securist sau nu. Eu, dacă aş avea aceste liste, mâine le-aş da drumul."

Acest gând l-am avut şi eu de multe ori. Chiar, de ce nu s-a procedat la fel cum au facut polonezii sau nemntii, care s-au dezvoltat mai mult decât România de la picarea comunismului? Răspunsul dânsului a fost imediat şi, din păcate, destul de aşteptat (esenta este "înbolduită"):

"Da... Noi, vreme de zece ani, atât cât a fost Ion Iliescu preşedinte, nu am putut vorbi de comunism din perspectivă istorică pentru că nu aveam acces la arhive. Erau închise, aveau şapte lacăte în aceşti zece ani. A fost un deceniu al tăcerii şi o complicitate a tăcerii. Cine să lase accesul liber la arhive? Am fost conduşi de linia a doua din nomenclatura Partidului Comunist şi în Parlament, şi în instituţiile statului. Birocraţia de partid şi de stat a continuat să trăiască bine-mersi. Avem acest handicap de zece ani, dar, slavă Domnului!, am recuperat destul de bine."

Da. El! Acest Ion Iliescu. Întreb din nou, aşa cum am mai întrebat pe acest blog; de ce nu este închis această şopârlă, acest golan, această forţă malefică care a distrus mii de vieţi şi care a asistat la, sau chiar iniţiat, protecţia şi îmbogăţirea criminalilor regimului comunist? Cum poate un partid aşa zis democratic să-l accepte ca preşedinte de onoare? Onoare PSD-istă.

M-am bucurat însă când am citit acest interviu fiindcă în România, oameni în căutarea adevărului, oameni care apreciază adevărul ca o valoare absolută sunt foarte puţini. Oameni precum dl Oprea, şi alţii, deoarece sunt sigur că mai sunt şi alţii, dau speranţe că ţara nu s-a scufundat de tot în egoism, narcisism şi minciuni guvernamentale. Sunt prea mulţi, conform dl Oprea numărul ar fi 10 000, care adaptează adevărul ca să se potrivească cu propriile scopuri sau să justifice propriile acţiuni. Adevărul, însă, nu este relativ. Trebuie să fie steaua după care o societate navigheză şi nu jucăria hoţiilor.

Cei care acuma mă văd naiv; vă rog respectuos să mă pupaţi ştiţi voi unde! Problema voastră este că încurcaţi căutarea şi apreciarea adevărului cu naivitate, fapt care spune mai mult despre valorile voastre morale şi nu neapărat naivitatea mea.

De multe ori primesc întrebarea care este diferenţa între societatea suedeză şi cea română. Răspunsurile sunt multe şi nu întotdeauna simple; un răspuns poate fi că adevărul este mult mai apreciat în Suedia decât în România. Asta este părerea mea, bineînţeles una subiectivă şi lipsită de dovezi ştiinţifice. Această pagină este, până la urmă, doar un blog amărât; un blog al cărui scop meschin este, pe lângă supremaţie mondială, şi scoaterea din sărite pe cei de la "Romanian Ministry of Justice", care citesc acest blog de câteva ori pe lună. Aş fi nesimţit dacă nu scriu şi pentru sau despre ei, nu?

Dacă doriţi obiectivitate şi adevărul curat şi fără scopuri meschine sau interese ascunse, precum supremaţie mondială, un scop vechi de-al meu care rămâne mereu la modă, atunci vă recomand să citiţi articole scrise de jurnalişti sinceri de la ziarele obiective de pe piaţa mediatică din România.

B.