sâmbătă, 30 ianuarie 2010

Mama are mere


imagine: DOE/Lawrence Livermore National Laboratory/sciencedaily.com


Ieri, sau joi, am scris despre un articol legat de fuziune. Această imagine descrie mai bine cum cei de la Lawrence Livermore National Laboratory se folosesc de laser-ul pomenit în primul articol. Din păcate sunt nevoit să vă îndrumez spre incă un articol scris în limba engleză - ca deobicei atunci când vine vorba de subiecte mai interesante.

Cei care au mai trecut pe aici ştiu deja că nivelul românei mele este de ajuns doar pentru "mama are mere" şi nu şi pentru "merele mamei mele conţin, cel puţin teoretic, suficient de multă energie nucleară pentru a putea susţine, timp de un an, întreaga consumaţie de energie electrică unei ţări precum Suedia, dar din păcate n-avem incă tehnologia pentru a putea sustrage această energie". Chiar dacă mai am şi eu noroc din când în când...

Nu pot descrie (evident!) cât de frustrant este să ştii despre ce este vorba şi să nu ştii cum să explici. Îmi dau seama, dacă stau să mă gândeasc, şi asta fac de multe ori pe zi, că acestă frustrare era la ordinea zilei atunci când locuiam în România. În fine - articolul îl puteţi găsi pe site-ul meu preferat: sciencedaily.com

B.

Niciun comentariu: