De ce sa NU mi se intample si mie?

Mi-am dat seama ca pentru mine totul este un concurs. Acuma stiu cum sa ma automotivez atunci cand alteori, din plictiseala, as fi amanat actionarea sau reactionarea. Este usor sa zici ca trebuie dat totul din tine in orice situatie, dar uneori chiar nu gasesc energia de a da chiar totul. Multeori aman pe "mai tarziu" si ma gandesc ca o sa ma revansez mai..tarziu. In viata, cand ma gandesc asa, devin static si privesc cum lumea trece pe langa mine (da, eu chiar pot sa raman static in viata). Si atunci "mai tarziu" se transforma incet in "prea tarziu".  Asa ca am hotarat ca totul este un concurs cu mine insumi. Sunt unele materii care nu ma prea intereseaza si pana acuma le-as fi evitat, dar acuma incerc sa vad cat de mare nota pot sa iau, chiar daca stiu ca sunt materii inutile, care-mi umple capul cu lucruri de care nu prea o sa am nevoie. Sau cel putin nu cred ca o sa am nevoie.

Intr-un fel, noua mea filozofie este polul opus a teoriei lui Sherlock Holmes, care-i spunea lui Watson ca nu vrea sa-si umple capul cu informatii inutile fiindca capacitatea de memorare a creierului este limitata. Si pentru fiecare informatie inutila memorata, una utila este pierduta. Teoria mea este fix invers, deoarece in ultimii 100 de ani s-au facut unele descoperiri despre creierul uman. Sherlock Holmes nu avea cum sa stie ca in teorie, creierul uman are o putere de memorare aproape nelimitata. Asadar, oricat de mult sau putin simt ca voi avea nevoie de o informatie, incerc sa memorez totul. Nu cred ca putem prevedea toate tipurile de situatii in care ne vom afla in viata si ca atare, nici informatile care vor fi utile in acele situatii. Cine stie, poate candva, undeva, intr-o situatie importanta, aceea informatie poate este asul din maneca care impinge balanta spre mine.

Am o filozofie similara in relatii cu alti oameni. Rareori rup orice legatura cu oameni pe care-i i-am cunoscut. Incerc sa nu ard podul atunci cand il traversez. Niciodata n-am cum sa stiu daca am traversat podul care trebuia. Arzand poduri in relatii cu altii inseamna sa rupi orice legatura cu respectivul, sau sa te comporti in asa fel incat sa nu se mai doreasca prezenta ta.

Este o metoda practicata de cei care sunt infaliabil si care cred, stiu, ca orice decizie pe care o iau este corecta si ca vor putea traii cu decizia luata. Din experienta, fiindca uneori-mi arde si mie podul fara sa vreau, stiu ca eu nu sunt asa. Pentru mine este mult mai bine ca podul sa fie intact, decat sa fiu nevoit sa ma invat sa traiesc cu o decizie incorecta. Da, asta de multeori inseamna sa inghit unele si altele din partea unora de la care ma asteptam mai mult, dar acest pret este destul de mic comparat cu cel care-l platesc atunci cand am ramas pe parte gresita a fluviului. Va intrebati cumva care este partea corecta a raului? Este partea opusa a partii unde ar trebui sa fii.

Arthur Ash a fost intrebat cand sa aflat ca are SIDA cum poate sa ramana atat de calm, desi stie ca are o boala atat de teribila si ca va muri. De ce nu este acru si de ce nu se plange de soarta lui, cum ar face multi altii? A raspuns ceva de genul: De ce sa nu mi se intample si mie? De ce sa NU mi se intample si mie? Asa incerc sa gandesc si eu atunci cand mi-e greu. Nu este nimic extraordinar cu mine incat sa fiu scutit de viata.

Life is without justice or logic, it's just life. And therein lies its beuty.

B.