duminică, 10 ianuarie 2010

Trei sori





Acum vreo lună eram în maşină mergând undeva şi am observat un fenomen foarte interesant. Uitaţi-vă la poze. A fost magic. A fost uluitor. Pot inţelege de ce în unele civilizaţii soarele era considerat un zeu.

Cunosc fenomenul şi ştiu câte variable trebuie să fie aliniate perfect. Ceea ce nu vedeţi în poze sunt ceilalţi curcubei (aşa se numeşte la plural?). Mai era unul înafara celui care reflectă soarele şi al treilea era sus, aproape în zenit şi în mijlocul curcubeului pe care-l vedeţi în poză, întors invers (forma de u). Eu am luat-o la stângă văzut din perspectiva pozelor şi fenomenul a dispărut încet după vreo 2oo-300 de metri.

A fost absolut superb! Este o lecţie la MIT în cadrul cursului de fizică 8.03 care explica fenomenul sau cel putin o parte din el. Aveţi răbdare dacă nu înţelegeţi toate formulele matematice. Lecţia este super chiar dacă nu înţelegi toată matematica folosită de prof. Lewin.

4 comentarii:

Dana spunea...

Corect ar fi "celelalte curcubeie", zic eu. Dar nu asta conteaza... Este intradevar superb... Cat priveste formulele matematice si cursurile de fizica... Glumesti??? Nu inteleg (aproape) nimic din toate astea...

Anaid spunea...

marinel sau mariner? :))))..se spune curcubee!
incintata sa "cunosc" un alt fizician in scandinavia..io-s peste...Prut:)..am dat peste blogul tau de pe site-ul suedia.ro

Bogdan Dobondi spunea...

Salut! Nu-s fizician, dar mă gândesc serios să devin...

Mi-am dat seama ulterior că e curcubee... Mersi!

Dana spunea...

Asa stiam si eu "curcubee". Dar m-am uitat in DEX si, ce sa vezi? Acolo scrie "curcubeie"!