sâmbătă, 7 august 2010

O ipoteză

În fiecare an ni se ivește ocazia de-a studia un aspect al mentalității noastre cu lupa. Ca și orice studiu, fie el știențific sau, cum este cazul pe blogul meu, mai improvizat, avem nevoie de obiecte de studiat care sunt exagerate, care nu reprezintă populația generală, ea având doar tendințe spre mentalitatea pe care o studiăm, pentru a putea analiza consecințele mai repede. Haideți să-ncepem..


A început sezonul de fotbal. Eu, fiind clujean semi-suedez, țin cu CFR Cluj. Asta nu este nimic ieșit din comun. Anul trecut, CFR Cluj a câștigat campionatul - bucureștenii din domeniu spun că ”l-au luat”, dar eu fac diferență între ”a lua” și ”a câștiga” - și toată vara am observat cum jurnaliștii sportivi, pseudo-jurnaliștii cum i-au numit alții, încet încet și-au lins rănile aplicate orgolile lor de steliști, dinamoviști sau rapidiști.

Împreună cu patronii ”granziilor” fotbalului autohton, jurnaliștii au început să-și umfle penele. Întâi au făcut cele mai tari transferuri. Apoi au făcut curățenie în meciurile amicale, adică, au câștigat la scor. A început turul ligii Berbenbier și granzii înving, chiar la scor, în timp ce CFR a făcut un egal ”rușinos” la Craiova.  Rapid a bătut la scor în primul meci și un jucător a spus că n-au cum să aibă probleme cu celălalte echipe din campionat. Steaua a câștigat primele două meciuri și în ziar puteam citii că ”miroase a titlu în Ghencea”.

Toate bune și frumoase, nu? Ei, ș-acum încep evenimentele interesante; patronul Stelei, dl (?) Gheorghe Becali a pornit o ceartă - publică bine-nțeles, deoarece rufele la București de multe ori se spală-n public - cu antrenorul și cu suporteri. Dânsul este supărat că nu el este în centrul atenției și acum riscă să implodeze toată treabă la Steaua dacă-ntr-adevăr dl (?) Victor Pițurcă își dă demisia.

La Dinamo, unul dintre acționari au spus că sezonul este compromis după ce au pierdut UN meci. Rapid n-a mai câștigat de la acel meci care le-a confirmat că nu vor avea probleme cu alte echipe din campionat. Implozia a-nceput mai devreme în acest an, însă pentru un clujean este important că a început și eu, în sinea mea, râd pentru că acest este motivul pentru care CFR a câștigat cât a câștigat în ultimii ani.

Privind însă implozile anuale ale echipelor bucureștene îmi permit să lansez o ipoteză. Părerea mea este că toate problemele cluburilor bucureștene au aceeași cauză: credință patronilor că dacă ai bani, atunci implicit le ști pe toate. Acest mod de a gândi este format de o societate în care succesul este măsurat exclusiziv după avere. Dacă ai bani mulți, înseamnă că ai avut un succes mai mare, ș-atunci înseamnă că ști mai multe, chiar totul, și nu mai este nevoie de specialiști. Conform această logică, dacă cineva care habar n-are despre fotbal, dar a avut norocul să câștige la loto, devine expert în toate domeniile, chiar și la fotbal, în momentul când i se virează banii în cont.

Acum schimbați-i pe patronii granzilor cu liderii din orice alt domeniu și loteria cu o creștere anormală a prețurilor terenurilor și imobiliarelor. Ceea ce mă sperie este că situația în care se află România acuma seamănă foarte mult cu implozile anuale ale echipelor din capitală. Iar asta se-ntâmplă atunci când doar banul este definiția succesului.

B.

2 comentarii:

Mircea Vladut spunea...

Fiecare insitutie publica, inclusiv cele sportive, s-au plans, dupa 1990 de lipsa banilor. Acesta a fost un lait-motiv permanent, cu scopul de a obtine de la buget fonduri mai mari. Acum a patruns in constiinta colectiva ideea ca daca nu ai bani, nu reusesti. Si invers, banii iti ofera posibilitatea investitiilor in orice, pornind de la utilaje si pana la specialisti. Bineinteles ca nu sunt de acord cu asta. Doar sportul romanesc avea performante mult mai bune inainte de conceptia asta, chiar atunci cand nu existau atatia bani. Si este valabila teoria ta pentru toate domeniile. Daca nu crezi in ceea ce faci, nu faci nimic. Indiferent de cati bani dispui.

aka Vali spunea...

teoria inversa e: daca le stii pe toate, nu ai bani!
suna interesant, nu?
sponsorizarea fotbalului, ca si a sportului, in general, imbraca uneori forma unui capriciu personal.
in cazul echipelor de care ai vorbit tu, sportul nu a fost gandit nici ca bussiness(cum pare ca a facut-o patronul CFR-ului), nici ca un mecenat - atunci cand donezi pentru un scop nobil, fara conditii (si eventual si fara comentarii).
in conditiile crizei profunde din Romania (nu numai financiara), "patronii" s-au trezit pe cap cu niste jucarii foarte costisitoare, fiind inghesuiti tare si de ministerul de finante.
asta face ca echipele romanesti sa "crape" ca pop-cornul.
evident lipsa de cultura manageriala a patromilor este un factor decisiv.
dar cred ca "fruntea" vor fi momentan cei din provincie - Urziceni, Timisoara si altii.