miercuri, 6 octombrie 2010

No Băsescu Day

Pe mediafax.ro este un articol despre "No Băsescu Day”, adică ziua Nu la Băsescu, sau ceva de genul, care va fi pe data de 2 aprilie. Toți care se alătură aceastei mișcări sunt rugați să poarte culoarea violet.

Părerea mea este că acest concept este bun chiar dacă ar mai avea nevoie de lucrat la nume. De când urmăresc politica din România îmi dau seama că mereu au fost declara
ții asemănătoare și din acest motiv propun ca ”No Băsescu Day” să se numească ”No oricine-ar-fi-la-putere day”. Este doar întâmplător că Băsescu este președintele acuma și asta n-ar trebui să decidă numele unei zile așa de mari.

Sunt singurul care observă ca din discursul românilor lipse
sc cu desăvârșire idei constructive, viziuni despre cum ar trebui să fie societatea din România? Pun pariu pe orice că dacă cineva i-ar fi întrebat pe cei 50 care s-au întâlnit în piața Universității, nici unul n-ar ști să dea un răspuns la întrebarea: Cum ai vrea să fie societatea română în 2020?

Bun, îi spunem nu lui Băsescu. Apoi vor urma cei din opozi
ție și din câte-mi aduc aminte, toată lumea le spunea nu și lor dată trecută când au fost la putere. Trebuie să întreb; cât timp poate cățelușul să fugă după propria-i coadă înainte să obosească?

Eu mă întreb, acum fără nici un strop de sarcasm, cum ar vrea românii să fie societatea în care trăiesc peste 10 ani? Din câte am observat sunt foarte pu
țini cei care știu asta, căci de fiecare dată când întreb mi se dau doar explicații de ce este cum este - nu neg că să știi de ce nu este bine face parte din soluția problemei, dar și mai important este să știi cum vrei să fie - sau de ce nu s-ar putea. Bine oameni buni, înțeleg că nu se poate, dar ce anume nu se poate?

Să nu mă înțelegeți greșit, mi se pare foarte bun faptul că unii încearcă să se organizeze. Dar dacă nu încep să gândească constructiv n-au făcut nimica. Nu vedeți că cei care vor veni în locul PDL-ului și a lui Băsescu vor fi la fel? Sau ați uitat că Băsescu a câștigat primul mandat fiindcă mulți dintre cei care l-au votat n-au vrut să voteze cu PSD-ul, cu Iliescu, lord-ul Sith pe scena politcă de la revoluție încoace, însă nu erau alte alternative? Nu le-a plăcut de Băsescu, dar mai degrabă Băsescu decât maestrul forței întunecate, lord Iliescu, parcă ziceau mulți.

Campania din articolul de pe mediafax.ro este un exemplu despre cum politicienii din opozi
ție deja și-au început campania electorală. Și din câte observați, încearcă să profite de faptul că românul, în general vorbind, nu știe cum vrea să arate societatea în care trăiește. Românul își va pune speranțele în mâna altora, din nou, și va fi dezamăgit din nou.

Politicienii din opoziție arată, prin această acțiune, că sunt complet dezinteresați de soarta României și că sunt interesați doar de putere. Dacă nu era așa, încercau să atragă susținători prin idei concrete. Au conștientizat însă că românul nu știe ce vrea și acum încearcă să se prezinte ca acel înger în care românul să spere. Și sunt cam aceeași oameni care au trimis minerii la București, în caz că ați uitat.

Atâta timp cât poporul nu
știe ce vrea, atâta timp cât fiecare român nu știe cum el personal ar vrea să fie țara peste 10 sau 20 de ani, România va fi în continuare condusă haotic și fără nici o direcție de către oameni care sunt la putere pentru a face avere. Chiar nu cred că este mai complicat...

4 comentarii:

Mircea Vladut spunea...

Ai dreptate. Articolele tale m-au ajutat sa constientizez ca suntem in razboi, un razboi mediatic, de 20 ani (chiar mult mai mult). Nu ne-am dat seama ca suntem in razboi, de aceea am fost mereu in aparare, fiind ocupati sa rezistam asalturilor repetate. E o regula in razboi care spune ca in atac ai nevoie de forte duble, iar pana acum noi am fost in inferioritate numerica si nici nu am stiut exact care e inamicul! Inamicul e peste tot, imi amintesc ca liberalii, cu care am votat 20 ani (si voi vota in continuare), au avut intentia sa introduca vitamine importate din SUA in paine!
Dar, asa cum spui, poate e timpul sa trecem la atac. Adica, indiferent de cel care e la putere, sa spunem cum vrem noi sa fie. Sa trecem peste luptele dintre partide si sa sustinem doar interesul nostru.

Dana spunea...

S-ar putea sa nu se ajunga pana pe 2 aprilie. Acum e scandal mare, legea pensiilor a trecut drept constitutionala si opozitia pregateste demiterea lui Basescu. Daca demiterea obtine numarul necesar de voturi in parlament, ma indoiesc de faptul ca Basescu va castiga iar la referendum.
Si atunci vom avea anticipate. Si oare cine va fi urmatorul pe lista? Si oare ce va reusi, daca va reusi ceva? Vom trai si vom vedea...
Pana atunci am timp sa-mi pun ordine in idei si sa ma hotarasc cum as vrea sa fie tara in care traiesc.
Mircea are dreptate. De multe ori cea mai buna aparare este atacul.Poate ar trebui sa existe "Ziua in care romanul spune cum vrea el sa fie Romania".

Bogdan Dobondi spunea...

Nu am nimic de comentat... Rar se întâmplă, dar recunosc că acuma chiar n-am nimic de comentat sau de adaugat...

Legat de legea pensilor: să zicem că se schimbă guvernul, asta înseamnă că se va schimba și economia? Ce o să facă cei din opoziție? O să vină cu bani de acasă, sau ce?

Mircea Vladut spunea...

Ce este asta? Un consens? Intre romani!!!? Chiar suntem de acord???
Am impresia ca lucrurile se vor schimba mult mai repede decat ne gandim noi. Oricum, mai devreme de aprilie, se va schimba directia de mers; politicienii vor avea mai putina putere, iar daca noi, romanii, ne dorim ceva, atunci asa cum vrem noi va fi.
Asa vreau eu sa fie, nu mai vreau sa astept pana-n primavara. Si asa va fi, chiar daca n-are nici o logica!