De vreo doua saptamani sunt in Suedia si spre bucuria mea, nu este asa cum am crezut ca va fi. M-am intors inapoi in orasul unde am copilarit cu frica ca va fi aiurea si ca o sa fiu privit de altii, si de mine insumi, ca un esec.
Este un sentiment placut atunci cand ma plimb prin oras si ma las sedus de toate amintirile. Am venit in Suedia fiindca aveam cateva probleme de rezolvat si imi facusem, deja din Bucuresti, doua variante vizavi de rezolvarea lor. Prima varianta a fost optimista si a doua a fost pesimista; puteti ghici care dintre ele a fost batuta in cuie azi? Da, ati ghicit corect - cea pesimista!
La intalnirea de azi am fost amintit din nou de trecutul meu iresponsabil, de parca as fi uitat vreodata, iar ziua s-a transformat dintr-o zi senina si frumoasa intr-un studiu masochist despre psihologia umana si cum ea se adapteaza la viata atunci cand ea mereu se opune cu ceea ce-ti doresti. Intai am devenit Furios.
De ce eu? De ce sunt nevoit sa platesc pentru a nu stiu catea ora pacatele adolscentei? Apoi mi-am dat seama ca doamna, care m-a sfatuit la intalnire, n-a facut nimic decat sa-mi spuna adevarul si ca ea nu poate sa faca nimic pentru a ma ajuta - si nici macar nu este vina ei!
Asa ca mi-am astamparat Furia si am trecut repede repede mai departe la Depresie. Aceasta s-a manifestat prin ganduri precum: "sunt cel mai prost om de pe pamant, asa ca merit ceea ce mi se intampla". Cine-mi cunoaste povestea si stie sau isi da seama la ce ma refer, este de acord ca sunt cel mai prost om de pe planeta. Mai mult nu trebuie scris despre prostia mea.
Dupa vreo 30 de minute a trecut Depresia si am acceptat Realitatea, am inceput sa-mi fac planuri pentru Viitor. Am zile in care intr-adevar simt ca sunt urmarit de ghinion, sau de o putere suprema si malefica; zile in care fiecare pas luat inainte inseamna trei inapoi. Dar azi, parca Depresia, cu puterile ei intunecate, a trecut mai repede decat alteori si atentia mea a fost mai mult spre Viitor. M-am tot intrebat - cum de?
Cred ca azi am acceptat Realitatea mai repede, deoarece am primit confirmarea finala si irevocabila ca sunt intr-adevar la capat de drum si ca nu mai pot inainta pe calea pe care am strabatut-o pana acum. Nu pot sa zic ca sunt foarte fericit, dar macar acuma stiu ce trebuie sa fac. Puteam s-o fac mai de mult, dar alte lucruri, alte persoane si alte locuri au fost mai importante. Refuz sa cred ca mi-am pierdut vremea "acolo", cu "dansii" sau cu "ea". A fost o experienta foarte utila; o lectie despre prietenie, parsivism, cretinism (de multe ori al meu), masochism (tot al meu), singuritate, dragoste si vulnerabilitate.
Maine dupa ce am platit 150 de euro, care constituie aproximativ o zecime din costul total a proiectului meu, viata mea se indreapta spre o directie diferita si foarte palpitanta prin prospatimea ei. Detaliile proiectului le tin pentru mine, deoarece mi-e rusine sa le dezvalui tuturor. Este de ajuns ca am fost judecat o data pentru acele motive si recunosc ca am devenit un pic sensibil. Pot doar spune ca pana pe data de 15 iunie, am de gand sa termin ceva ce marea majoritate fac in trei ani.
Voi reusi? Eu zic ca da, altfel n-as incepe un asemenea proiect. Dar totusi sper ca va tineti pumni pentru mine. Acum vom afla daca intr-adevar sunt atat de incapatanat si de inteligent cum mi sa spus toata viata ca sunt. Sincer vorbind - niciodata nu i-am crezut. Cel putin nu pana acum.
B.
Un comentariu:
Nu iti stiu povestea, insa imi place sa vad un inceput de optimism la sfarsit. Eu iti doresc succes sincer in finalizarea proiectului tau ! O seara frumoasa! :)
Trimiteți un comentariu