Stau cu nasul in carte de dimineata pana seara. Sunt absolut captivat de ceea ce fac si de aia nu mai am prea scris pe blog.
In acest sfarsit de saptamana, viata a reusit sa mai imi arate cate ceva. De data asta a fost o amintire crunta ca timpul nu-si cere scuze fata de nimeni. Timpul continua inainte fara sa se opreasca sau sa-si ceara voie. Timpul trece ca un nesimtit, fara mila si fara sa se gandeasca la sentimentele noastre atunci cand isi pune amprenta pe noi. Noi n-avem de ales decat sa aceptam si sa facem cat se poate de mult din trecerea aniilor.
Am aflat pe parcursul saptamanii ca va fi un chef in acest sfarsit de saptamana si ca va fi ca "pe vremuri". A sunat foarte misto; un chef ca pe vremuri cu vechii mei tovarasi. M-am tot gandit cum era pe vremuri, cate de mult ne distram si cat de nebuni eu si tovarasii mei puteam sa fim. Eram cu toti cam 20-25 de ani si stiam sa ne distram de minune.
Problema este ca toti tovarasii mei sunt acum intre 30 si 40 de ani. Au familii, copii mici si neveste acasa. Pe la vreo 22.30 am observat ca multi dintre ei au inceput sa caste din ce in ce mai des, confirmandu-mi asadar suspiciunile pe care le-am avut cum ca cheful se va termina devreme. Si asa s-a intamplat. Evident, fiindca eram barbati intre barbati, nimieni n-a recunoscut ca mai degraba vroiau sa mearga acasa la copii si nevasta decat sa mearga intr-un club. Au invocat tot felul de motive pentru a putea merge acasa; unul trebuia sa lucreze ziua urmatoare, pe altii iau durut capul si cativa se plangeau ca au avut o zi prea lunga si nu inteleg de ce le pica ochii din cap de somn. Pana la urma am iesit singur intr-un club, de parca as fi fost in Bucuresti din nou, unde am intalnit niste cunostinte mai vechi. Pana la urma m-am distrat si eu, dar nu a fost ca pe vremuri. Si chiar nu-mi pare rau.
Dar nu pot intelege de ce tovarasi mei tot insista sa creada ca sunt 20 din nou. Eu, daca m-as afla in situatia lor, cu familie, cu copii mici, nici macar n-as pune problema de un chef "ca pe vremuri". Sunt lucruri mai importante in viata decat chefuri ca pe vremea cand nimeni nu se baza pe tine. Fiecare varsta are farmecul ei si eu n-as vrea sa fiu 20 din nou. Din partea mea, tovarasii mei nu trebuiau sa joace atata teatru si sa zica pur si simplu - "merg acasa fiindca mi-e dor de sotia mea si de pruncii mei". Atunci poate m-as fi uitat la ei fara sa ma gandesc ca, desi au copii, servicii si alte responsabilitati, tot n-au evoluat. Toti incearca sa fuga de trecerea anilor fara sa-si dea seama ca acea fuga este doar o pierdere de vreme.
Inapoi la carte.
B.
PS N-am rabdare sa corectez postare, asa ca va rog sa aveti rabdare.....DS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu