Întru-un meci din Wimbledon, turneul de mare șlem care se desfășoară acuma, John Ismer l-a învins pe Nicolas Mahut cu 70-68 (!!!!!) în setul decisiv. Meciul a durat aproximativ 11 ore, împărțite pe trei zile și este cel mai lung meci din istoria tenislui profesionist.
Acuma mulți își ridică vocea și spun că trebuie introdus tie-break în setul decisiv și în turneele Grand Slam. Eu nu sunt de acord. Argumentele celor care doresc introducerea loteriei tie-break-ului este că nu este sănătos pentru jucoători. Este destul de logic că nu este sănătos, însa faptul că se poate întâmpla ceea ce s-a întâmplat este farmecul tenisului de câmp; este unul dintre motivele pentru care eu, în adolscența mea, mă îndrăgostisem de acest sport.
Ce poate fi mai frumos ca sportiv decât să întâlnești adversarul perfect? Ce poate fi mai frumos decât să te întreci cu cineva care scoate totul ce este mai bun din tine? Jucătorii de tenis care vor performanță nu iubesc să alerge kilometri zilnic, își justifică însă orele petrecute alergând sau orele la sala de forță, ore în care nu se antrenează tenis, cu meciuri precum acest meci. Nimeni nu joacă tenis de câmp pentru că-i place antrenamentul fizic. Îndură durerea antrenamentului fizic pentru a fi pregătit pentru astfel de momente.
Dacă nu ai jucat, dacă nu ai încercat cu tot sufletul să devi cât mai bun în acest sport - tenis de câmp - atunci nu prea ai cum să înțelegi. Degeaba ai dreptate din punct de vedere tehnic; logic că un jucător are șanse destul de reduse în următorul meci după un asemenea meci, la fel de logic este că dacă acest meci ar fi fost în Australia, la temperaturi foarte mari, atunci ar fi fost direct periculos, dar vreau să susțin că nu despre asta este vorba. Opinia mea este că acest meci este motivul pentru care nu trebuie introdus tie-break-ul în setul decisiv în turneele de mare șlem deoarece acest meci ne-a amintit de frumusețea tenisului de câmp. Acest meci mi-a amintit cât de mult iubesc acest sport.
Și fiindcă am ajuns să practic un alt sport la nivel foarte înalt, chiar la un nivel echivalent cu cel de la Wimbledon, vreau să-i felicit pe amândoi. Această luptă epică a fost o lecție de omenire, de pasiune, de viață pentru noi toți. Bucuria și frumusețea este cu atât mai mare odatâ ce putem compara performanța celor doi jucători de tenis cu preformața actoriilor din Africa de Sud, care se răstogolesc pe jos milogindu-se de arbitru pentru a câștiga avantaje care, dacă le meritau, nu erau nevoiți să se milogească de arbitru prin tot felul de simulări.
B.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu