luni, 14 iunie 2010

Un studiu despre modul de dezbatere a românului

Astăzi este pe bune, dragi cititori, azi am terminat cu bășcălia. Vreau să încep prin a spune că într-adevăr există un român în Suedia care, din spatele pseudonimul "Cocoșel", scrie pe un forum pentru români și vreau să spun că habar n-am cine este, sau de ce preferă să-și bată joc de oameni necunoscuți. Sincer nici nu mă înteresează. Dacă n-ar fi faptul că mi-a oferit o șansă să-mi antrenez scrisul în Română, nu l-aș fi băgat în seamă.

Din câte ați văzut în cele două articole din acest serial (linkurile sunt la sfârșitul articolului), este foarte ușor să-ți bați joc de cineva necunoscut. Evident că nu cred că dl Cocoșel și-ar dori o societate totalitară sau, și mai puțin, că este de acord cu soluția gulag-urilor. De fapt, acele două articole au fost la fel de adevărate ca și acuzația dânsului că aș fi un vânător de cerceșetori.

Am scris un articol în ziua în care forțele Israeliene au urcat la bordul navei Mavi Marmara, în care am criticat idioțenia stângii din Suedia. Cei care au vreun habar despre istoria jurnalismului din Suedia, cei care au auzit despre mișcarea din 68, știu că majoritatea jurnaliștilor de atunci sunt foarte pro orice ce-ar putea fi împotriva SUE:ei și Israelului. Iar eu n-am fost de acord cu imaginea care media ne-a servit-o imediat după regretatul incident. În acel articol mi-am permis să critic cei care refuză să vadă ambele părți al conflictului Israel-Palestina. Iar asta l-a enervat culmea pe dl Cocoșel.

Conform dl Cocoșel, daca ești un ziar de renume, sau o agenție de știri de renume înseamna automat că ești împarțial. Prin modul în care m-a criticat, dânsul dă dovadă că-i lipsește cu desăvârșire cunoștințe despre cum se face distribuirea știrilor pe plan global. Dl Cocoșel mi-a reproșat în mod special că am criticat agenția de știri Reuters. Se pare însă că critica mea a fost într-o oarecare măsură valabilă deoarece s-a descoperit câteva zile mai târziu că Reuters a tăiat imaginile de pe nava "Mavi Marmara" schimbând astfel conținutul. Sau și acest lucru este o conspirație evreiească, așa cum ați numit-o pe forumul unde scrieți?

Chiar așa este, domnule Cocoșel, că în mintea dumneavoastră, dacă critic ceva din Suedia înseamnă neapărat că nu-mi place Suedia? Eu nu sunt crescut în România așa că nu am învățat că trebuie să tac și să înghit până vine FMI; sunt crescut într-o țară care, cel puțin oficial, încurajază gândirea critică. Să nu uităm că prin critica cetățenilor Suedia a ajuns unde este. De la revoluție, România a evoluat cu miștouri și a ajuns unde este. Iar articolul dvs despre mine și cele doua ale mele despre dvs este o demonstrație asupra modului românesc de a dezbate, este un studiu în neputință; neputința fiind starea care descrie societatea română la ora actuală.

Mulți români din Suedia evită alți români. De ce oare? Un motiv poate este că mereu există un Cocoșel care un-doi se rezumă la atacuri la persoană (cuvântul suedez este "mobbare"), iar majoritatea românilor au plecat din România pentru a scăpa de asemenea balcanisme. Din acest motiv românul se face că plouă atunci când aud că cineva vorbește română în metrou sau pe autobus.

Ei, cu mine nu merge deoarece eu nu tac. Am să continui să-mi exprim opinia pe, atenție!, blogul meu personal și nu mă înteresează dacă este pe placul domnului Cocoșel. Însă dacă dânsul își permite să-și bată joc de mine  îmi permit și eu să-i întorc bunăvoința. Mie mi-a plăcut în special al doilea articol, cel cu ideologia. În opinia mea este unul dintre cele mai tari articole de pe acest blog.

Însă modul domnului Cocoșel de a dezbate este, așa cum am scris, tipic balcanic; alb sau negru, cu mine sau împotriva mea; eu n-am voie, domnule Cocoșel, să am opinia că Lars Ohly este un idiot doar pentru că dânsul este un parlamentar suedez? Atunci Gigi Becali ce este? Și el este parlamentar și totodată tăticul tuturor idioților...

Serialul "Adevărul conform Cocoșel": Episodul 1 - Cocoșel și politica 

Serialul "Adevărul conform Cocoșel": Episodul 2 - Cocoșel și ideologia

 B.

Niciun comentariu: