vineri, 28 ianuarie 2011

Sunt pe urma lor...

Poate este prematur să susțin că am descoperit un tipar urmărit de persoanele importante, politicieni sau persoane care au câștigat mult pe seama deciziilor favorabile luate de politicieni, care sunt arestați și trimiș în instanță pentru a răspunde pentru modul în care au condus România...

Doamna, sau ce-ar fi dânsa, Ridzi a avut nefericirea să se îmbolnăvească chiar atunci când trebuia să răspundă în fața instanței. Procesul domnului, sau ce-ar fi dânsul, Vântu a fost amânat deoarece sărmanul Vântu s-a îmbolnăvit și era la spital. Ieri s-a luat decizia ca președintele CJ Arges, domnul Constantin Nicolescu, să fie reținut pentru 29 de zile. Dânsul este acuzat că ar fi luat și dat mită și cum se pare că este noul mod de a se scoate, dânsul a suferit un atac de cord. Nu se știe prea multe, însă putem citi pe mediafax.ro că ”medicii investighează un posibil accident vascular cerebral”.

De sănătatea domnului Niculescu nu zic nimica deoarece în momentul de față este doar acuzat și până nu i se dovedește vinovăția mă abțin să-l judec eu, chiar dacă nu există fum fără foc. Bineînțeles că nu am dovezi că sănătatea fragilă mai nou este portița de scăpare a ”mogulilor”, însă nu vi se pare curios cât de fragilă li-e sănătatea? Ironia este că furtul în sine nu le-a provocat așa de mare stres... Concluzia este că nu fură pentru că sunt dependenți de adrenalină, sau ce?

Dar dacă presupunem că dl Niculescu este vinovat; ați văzut cum au reacționat cei din PSD? Și vă dați seama că sunt aceeași oameni care spun că ar fi mai bine pentru români dacă erau ei la putere? Mda..dar haideți să nu schimbă placa fiindcă pâna la urmă suntem o turmă de oi care întâmlător li s-a dat nemele ”români”. Să behăim cu toții, împreună și-n continuare: ”Jos cu Băsescu” (și implicit sus cu Ponta, Vanghelie, Mazăre...)

B.

Niciun comentariu: