joi, 6 ianuarie 2011

Tâmpiții conspiratorici și armaghedoniști

Iată că n-a durat mai mult decât două zile și au apărut speculațiile apocaliptice legate de moartea păsărilor și peștilor din SUA (în acest caz pești morți în Brazilia, dar tot acolo este).

În fiecare an mor păsări și pești, iar anul ăsta păsările sunt mai slăbite din cauza iernii, dar Antena1 se-ntreabă dacă vine apocalipsa! Unele specimene de pești nu pot supraviețui dacă se schimbă temperatura apei în care trăiesc, iar temperatura oceanului s-a schimbat destul de drastic ultima vreme. Dar cititorii de formații noroase din redacția de la Antena1 au sărit direct la...apocalipsa!

Da, totul coincide cu maximul solar, 2012, sfârșitul calendarului Mayan și alegerile presidențiale din România. Vă rog frumos să băgați cuvântul coincide în seamă cât mai mult posibil. Pun pariu că o să vedem articole în media din România cum că Boc și Băsescu au provocat moartea milioanelor de pesti, nu? Caterincă? Nu și în opinia mea; 99 % din tot ce iese în media românească este exact la fel de absurd precum ceea ce tocmai am scris.

Concluzia poate doar fi că fie că sunt provocați intelectual cei de la Antena1 și având în vedere emisiuniile pe acel post pare într-adevăr să fie cazul, sau îi cred proști pe spectatorii postului. Văd că se încurajează gândirea rațională în România. Sau au cei mai tari cititori de formații noroase din lume. Voi ce credeți?

La noi, adică în România, acele păsări și pești au murit pentru că vine apocalipsa și nu dintr-un motiv mai normal precum, nu știu, evenimente naturale precum condiții atmosferice severe sau schimbarea drastică a mediului în care trăiesc (mă refer la peștișori). Este culmea că preferă cuvântul apocalipsă înaintea cuvântului poluare. Nu mă mir că ne merge așa de bine la noi, știți voi, țara plină de oameni care le știu pe toate...

Știrea vine însă de la aceeași sursă conform căruia România va ieși din criză odată cu plecarea guvernului actual și înlocuirea cu un alt guvern mai receptiv și dăruitor față de celor de la Intact, așa că nu te poți aștepta la prea multe.

Merg după conserve; vrea cineva să facă o comandă?

B.

3 comentarii:

Dana spunea...

Da, ceva cu fructe de mare daca se poate...
Dar te rog sa nu fie poluate, sau "antenizate"...
Sa fim seriosi, am crezut ca am trecut de faza "maimutelor fardate"!

Bogdan Dobondi spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Bogdan Dobondi spunea...

Azi a apărut un articol într-un ziar din Suedia care scrie că moartea peștiilor din motive naturale. Peștii sunt la o vârstă fragedă și temperaturii apei din decembrie este mult mai rece decât normal. Această combinație a ucis peștii.

Cazul ăsta n-are legătură cu mamifere cosmetizate, ci seamănă mai mult cu o anumită gândire care mi se pare o prostie imensă. :D

Nu înțeleg de ce este nevoia să se sară direct la cea mai fantastică explicație. Din păcate, fenomenul este aplicat in toate domeniile mereu, iar asta strică foarte mult pentru toată lumea...

Intâmplator a fost vorba de acel post, dar este strict intamplător căci citeam GSP-ul atunci când am văzut titlul. Dimineață citesc întâi GSP apoi ProSport și apoi Mediafax, în ordinea asta. În toate trei a scris ceve similar, așa că postarea mea a fost mai generală decât pare.

Dar m-ai făcut să râd, Dana! :D