marți, 23 noiembrie 2010

Coreea de Nord a atacat cu obuze o insulă sud-coreeană. Un militar a murit, alţi 13 sunt grav răniţi

Până la urma s-a întâmplat. Coreea de Nord a atacat o insulă care aparține Coreei de Sud, lansând mai multe obuze. Parcă văd cum se va desfășura lucrurile de acum încolo: China o să le spună americanilor că nu vor război în cartierul lor și tot chinezii o să-i convingă pe atacanți din nord să declare că a fost un exercițiu în care s-au produs câteva greșeli umane.

Din păcate pentru cei care mor de foame în Coreea de Nord, China nu este o putere globală cu o agendă umanistă, așa că status quo-ul va rămâne. Eu sper însă că va rămâne status quo-ul deoarece alternativa în care americanii le spun chinezilor să-i pupe unde soarele nu răsare și atacă Coreea de Nord împreună cu Coreea de Sud este mult mai periculoasă pentru toți. În acel caz putem vedea cum războiul economic, purtat azi prin cursurile de schimb valutar, se transformă în ceva mult mai sângeros.

Multe persoane susțin că un război este inevitabil pentru a ne scoate din criză. Nu pot înțelege de ce unii insistă cu acest fatalism; pentru că s-a mai întâmplat trebuie neapărat să se întâmple din nou?

Da, întra-adevăr, al doilea război mondial a contribuit cu ieșirea din criza anilor treizeci însă, așa cum am mai spus, sunt convins că putem crea condițile economice - dorința de reconstrucție, de a dezvolta și așa mai departe - care a existat în Europa prin, să zicem, 1955 fără un război mondial.

Acuma realistic vorbind, mi-e greu să văd un conflict înarmat între SUA și China. Ambele țări au doar de pierdut dintr-un asemenea scenariu. Dar Coreea de Nord ar putea deveni un teatru de război între cei doi giganți așa cum a fost, printre altele, Afganistan-ul și Vietnam-ul pe vremea când SUA și USSR oficial păstrau aparențele și alegeau să sprijine părțile opuse în anumite conflicte.

Nu înțeleg de ce lumea, atunci când spune că un război este inevitabil pentru ieșirea din criză, mereu se referă la al doilea război mondial. Adică, înțeleg de ce, dar nu sunt de acord. La fel de bine ieșim din criză cu un nou război rece, dacă tot mergem pe această linie.

Iar eu, fiindcă-s mai naiv, cred că se poate ieși din criză și fără războaie

sursă: mediafax.ro


B.

2 comentarii:

Anonim spunea...

- apartine Coreei de Sud
- se vor desfasura lucrurile
- mult mai periculoasa pentru toti
- a contribuit la iesirea din criza anilor (un singur i)
- chinezilor (un singur i)
- cum au fost (plural, ca-s doua tari), printre altele, Afganistanul si Vietnamul (fara cratima)
- lumea, atunci cand spune (substantiv colectiv, singular)

Bogdan Dobondi spunea...

Mulțumesc mult! Văd că am evoluat de la greșeli catastrofale la greșeli copilăroase. Orice progres este binevenit...