Am avut o saptamana foarte interesanta dar nu si placuta. In ultima clipa am reusit sa-mi gasesc un loc unde pot sa locuiesc. La moment dat credeam ca voi fi nevoit sa locuiesc in masina. A fost foarte aiurea, dar s-a rezolvat, cel putin temporar. Este interesant sa treci prin greu. Dar sunt de parere ca invat mai mult acum decat atunci cand totul merge bine. M-au dezamagit cumplit unele persoane, dar asta mi se pare fireste. Nu poti trece prin viata evitand dezamagiri, ca atunci niciodata nu poti castiga ceva.
Am fost intr-o situatie in care nu credeam ca este posibila sa ma aflu vreodata, dar chiar s-a intamplat. Acest lucru, care nu-i demn de a fi descris in amanunte aici pe blog, deoarece ma gandesc ca am cititori inteligenti si cu un anumit standard de civilizatie, m-a determinat ca sa iau cateva decizii legate de viitorul meu. Ieri pe la ora 16, cand, intr-un final asteptat cu nerabdare, am scapat de treaba de care vroiam sa scap cat mai repede, am fost la o cafea cu bunul meu prieten Adi, apoi am stat singur, gandind bine efectul deciziei mele. Pentru prima data in ultimii 2 ani m-am simtit usurat si liber. Decizia a fost luata, pe plan subconstient, de mult. Joi a fost ziua in care mi s-a confirmat ca este o decizie corecta.
Am invatat ceva despre Bucuresti, adica, am invatat ceva de la oamenii de aici. Concluzia mea este urmatoarea: Sa fii civilizat este sa nu injuri sau sa ridici tonul atunic cand esti nedreptatit sau chiar furat. Adica este mai putin rau sa furi sau sa nedreptatesti pe cineva decat sa reactionezi pe masura atunci cand esti furat sau nedreptatit. Asa este considerat sa fii civilizat in Romania/Bucuresti, ca altfel nu-mi pot explica de ce eu sunt "omul rau" cand tot eu am fost nedreptatit. Nu stiam, dar ce stiu eu, eu n-am trait intr-o tara civilizata toata viata decat ultimii doi-trei ani.
Acum la concluzie, dar inainte sa o scriu vreau sa zic ca am intalnit si oameni normali aici(din punctul meu necivilizat de vedere), oameni care mi-s prieteni. Nu ma refer la dansi si chiar imi doresc sa nu se simta atinsi de aceasta postare, eu ma refer la ceilalti, care, din pacate, sunt in majoritate.
Ai doua alegeri in Bucuresti, daca nu esti nascut aici - sau pleci, sau devi si tu la fel. Traiul in Bucuresti este decis de legea junglii. Mancatoria si viclenia este mare. Parsivismul si egoismul sunt zeii, iar calitate de viata, asa cum eu o concep, este inexistenta. Asta spun din experienta.
Eu aleg sa nu ma adaptez, pentru ca in ochii mei ar fi un pas inapoi. Stiu altii care, dupa cateva luni in Bucuresti, au uitat cine sunt si care-s adevaratii prieteni. Eu nu pot sa devin asa niciodata. Am alte standarde si imi doresc o anumita masura de excelenta de la oamenii din jurul meu. Eu niciodata nu am sa tac atunci cand sunt furat sau nedreptatit, iar, din acest motiv, sunt vazut ca dificil si am realizat ca viata este prea scurta si prea frumoasa ca sa te lupti contra tuturor, in special contra oamenilor care nu adauga nici o valoare in viata mea. Am ajuns la concluzia ca nu-mi pasa cum sunt vazut de oamenii din comunitatea in care am operat pana acum. Asta nu inseamna ca nu apreciez si respect pareriile unora dintre ei, adica celor care mi-au devenit prieteni. Sper sa nu se supere pe mine daca citesc aceasta postare. Aceasta postare nu se refera la ei. Mi-s foarte dragi si oriunde in lume ma aflu, as vrea sa tin legatura cu ei, deoarece m-au apreciat si atunci cand mi-a fost greu.
Dar acum ma simt liber. Credeam ca voi fi trist, dar nu-s, pentru ca realizez ca nu este un sfarsit ci un inceput. Este asa cum a spus o cunostinta de a mea, care a ales cealalta varianta pentru a se adapta in Bucuresti: "Today is the first day in the rest of my life"
Adica.. Azi este prima zi din restul vietii mele. Iar candva se vor rostii cuvintele.. "mai, ce prosti am fost atunci, era aici..."
B.
Un comentariu:
Imi aduce aminte de incercarile mele de a repara o situatie care nu avea alta solutie. Decizia era luata, dar n-am vrut sa o accept si sa o comunic. Intr-o seara, dupa ce Mircea mi-a zis: "daca inca stai, inseamna ca mai poti", l-am sunat pe Pa' si i-am zis ca ma mut, am plans si am recunoscut, pentru prima oara in fata lui, ca am gresit. Am dormit, in noapte aceea, la o prietena, si dupa luni de zile de oboseala cronica, m-am trezit la 4 jumatate dimineata, mai odihnita ca niciodata.
Nu trebuia sa ma mut in Iasi, pentru ca si aici trebuie sa te schimbi ca sa traiesti in "armonie" cu ceilalti. E oras universitar, asa ca e plin de oameni veniti la facultate si care s-au "ajuns", care sunt niste snobi si niste parveniti intelectuali. Orice emotie este considerata primitiva, orice lucru diferit este gresit. Ma omoara in fiecare zi.
Trimiteți un comentariu