500 000 în anul domnului 2010

Cinci sute de mii. 5*10^5. 500 000.

Acest este numărul de suedezi cu drept de vot care astăzi ar vota cu partidul naţionalsocialist "Sverigedemokraterna". Nu ştiu dacă spune mai mult despre Suedia ca ţară sau suedezii ca popor. Nu contează. Alt aspect este mai înspăimântător. Citiţi mai departe.

Cel mai mare pericol din punctul meu de vedere este că media şi celălalte partide nu-i baga in seamă pe Sverigedemokraterna, aşa cum nu i-au băgat în seamă acum câţiva ani când au intrat în mai multe consiliere locale. Dar s-a îngroşat gluma acuma; dacă ar fi alegeri parlamentare azi şi nu la anul, naţionalsocialişti ar intra in parlamentul suedez.

N-aş spune că poporul suedez este xenofob fiindcă este departe de adevăr. Majoritatea, cam 95% dacă ne luăm după sondajul care a inspirat acest articol, sunt foarte deschişi la minte şi le place să înveţe despre alte culturi. Însă 5% în parlamentul suedez înseamnă de multe ori că ai votul decisiv. Şi cum este acuma, acest vot le aparţine naţionalsocialiştiilor.

Răspunsul, sau soluţia finală dacă folosim un vocabular naţionalsocialist, chiar dacă pare să fie unul complicat, şi mulţi într-adevăr susţin că este complicat, este de fapt destul de simplu. Oricine îşi dă seama că dacă, atunci când soseşti in Suedia, nu ţi se cere să înveţi limba pentru a primi ajutor social, mulţi vor deveni marginalizaţi; multi vor alege să trăiască în cartiere unde se pot descurca o viaţa întreagă făra a vorbi suedeză. De ce să se mai străduiască? Vina pentru această politică le aparţine in exclusivitate partidul socialdemocrat suedez. Sau ferma de struţi cum o mai numesc din când în când, deoarece îşi petrec mult timp cu capul scufundat în nisip, departe de viata cetăţenilor de rând. Soluţia este să ceri de la cel care vrea azil politic să aibă cunostinte despre traditiile suedeze, găndirea democratică şi limba suedeză.

Ceea ce se întâmpla acuma pe scena politică suedeză este rezultatul unei politici socialdemocrate, care, prin politica lor socială, a învăţat cetăţeanul că nu trebuie să-şi asume responsabilitate pentru faptele sale. Mulţi emigranţi au adoptat această gândire foarte repede. Politica pentru integrarea emigranţiilor a marginalizat, şi nu a ajutat, oameni care au fugit de războie şi alte nenorociri şi a pus totodată paie pe focul xenofob care, de pe vremea colaborării cu Hitler, a continuat să ardă cu o flacără subtilă şi greu descoperită. Până şi xenofobii iţi zâmbesc in Suedia.

Naţionalsocialismul suedez, fie el cu mănuşi albe, aşa cum este în cazul celor de la partidul Sverigedemokraterna, este în creştere. Se pare că politicienii şi media au uitat lecţia pe care istoria ne-a predat-o tuturor. Naţionalsocialismul n-a fost băgat in seamă acum 70 de ani şi acea nebăgare în seamă a pornit un genocid. Istoria ne-a învăţat că este periculos să ignori această mişcare malefică. Aceşti indivizi trebuie invitaţi la dezbateri publice şi nu ignoraţi. Informaţia este criptonit-ul nationalsocialismului. Trebuie confruntaţi cu argumente şi, nu în ultimul rând, trebuie acceptat că ei reprezintă o mişcare de protest.

Acei 500 000 de mii de suedezi nu-i urăsc pe cei porecliţi "cap-negru", adică pe emigranţi, urăsc insă faptul că trebuie să-şi ceară scuze pentru că sunt suedezi. Îi deranjază faptul că de exemplu nu pot critica unele obiceiuri provenite din orientul mijlociu, precum datul foc la maşini şi aruncarea cu pietre după ambulanţe şi maşini de pompieri, fără să fie catalogaţi drept rasişti. Sau săturat de o societate care uită victimele şi le găseşte scuze criminalilor.

Ei, dacă să fii rasist înseamnă că nu eşti de acord cu aruncarea cu pietre sau cu datul foc la maşini, atunci sunt şi eu rasist. Dreptate şi siguranţă nu le aparţine naţionalsocialiştilor, însă din păcate ei sunt singuri care vorbesc despre aceste lucruri. Eu nu o să-i votez, evident, însă 500 000 au de gând să le acorede puteri legislative. Acest lucru mă sperie destul de mult.

Greşelile politice comise în cel puţin ultimele trei decenii, sunt cele care azi furnizează energia mişcării naţionalsocialiste. Dacă politicieni nu pun această problemă pe agenda politică este foarte probabil că în parlamentul suedez, pe lânga comunişti convinşi, adică Stalinişti, vor exista şi nazişti. Şi asta în anul domnului 2010.

B.