Am creat acest blog într-o noapte albă acum doi ani; atunci, majoritatea nopțiilor erau mai mult sau mai puțin albe. Trebuia să-l fac - blogul - fiindcă atunci, în clipa deciziei, n-aveam încotro. Eram față în față cu nebunia mea, mă uitam la ea și apoi i-am întors spatele. Știu cum arată acuma și din acest motiv sunt un om mai bogat.
De atunci s-a scurs multă apă sub pod și multe fețe și-au dezvăluit adevărata lor contură. Am descoperit cu bucurie că există oameni cu suflet, cu inimă mare și cu o generozitate enormă, dar și, spre dezamăgirea mea, că în apropierea mea există persoane parșive care doar binele meu nu și-l doreau. Bucuria a fost și este în continuare mai mare decât dezamăgirea.
Și-a împlinit scopul, dragul meu blog, iar acum face parte din mine, din cine sunt și cine sunt pe cale să devin. Melodia de mai jos reprezintă, într-un fel, persoana care mă străduiesc să devin și care aproape că am devenit.
Pentru postarea cu numărul 1000 de pe acest blog mi se pare foare potrivită această melodie:
B.
11 comentarii:
As dori sa-ti spun ca te contrazic. Daca vrei argumente, nu cred ca-mi ajung caracterele disponibile pentru comentariu. Dealtfel, cred ca ar fi mai bine sa nu-l publici.
Daca nu urasti cu pasiune si daca nu stai sa faci un plan de razbunare nu inseamna ca esti senin, ci ca te-ai resemnat sau te-ai retras. Nu-i acelasi lucru.
Imi cer scuze ca am indraznit sa-mi exprim o parere absolut subiectiva.
Am uitat....
La multi ani/multe postari.
:) Înțeleg punctul tău de vedere, adică, cred că înțeleg ce vrei să spui. Deși interesant, nu cred că pot să fiu de acord.
Dar dacă ar fi, nu este mai bună resemnarea decât ura? Eu cred că ieșirea dintr-un cerc vicios sau de sub influența persoanelor care-ți doresc răul, care încearcă în mod deliberat să-ți facă rău, sau din situații în care ai doar de pierdut, necesită resemnarea și retragerea.
Viața este prea scurtă și prea frumoasă pentru a fi irosită pe persoane care nu sunt la nivelul nostru. Asta am învățat din experiența mea în România.
Și dacă rămâi setat pe răzbunare, pe ură - și înțeleg că este forate ușor să rămâi așa - atunci le-ai oferit satisfacția de a reuși celor care ți-au dorit răul.
Nu am fost și nu am de gând să devin o persoană plină de ură din cauză unora persoane mici și care, deși se mint singure și cred că au motive să se creadă altfel, sunt și insignificante.
Prefer să privesc înainte spre lucrurile pe care vreau să le fac. Prefer să mă concentrez să devin sau să fiu persoana aceea care mi-am propus să fiu.
Iar primul pas a fost resemnarea. L-am făcut. Următorul este să acord sprijin și să-i încurajez și să-i ajut pe cei care se mai gândesc și la mine, cei care-mi doresc binele și arată asta prin fapte și nu vorbe.
Restul pot să dea din clanță cât vor căci mie mi-e indiferent. Știi expresia, nu? My way or the high way.... Or cum ar suna, at least it is my way and not somebody elses.
Acumă rămâne doar întrebarea de ce am o noapte albă...
Daca ai de ales intre resemnare si ura, normal ca ar fi de preferat prima varianta. Insa cred ca exista si alta solutie, poate nu la fel de accesibila. Dar nu vreau sa te plictisesc cu idei utopice despre acceptare si iertare.
Ca sa iesi de sub influenta persoanelor care-ti vor raul, cum spui tu, nu este necesar sa te resemnezi, ci sa le intelegi. Ca sa-ti dau un exemplu simplu: daca o persoana este morocanoasa pentru ca nu a dormit suficient si tipa la tine, nu ti se pare ca te afecteaza mai putin daca te gandesti "eh, nu a dormit suficient si este irascibil, asa ca il las sa se calmeze si discut cand se simte mai bine" decat daca iti spui: "eh, lasa, nu conteaza, il ingor si nu-i acord importanta"? Uof, nu stiu cum sa concretizez ideile in cuvinte, sa intelegi ce vreau sa zic...
Normal ca viata este prea scurta pentru a fi irosita in emotii gen ura sau dorinta de razbunare, nici nu am vrut sa sugerez acest lucru.
Persoanele din jur au semnificatia pe care le-o acordam; normal ca sunt mici si neinsemnate daca alegem sa nu ii amestecam in viata noastra, daca nu ne coboram la nivelul lor. Nu ca am fi superiori, dar exista totusi sentimente mai intaltatoare fata de pizma si ranchiuna. Toate astea sunt insa lucruri teoretice, pentru ca eu nu am reusit practic sa ma "desprind" de cei care ma agaseaza, nu am reusit sa le acord importanta pe care o merita.
Dar deja am deviat de la subiect. Am vrut sa-ti dau un sfat practic si inca o data mi-am dat seama ca nu sunt in postura in care pot sa fac asta, pentru ca nu am exemplu personal.
Imi cer scuze pentru iesirea de dimineata, tocmai ma intorsesem de la nunta si nu eram in apele mele. Poate de asta ai facut noapte alba. :P
Înțeleg perfect ce vrei să zici și sunt parțial de acord cu tine. Înțelegera este necesară, însă de la un nivel de rău încolo, nu mai contează ”de ce” și doar faptul că s-a întâmplat.
În cazul meu nu este interesant ”de ce”-ul fiidcă nu există nici-o scuză. Am crezut că motivul este interesant, însă nu este.
Ceea ce este interesant este să mă concentrez să fiu cât mai bun și să ofer cât mai mult sprijin celor care-mi doresc binele, celor care arată că mă sprijină și celor care mă respectă prin sinceritatea lor.
Restul sunt doar o masă gri din mlaștina mediocrității.
Imi cer scuze, mi-am dat inca o data cu parerea in lucruri pe care nu le cunosc si care nu ma privesc.
Dar era pe undeva o cortina rosie...
Il cunosc pe Bogdan de... ceva vreme. Ii cunosc si o mica parte din viata. Intotdeauna i-am spus: "Capul sus! Cine iti este menit va veni!". Recunosc, nu m-am gandit la "ea" ca fiind matematica sau fizica atunci cand am spus asta... Dar daca asta il ajuta sa treaca peste momentele dificile si mai mult de atat, sa-si decopere o pasiune... este doar castigul lui! Si raman la parerea mea: "ea" va aparea la un moment dat!
Ma scuzi, Bogdan, ca vorbesc pe blog-ul tau, despre tine, la persoana a treia dar, iti dai seama sau nu, ai depasit momentele grele.
La multi ani si la multe, multe postari...
Annemarie, nu-ți mai tot cere scuze. Opinia ta este valoroasă, chiar dacă nu sunt cu totul de acord cu tine. Orice opinie exprimată frumos, cu argumente și menită să ma facă să gândesc este binevenită pe blogul meu.
Dana, esti tare. Gândurile mele sunt cu voi să știi... Legat de ”ea”, cunoști opinia mea. Nu cred că exită așa ceva și am fost fraier că am crezut. Nu văd de ce aș avea vreun motiv să-mi schimb părerea căci de când o am înaintez. În fine, discuția este aceeași, veche și fără sfârșit... :)
Dana, eu nu vorbeam neaparat de "ea", cat de oameni in general. Poate n-am inteles eu bine mesajul articolului, nu stiu.
Bogdan, imi cer scuze pentru ca parerile mele deranjeaza in general, si n-ar fi prima oara cand cineva s-ar supara ca le exprim.
Nimeni nu se supără. Lumea este doar de acord sau nu cu opiniile altora, dar asta nu este același lucru ca și supărarea.
Cei care se supără pe cei care nu gândesc ca și ei, doar pentru că nu gândesc la fel sunt niște ignoranți; așa că nu-ți mai tot cere scuze pentru că-ți exprimi opinia... :)
Annemarie, ai inteles mesajul. Doar ca tu ai ales o abordare, iar eu alta. In esenta spunem amandoua cam acelasi lucru. Bogdan are dreptate, nu-ti mai cere scuze, chiar nu ai de ce.
Apropo, mi-a placut chestia cu cortina rosie...
Trimiteți un comentariu