miercuri, 8 septembrie 2010

Iată alternativa PDL-ului oameni buni

Victor Ponta și Radu Mazăre vor revoluție. După ce Ponta ne-a explicat că nimeni nu se poate înțelege cu președintele Trăian Băsescu, ne explică acum că democrația este în pericol și indemnă poporul la revoluție.

Am o întrebare pentru cei care citesc acest articol, fiindcă stau în Suedia de ceva vreme și nu mai sunt la fel de conectat cu ce se vorbește în România; lumea în România se mai miră că țara este în paragină?

În fine, haideți să lăsăm aberațiile revoluționiste din discursul PSD-ului - chiar dacă este evident că dungile tigrului nu pot fi șterse - și să analizăm politica anit-criză lui Ponta și Mazăre. Cuvântul care-mi vine în minte, după ce m-am consultat cu DEX-ul, este: INEXISTENTĂ. Ă-ul de la sfârști este pentru că se zice ”o politcă”; o-ul dă ă-ul cu alte cuvinte; oricum, așa de dimineață, parcă tot este o papară.

În sfârșit, revenind la subiect; din câte știu eu, dar eu nu-s nu știu cine, ba chiar mi s-a spus că sunt lipsit de o anumită excelență, miștouri de doi bani sau caterinca n-a scos nici o țară dintr-o criză economică. Dânși, adică cei doi revoluționari re-loaded, fac ce știu politicienii români să facă cel mai bine: dau din gură în continuu pentru a-și ascunde propria lipsa de competență. Victor Ponta sau Trăian Băsescu? Tomanto tomato...

Citiți articolul și fiți atenți la ce scrie că a spus dl Ponta legat de poporul român; nu vi se pare trist că un politician cu aspirații la conducerea țării n-are abilități retorice mai dezvoltate și că este nevoit să apeleze la psihologia inversă?

sursa: mediafax.ro

B.

Un comentariu:

Dana spunea...

Da, am citit si nu-mi vine sa cred... De fapt, nu prea mai imi vine sa cred multe din lucrurile care se intampla in tara in ultima vreme. Ponta si Mazare vor acum revolutie??? Asta ar fi trebuit sa fie dupa primii 5 ani de conducere Ilinesciana... acum e prea tarziu. Dar asa e romanul, se trezeste greu si chiar daca nu uita repede, iarta repede. Acum, peste tot, aud tot felul de comentarii: "Nenoricitii astia de Boc si Basescu, mi-au luat salariul", sau "Cica nu mai sunt bani de pensii... Pai nu s-au indestulat Boc si Basescu?" Nu sta nimeni sa se intrebe cum de s-a ajuns in situatia asta, sa-si puna problema daca nu cumva boala era mai veche... Nu (mai) sunt fana a actualei guvernari, dar, sincer, nu vad pe nimeni capabil sa scoata tara din r... criza in care se afla. Daca as avea posibilitatea, maine mi-as lua familia si as pleca unde vad cu ochii... Cu tot cu mult laudatul meu patriotism...