Simt că vreau să clarific opinia mea legată de SD, de rromi, de imigranți și despre politica eșuată de integrare din Suedia. Am observat că unii, mai deștepți ca mine, de fapt, mai deștepți decât toată lumea, au sugerat în spatele unui pseudonim că aș fi într-un fel sau altul.
Să începem cu partidul extremist SD; nu i-am votat fiindcă nu-mi plac oameni care se folosesc de frică irațională ca metodă de manipulare, iar ei, SD, asta au făcut. Faptul că totuși au intrat în parlamentul suedez trebuie respectat deoarece asta înseamnă să trăiești într-o democrație. Mai rămâne însă de văzut câtă putere vor avea. Mâine sau joi, după ce s-au numărat cele aproximativ 110 000 de voturi din străinate sau care încă n-au fost numărate, se va afla rezultatul oficial al alegerilor. Sper însă din tot sufletul că vor rămâne fără influență. În ziarele suedeze se vorbește că încă mai există posibilitatea ca alianța de dreapta să câștige majoritatea scaunelelor din parlament și atunci, SD rămâne fără influență.
Să trecem la subiectul cerșetorilor. În Suedia, cel puțin din ce am auzit eu, lumea este deranajată de faptul că oamenii cerșesc în stradă. Nu o dată am auzit ”păi noi plătim impozite pentru ca nimeni să nu fie nevoit să cerșească în stradă”. Și așa este. Suedia are un sistem de protecțe socială foarte bine pus la punct. Dar asta înseamnă că ași fi un vânător de cerșetori? Nici măcar nu știu ce este un vânător de cerșetori. Cum se îmbracă? Pune sos picant sau doar ketchup pe pizza? Eu habar n-am, dar sunt convins că o să aflu după acest articol....
În fine, fiecare cu opiniile și preocupările noastre; mă mir însă că unii sunt atât de obsedați de mine, de ce zic eu, încât își umple proprile blog-uri cu postări fără sfârșit legate de persoana mea și asta fără să mă fi întâlnit vreodată. Azi am văzut că aș fi sionist. Învăț și eu ceva nou în fiecare zi. Eu, însă, aș evita cuvinte precum sionism deoarece n-aș vrea să fiu confundat cu Hitler și cu nazismul. Valorile mele sunt altele decât ura și teoriile conspiratorice. Dar mersi pentru trafic pe blog!
Revenind la subiect; Suedia nu are o problemă cu imigranți de nici o etnie sau religie. Problema este cu politica de integrare, care, de multe ori, nu le oferă șansa celor care vin aici să se integreze. Nu poți să zici că le dai sprijin oamenilor și când ajung aici nu mai sunt băgați în seamă. Dacă nu ești ajutat să înveți limba, de exemplu, ce șansă mai ai să te integrezi într-o societate nouă?
SD vrea să facă și mai inaccesibil învățatul limbii pentru cei noi veniți în Suedia. O asemenea decizie implicit va accentua segregarea imigranților, va creea o mentalitate ”noi și ei” și va creea probleme și mai mari. Cu alte cuvinte, ideile celor de la SD vor creea sau agrava problemele cu care și-au speriat votanții să-i voteze. Este o profeție care se autoîndeplinește. Eu personal sunt ferm convins că frica, ura, izolarea și frustrarea lipsei de comunicare, sentimente pe care SD și-a bazat întregul discurs, nu este soluția problemelor, doar rădăcina lor. Asta este opinia mea, nu ce spun alții.
Pe mine personal nu mă interesează religia unei persoane ci mai mult persoana în sine; idioți sunt printre toate etniile și toate religile la fel ca și oameni de treabă. Sunt foarte îngrijorat de ce a făcut Franța de exemplu, la ei se pare că cel mai mare idiot este președintele însuși. Eu cred că n-au procedat corect și că este o abatere foarte gravă la principile Uniunii Europene și, ceea ce este și mai grav, principile democrației. Să judeci o etnie întreagă și nu după cazurile individuale aparține anilor 1940; știm cu toții ce s-a întâmplat atunci și nu cred că cineva și-ar dori ca acele vremuri să revină.
Dar asta nu înseamnă că situația rromilor nu este o problemă, că este; la fel cum și situația din multe cartiere marginalizate din Suedia este o problemă. Și nu pentru mine ci pentru cei care trăiesc acolo, în sărăcie și fără să simtă că au vreun viitor. Nu consider că o personă este rasistă sau xenofobă - așa cum sunt poiticienii din SD - pentru că vrea să discute cum să se îmbunătățească viața sutelor de mii de imigranți din Suedia, persoane care azi sunt marginalizați. Sau că ar vâna cerșetori.
B.
3 comentarii:
In primul rand, intr-o "economie de piata", cersetorii n-ar exista, daca n-ar avea succes. Daca au succes, inseamna ca exista segmentul acesta de piata.
In al doilea rand, nu e mare diferenta, in principiu, dintre felul in care pune problema judecarii unei intregi etnii presedintele Frantei si felul in care o pui tu. E suficient sa spui "problema rommilor" si asta arata ca ii bagi pe toti in aceeasi categorie, la fel cu presedintele Frantei. Daca presedintele Frantei trebuie sa judece fiecare caz individual, asa trebuie sa faci si tu, adica sa spui "problema cetateanului X si Y". Este, bineinteles, o exagerare ceea ce spun eu, dar asta se intampla cand gandesti doar in principii.
In rest - sunt de acord.
Mircea, să extradezi persoane pentru că sunt de o anumită etnie nu are loc intr-o țară democratică. Everyone should have their day in court...
Sarkozy efectiv a pus semnul egalității între ”hoți” și ”țigani”, ceva ce n-are voie să se întâmple într-o țară democratică.
Când eu zic problema rromilor atunci mă refer la faptul că ei mai mereu au trăit la marginea societății, iar eu mă întreb de ce. Diferența de opinii între mine și lui președintele Sarkozy este imensă.
Azi țiganii, mâine toți care n-au culoare potrivită la păr, sau tenul considerat ”cinstit”.
B.
Mie mi se pare corect sa se vorbeasca de "problema rromilor".
Si mai exact problema educatiei comunitatii rrome. Sunt de parere ca fiecare persoana este produsul educatiei primite din partea parintilor, influenta prietenilor, anturajului, etc. Cine se-aseamana se-aduna sau You become who you befriend.
Astfel ei sunt intr-un cerc vicios.
Un rrom nou nascut are o MARE sansa se aiba un tata nespalat betiv, familie dezordonata, violenta care sa il invete sa fure...etc Astfel el nu va primi o educatie adecvata, nici familiala, nici academica, va ajunge somer, hot,"blue collar" worker cu un venit mic intr-un caz fericit. Copiii lui vor urma un drum asemanator.
NU vreau sa generalizez dar asta este realitatea pentru o mare parte din rromi.
Astfel eu cred ca trebuie facut ceva ca rromii sa fie integrati, sa fie invatati alte valori decat cele primite in familie. Pentru ca valorile si educatia sunt problema lor.
Ideea mea este ca daca toti rromii peste 3-4 ani ar fi trimisi pe alta planeta, iar cei sub aceasta varsta ar fi dati spre adoptie,
in scurt timp diferenta dintre rromi si romani ar fi cam ca diferenta intre albi si negri in America(cred eu nu foarte mare).
Deci eu zic ca se poate pune semnul de egalitate intre tigan si "educatie si stil de viata care promoveaza sau poate duce la cersit, hotie(poate din lipsa de alternative)"
Trimiteți un comentariu