vineri, 10 septembrie 2010

Și voi ați crezut că fac pe nebunul

Poate ați crezut că fac pe nebunul. Mi s-a spus, pe vremea când locuiam la București, că sunt prea naiv, prea idealist și că nu înțeleg cum se-nvârte lumea de fapt. Ceea ce mulți nu înțelegeau, nici măcar cei care mi-au fost cel mai aproape, era că înțelegeam, chiar înțelegeam, însă nu eram de acord. Am scris de foarte multe ori pe blog că individualismul din România a dus țara unde este. Se pare că nu sunt singurul ”străin” care a observat același fenomen și care a ajuns la aceeași concluzii.

Site-ul mediafax.ro relatează un articol, scris de eseistul german Jan Koneffke pentru ziarul Neue Züricher Zeitung, care descrie situația din România. Jan Koeffke, care trăiește la Viena și la București, vede situația din România exact așa cum o văd și eu. Deci, până la urmă, nu eram nebun, și alții au văzut același lucru. Jan Koneffke scrie, conform medifax.ro, că
”dacă buzunarul public este gol, atunci aceasta nu se datorează doar unui management defectuos, ci în primul rând corupţiei răspândite".
De acord! Și asta am spus și eu, dar atunci mi s-a spus că asta este, că nu se poate altfel și că asta este soarta poporului. Eu nu de mult am scris aici pe blog că una dintre cele mai mari influențe negative al mentalitații popoului român este cunoscutul slogan ”Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul.” De multe ori am discutat, sau am asistat la discuții cărora concluzie a fost un pur și simplu ”asta este”. Jan Koneffke a observat și el această mentalitate, acest fatalism nesănătos care - și aici duc argumentația lui Koneffke un pas mai departe - este cel mai mare motiv pentru care România arată așa cum arată.

Jan Koneffke menționează corupția ca fiind una dintre motivele principale pentru situația precaută al României. Pe mediafax.ro putem citi cum că Jan Koeffke a scris că
"O mare parte a societăţii înşeală statul român", constată publicaţia din Zurich, subliniind că la toate acestea se adaugă un pronunţat individualism, nepăsarea faţă de ceilalţi, plăcerea de a încălca legile.
și
"Corupţia nu se limitează la oligarhi", adaugă Neue Zurcher Zeitung, precizând că personalul medical încasează bani pentru aproape orice serviciu, elevii dau bani profesorilor la bacalaureat, proprietarii de vile beneficiază de ajutor social, iar persoane care pretind că sunt nevăzătoare au permise de conducere.
Ș-apoi se mai miră românul că România nu merge. Dacă un eseist vede asta, cum credeți că un investitor străin, sau un consiliul de administrație al unei compani multinațională în căutarea unei locații pentru a deschide o fabrică cu 5 000 de angajați, vede societatea română? Știți de ce Mazăre și Pontă pot să facă pe nebunii și se îndemne la revoluție? Pentru că poporul român este nepăsător. Câte locuri de muncă au costat ieșirile idioate ale politicieniilor români? Nu trebuie să mă credeți pe mine:
Ziarul elveţian denunţă fatalismul unui popor fără drepturi în faţa clasei politice şi o "considerabilă înapoiere", amintind de rezultatul unor sondaje de opinie. Spre exemplu, publicaţia notează că 42 la sută dintre români cred că Soarele se învârte în jurul Pamântului sau că, dacă ar fi posibil, 41 la sută l-ar alege pe Nicolae Ceauşescu preşedinte.
Asta este, da? Trăim în România și asta ne ocupă tot timpul, da?

Credeați că romi fac țara de rușine în străinătate? Chiar credeați că omul de rând din Europa occidentală îi bagă pe toți românii în aceeași oală cu romii sau infractorii români? Nu, fiindcă lumea civilizată mai știe să gândească; cea mai negativă și dăunătoare reclamă provine însă din articole precum cel a lui Jan Koeffke. Iar responsabilii sunt românii din România.

Atunci când un elvețian care până acum s-a gândit că nu toți suntem așa - ”toți” se referă la români și ”așa” la infractori sau romi - citește acest articol, cum credeți că gândește? Când directorul general sau proprietarul unei companii care planifică să-și expandeze afacerea spre o piață emergentă își bea cafeaua de dimineață și citește rânduri precum
"Cu o justiţie care se afundă în mlaştina corupţiei, aceasta nu va putea fi secată", continuă Neue Zurcher Zeitung, apreciind că "Bruxellesul pare a crede în poveşti".
credeți că va veni în România să investească? Nu! Banii lui, bani din care românul ar putea să-i câștige un salar, bani care statul român ar putea să-i câștige prin impozite, vor merge altora.

Am scris că România are nevoie să câștige încrederea comunității internaționale pentru a putea atrage investitori străini. Dacă ziarele din străinătate publică asemenea analize despre situația și societatea României - și asta este altceva decât cerșetori sau romii care fac ”reclamă” României în Europa - cum credeți că va judeca acel consiliu de administrație oferta unei județe din România pentru construcția fabricii tocmai în acel județ?

Și cine sunt de vină? Toți! Absolut toți. Nepăsarea românului, individulismul românului a dus țara unde este. În România, cuvântul idealism a devenit ceva negativ, idealist ceva ce nu trebuie să devii și, ca atare, societatea română este construită fără idealuri.

Și cum vi se pare că merge treaba, dragii mei conaționali? Schimbăm și noi ceva sau continuăm cu ”asta este”?

Cu drag, nebunul

sursă: mediafax.ro

3 comentarii:

Mircea Vladut spunea...

1. Sondajul de opinie in care 42% din romani cred ca soarele se invarte in jurul pamantului este ceva actual. Acum 20 ani nu erau posibile asemenea rezultate, dar invatamantul tomanesc se afla de 20 ani in "adaptari" la sistemul european. Se fac reforme permanente, fiecare guvern avand propria viziune si nimeni nu termina ce a inceput.
2. Daca tu nu esti nepasator ca noi, cei de aici, atunci vino tu si fa ceva in Romania. Eu sunt acum nepasator, sau asa pare (e o modalitate de a-ti ascunde durerea), dar nepasarea a venit din neputinta. Eu nu stiu ce se poate face pentru a se schimba intreaga societate. Sigur sunt doar ca nu trebuie sa imitam alte societati, asta s-a incercat pana acum si s-a ajuns la faliment.

Adrian spunea...

Nu sunt de acord cu tine. Individualismul nu este problema, este solutia! Individualismul sta la baza civilizatiei occidentale, de la Renastere pana azi.

In Romania a ramas gandirea colectivista din perioada comunismului. Adica: ce e al tuturor e al nimanui si deci se poate fura din el. Romanii vor sa primeasca bani de la stat, dar nu isi pun problema de unde face rost statul de bani.

Coruptia exista tocmai pentru ca rolul statului in economie e mult prea mare! Evident ca exista si multa ipocrizie, toti se cred morali si cinstiti. Dar daca am accepta ca suntem individualisti (si deci am accepta si RESPONSABILITATILE care deriva din asta) foarte multe probleme s-ar rezolva.

Bogdan Dobondi spunea...

Adi, eu am spus doar ce se vede de dinafara....