Criza

Am terminat de citit cartea "Criza" a lui Paul Krugman. Nu ştiu care e titlul în română dar "Criza" este titlul în suedeză. Dacă cartea într-adevăr are alt titlu în română vă rog să-mi spuneţi.

Cartea este foarte interesantă deoarece pune această criză în perspectivă cu alte crize economice şi arată cum ceea ce s-a întâmplat 2008 în SUA, ş-apoi prin toată lumea, n-a fost un eveniment unic în istorie. Krugman compară această criză din sistemul financiar cu colapsul sistemului financiar din anii 1930 şi crizele din Asia şi America de Sud (aşa i se spune?) din anii 1990. Prin acordul din Breton-Woods sistemul financiar s-a regulat pentru protejarea baniilor oamenilor de rând şi economişti au început să creadă că nu vor mai exista crize.

Ultimele trei decenii, insă, au apărut tot felul de institute financiare care nu se numeau bănci, dar care au operat exact ca şi o bancă. Fiindcă nu se numeau bănci nu s-au încadrat în acele legi care nu le lasă pe banci să-şi asume riscuri tâmpite cu bani tăi. Bineînţeles că aşa numite bănci-umbră şi-au asumat riscuri incredibile şi totul ar fi fost oarecum ok dacă idioţii din guvernul Bush ar fi salvat Lehman Brothers. Faptul că n-au făcut-o au trimis un val de neîncredere prin tot sistemul financiar. Acest val a forţat hedgefonduri să-şi acopere poziţiile scurte. O poziţie scurtă înseamnă că intri pe piaţă vânzând o acţiune, sau alt derivat, pe care ai imprumutat-o de la cel care e proprietar. Proprietarul vrea acţiunea înapoi plus dobândă. Asta înseamnă că în cazul ideal o vânzi mai scump şi aştepţi să coboare preţul înainte s-o cumperi înapoi pentru a da-o înapoi la proprietar. Deci, o poziţie scurtă înseamna că speculezi scăderea cotaţiei a acelei acţiuni sau derivat.

Cu banii pe care i-au încasat când au deschis poziţia scurtă deschizi o poziţie lungă. O poziţie lungă este aia tradiţională în care cumperi întâi pentru a vinde mai scump. Aşadar mii de miliarde de dolari au fost legaţi în tot felul de poziţi ultra-complexe şi încrucişate. Şi-apoi idiotul, Bush, a lăsat Lehman Brothers să cadă. Evident că mai erau şi alte chestii, insă Lehman Brothers a fost scânteia.

Cei care au împrumutat acţiuni celor cu poziţiile scurte sau gândit - dacă Lehman poate muri atunci nu suntem niciunul nemuritori. Şi şi-au cerut înapoi acţiuniile. Cei care aveau poziţiile scurte şi bani obţinuţi pe ele legaţi în poziţii lungi au fost nevoiţi să facă rost de lichidităţi pentru a putea cumpăra înapoi acţiunile împrumutate. Cum nu mai aveau acces la credite, şi asta din cauza colapsului lui Lehman Brothers, au fost nevoiţi să vândă acţiuniile pe care le aveau în poziţiile lungi. Problema a fost că toată lumea era nevoită să vândă pentru a face rost de lichidităţi cu care să-şi închidă poziţiile scurte. Ce se întâmplă cu cotaţiile pe bursă când toată lumea vrea să vândă? Exact ceea ce s-a şi întamplat...

Cartea lui Krugman este plină de exemple care explică cum s-a putut ajunge în halul ăsta. O poveste care arată cât de perversă este lumea de "high-finance" este cea despre cum George Soros public a anunţat că v-a ataca lira sterlină fiindcă i se părea supra-evaluată. Iar fiindcă jurnalişti în general sunt nişte proşti care înghit orice momeală pentru bani, sau pentru a mari tirajul, i-au publicat declarăriile pe prima pagină peste toată lumea. Evident că toată lumea a vrut să scape de lira sterlină, nu? Păi dacă până şi "jurnalişti serioşi" (un mit modern ca şi Big Foot sau Area 51 deoarece prin definite un jurnalist nu poate fi serios) au spus că Soros a spus că lira sterlină este supra-evaluată atunci trebuie să fie adevărat, nu?

Nimeni dintre acesti jurnalişti serioşi n-au reuşit să menţioneze însă că Soros, înainte să iasă cu acele declaraţii, a făcut rost de - ţineţi-vă de ceva acuma - 15 miliarde de dolari în lire sterline prin diferite credite; bani pe care Soros apoi i-a speculat în deprecierea lirei sterline (pe care el a provocat-o). Guvernul britanic a încercat să apere lira o periodă, dar până la urmă şi-au recunoscut înfrângerea şi lira s-a depreciat. George Soros a făcut un profit de 1 miliard de dolari şi o reputaţie ca tăticul tuturor speculanţiilor. De ce a făcut-o? Bineînţeles pentru bani, dar şi pentru reputaţie. A vrut să ne arate tuturor că poate. Şi a putut. Îs tari unguri ăştia...

B.